Omul fără chip. Pavel Grimalschi: asasin, erou, legendă

După ce Casimca a fost evacuată, despre omul „zidit de viu în pereții de cărămidă ai Jilavei” nu s-a mai știut nimic. După 1989 numele lui Pavel Grimalschi, un om fără chip, a cărui imagine trăia doar în memoria celor cu care a împărțit închisoarea, a reapărut în evocări sporadice. Fără să i se știe biografia, s-a conturat portretul aproape neverosimil al unui erou neîmblânzit care băgase spaima în comuniști și își riscase pielea pentru cei de lângă el. De altundeva, dintr-o sursă care ieșea acum nestingherit la lumină, se înfățișa un alt Grimalschi, un individ dur printre asasinii de la Jilava, din toamna anului 1940.

P 000032_001, fila 554, Grimalschi Pavel

Pavel Grimalschi în arestul Securității

Pavel Grimalschi s-a născut la 10 decembrie 1914, în comuna Vădeni, judeţul Soroca, în Basarbia, în familia preotului Dormidont. A fost un tânăr pasionat de sport, iar între 1926 și 1933 a urmat liceul A.D. Xenopol din Soroca, unde a obţinut bacalaureatul cu „foarte bine”. A urmat locul de bursier al Universităţii din Cluj, în cadrul Facultăţii de Drept. La Cluj, în februarie 1935, Grimalschi a intrat în Mișcarea Legionară, pe care deja o simpatiza. A fost unul dintre cei mai activi, participând la marșuri și tabere de muncă. În 1936 a fost trimis în judecată pentru „lovirea unui individ care a trădat Mişcarea Legionară” şi totodată a devenit lider al grupului legionar studenţesc. A fost şef de cuib, şef de grupă la Facultatea de Drept (1936-1937), bibliotecarul Societăţii Studenţilor în Drept şi membru în comitetul de conducere. A fost implicat activ în campania electorală din 1937, făcând propagandă în judeţul Soroca, într-o echipă aflată sub diriguirea comandantului legionar Traian Puiu. În acelaşi an a fost înaintat de către Corneliu Zelea Codreanu la gradul de instructor legionar.

În campania electorală din 1938, în Maramureş, a fost arestat de jandarmi. După eliberare s-a întors la Cluj, de unde a pornit într-un marş de 300 de kilometri, prin satele din Ardeal, până la Alba Iulia. Au urmat exmatricularea și transferul la Cernăuţi. În vara aceluiași an s-a întors la Soroca ca stagiar într-un birou de avocatură și a continuat activitatea legionară clandestină.

În septembrie 1938 a fost ridicat și internat în lagărul improvizat în clădirea sanatoriului TBC Vaslui. Vasluiul, unde a privit asasinarea camarazilor săi, l-a marcat definitiv:

pe toţi ne ameninţa ştreangul morţii. El a venit în noaptea de 22-23 Sept. când au fost scoşi 32 din mijlocul nostru şi împuşcaţi chiar în drum sub văzul ochilor noştri zăcând în stradă aruncaţi 3 zile. Ne aşteptam şi noi rândul[;] de atunci m-am împăcat cu moartea şi spectrul ei n-a murit de atunci, în permanenţă frică de ea nu mi-a fost şi nici nu-mi este. Tot atunci cei rămaşi am jurat răzbunare contra călăilor noştri […] S-au întrebuinţat toate metodele de distrugere sufletească şi frică, dar n-au reuşit. Dacă fiziceşte eram slăbit, în schimb sufleteşte eram mult mai călit. Închisoarea joacă asupra noastră un rol mult mai mare decât libertatea.

Grimalschi a fost eliberat la 10 martie 1940, după deja obișnuita declarație de desolidarizare. În iunie 1940, după intrarea trupelor sovietice în Basarabia, a plecat la Bucureşti unde a fost încadrat la Prefectura Poliţiei Capitalei în postul de Şef de Poliţie. Încadrarea în ceea ce în epocă a fost cunoscut drept „Poliţia Legionară” i-a oferit cadrul potrivit pentru a se răzbuna. În seara zilei de 26 noiembrie 1940 Grimalschi a urcat într-o maşină parcată pe planşeul Prefecturii Poliţiei Capitalei de unde, alături de alți legionari, a plecat spre Jilava pentru a-i asasina pe cei închiși pentru crimele săvârșite împotriva legionarilor.

