„DOMNII GOLOVLIOV” de M.E. SALTÎKOV-ŞCEDRIN

„Era ceva trădător şi ticălos în întârzierea aceea obraznică a morţii, când moartea este chemată de suflet cu toate puterile lui, iar ea numai îl ademenea şi îl tachina…”

domnii_golovliov-bt-c1Moartea lentă a unei familii nobiliare văzută ca sfârşitul agonizant al unei lumi. O carte care începe ca o satiră şi se termină ca un recviem. Sufletul rusesc nu este nici pur, nici profund evlavios. Profund, poate. Mai profund decât altele, greu de stabilit. Mai degrabă abisal. Cel puţin aşa îl zugrăveşte literatura. Porfiri Vladimirîci „Iuduşka” nu este nici pe departe un Cicikov, după cum cartea lui Saltîkov-Şcedrin nu se poate confunda cu „Suflete moarte” a lui Gogol. Meschinăria şi fatalismul caracterelor te învăluie rapid şi te apasă până la asfixie. În afara câtorva zâmbete amare, nici urmă de râsetele pline pe care ţi le stârneşte cartea lui Gogol.
Cum bine spunea Lermontov, toată literatură rusă a secolului XIX s-a scris în timp ce „stăpânirea stătea cu spatele”. Cu spatele la zid.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Cărţi, idei, gânduri... și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s