P 080787_002, fila 1v, Grimalschi Pavel

Pavel Grimalschi în „poliția legionară” Fotografia din legitimație

Aici a fost unul dintre cei care au tras asupra celor 14 jandarmi care îi uciseseră pe Corneliu Zelea Codreanu, pe Nicadori şi pe Decemviri. În aceeași noapte, întors la sediul poliției, Grimalschi a ucis cu o rafala de Mauser un om arestat pentru asasinarea a zece legionari. După rebeliunea din 1941, purtând haine militare nemțești, Grimalschi s-a refugiat în Germania, unde a fost închis la Rostock și la Buchenwald. În țară era condamnat la moarte. În decembrie 1944 a fost înaintat la gradul de comandant legionar ajutor, cooptat în „armata națională” de la Viena și trimis la școala de parașutiști SS de la Breitenfurt. La 13 decembrie 1944, în fruntea unui „comando” legionar, a fost paraşutat în Munţii Apuseni, în apropierea localităţii Arieşeni din judeţul Alba, cu misiunea de a sabota armata sovietică și de a reorganiza Mișcarea Legionară. Sfârșitul războiului și „pactul de neutralitate” dintre comuniști și legionari l-au scos din clandestinitate. 

În 1947 a fost condamnat la un an de închisoare pentru instigare publică. Pavel Grimalschi a fost arestat din întâmplare, în 1948, în seara de Crăciun, la Dorohoi. Era euforic și lăsase garda jos. Condamnatului la moarte din 1941 regimul comunist i-a comutat pedeapsa în muncă silnică pe viață. În 1958 Grimalschi a sosit în locul unde s-a născut legenda: Casimca Jilavei, un spațiu sordid destinat, în mare parte, celor implicați în procesele „reeducării”. În mizerie, izolare și împărțind spațiul cu bolnavi de TBC, fostul polițist legionar s-a luptat la propriu cu gardienii și s-a sacrificat pentru a-l proteja pe Vică Negulescu, fostul său colaborator. Deși a supraviețuit, Casimca l-a măcinat. După moartea a cinci dintre cei închiși acolo, în 1959 a fost scos din Jilava, iar Marcel Petrișor a apucat să-l mai zărească „printr-un fald descusut al zeghei trase pe cap”. Pentru că nimeni nu l-a mai văzut vreodată, s-a zvonit că ar fi fost zidit de viu în Jilava.

Deși diferit, adevărul este la fel de trist. La 2 noiembrie 1959 Pavel Grimalschi a fost transferat la penitenciarul Oradea cu recomandarea de a fi izolat de orice deţinut „contrarevoluţionar”. Motivul sosirii aici rămâne încă un mister.

La puțin timp s-a îmbolnăvit grav. În februarie 1960 avea febră puternică (38,6 – 39,2), ficatul mărit, gambele, mâinile, faţa şi pleoapele umflate, iar sănătatea i se agrava în ciuda faptului că medicii penitenciarului susţineau că i-au administrat penicilină de două ori pe zi. Scuipa sânge. Transferat la spitalul orașului, Grimalschi a murit în ziua de 16 aprilie 1960, la orele 18.00. Omul cu două condamnări la moarte a fost ucis de bacilul Koch. Nu se ştie dacă, după înregistrarea decesului, trupul i-a fost înhumat sau incinerat.

După zeci de ani în care care a dăinuit ca o legendă, Pavel Grimalschi și-a regăsit chipul. Unul hotărât, dur, care se oglindește în suma ipostazelor sale biografice.

P 000032_002, fila 1v, Grimalschi Pavel

Pavel Grimalschi în a doua jumătate a anilor 50

 

Pentru biografia completă a lui Pavel Grimalschi a se vedea Constantin Vasilescu, „Asasin, erou, legendă: Pavel Grimalschi (1914‑1960)”, în Florin Soare, Constantin Vasilescu (coord.), Incursiuni biografice în comunismul românesc, Polirom, Iași, 2017, pp. 71-114.

Acest articol a fost publicat în Al Doilea Război Mondial, Deţinuţi politici, Mişcarea Legionară și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s