Despre Piteşti; ticăloşiile şi suferinţele lui Tudor Sepeanu

Cea mai inadecvată expresie pentru ceea ce s-a petrecut la Piteşti şi în alte câteva penitenciare sau colonii de muncă, începând cu decembrie 1949, este tocmai aceea de „reeducare”. De la sensul cel mai la îndemână, de dicţionar, până la conceptul lui Makarenko, nimic din ceea ce s-a întâmplat acolo nu are legătură cu reeducarea. Dintre cei care s-au ocupat de subiect, nu toţi au scăpat de vanitatea interpretărilor hazardate, a speculaţiilor. Unii, fără discernământ şi bibliografie, se acoperă de ridicol închipuind conspiraţii, sisteme represive rafinate sau abuzând de concepte precum cel de „om nou”.

cruci-2

© Curtea interioară a fostului penitenciar Piteşti (octombrie 2018)

Nimic nou nu s-a încercat, descoperit sau născut în chinurile din Piteşti. Piteştiul este un avertisment cumplit. Ne reaminteşte că, alături de darurile sufletului omenesc, purtăm cu noi frica, violenţa, disperarea, neputinţa… Piteştiul ne-a dezvăluit, pentru o clipă doar, frontierele invizibile care ne separă de „lumea de dincolo” şi groaza necunoscutului. Pentru cei care cred, a fost un memento al nimicniciei, pentru necredincioşi a fost un avertisment despre „animalitatea” din noi, pentru nehotărâţi un impuls înspre una dintre tabere. Piteştiul ne-a amintit tuturor că binele şi răul pot fi doar noţiuni aproximative sau exclusiv subiective. Prin Piteşti nimeni nu şi-a dorit să schimbe, să modeleze sau să remodeleze natura umană. În birourile Ministerului de Interne nu au existat arhitecţi ai sufletelor şi proiectanţi ai caracterelor, ci doar siluitori ai trupurilor şi minţilor, oameni dispuşi să-şi strivească semenii pentru un scop. Nimic nou sub soare. Iar dacă bietele lor victimele, toate, fără excepţie, au trecut printr-un calvar fără seamăn, au căzut în abisul sufletelor pentru a se pierde sau pentru a ieşi purificate, asta nu are absolut nimic de-a face cu reeducarea. Nimeni n-a ieşit reeducat din Piteşti. În schimb, au fost destui care au ieşit îngroziţi sau care şi-au pierdut minţile.

Aşadar ceea ce s-a petrecut acolo este, din păcate, despre noi. Fără îndoială că poate fi înşelător să simplificăm faptele. Dar să le complicăm inutil, în lipsa probelor, este iresponsabil.

Din punctul de vedere al celor care l-au instrumentat, prin Piteşti s-a dorit obţinerea de informaţii suplimentare care să ducă la noi arestări, dar şi compromiterea deţinuţilor politici, mai ales a legionarilor, percepuţi drept cei mai periculoşi adversari ai comunismului. Aşa spune, de pildă, Tudor Sepeanu într-un memoriu, aşa mi-a relatat acum câţiva ani Alexandru Vişinescu, în garsoniera lui mizeră din centrul Bucureştilor. Din perspectiva victimelor, Piteştiul nu a fost reeducare, ci un atentat la suflet, o încercare de izgonire a sacrului din om, o tentativă de deicid. O spun cei care au trecut prin chinurile de acolo (vezi filmul documentar „Demascarea”, în regia lui Nicolae Mărgineanu, după un scenariu de Alin Mureşan). Personal, cred că faptele şi mai ales consecinţele au depăşit intenţiile celor care au pornit aşa ceva. I-au surprins şi apoi i-au speriat.

interior

© Interiorul fostului penitenciar Pitesti (octombrie 2018)

Şi pentru că am amintit de un memoriu… La 9 iunie 1957, Sepeanu, fost director al Securităţii Bucureşti şi şef al Serviciului Inspecţii din Direcţia Generală a Penitenciarelor, implicat în ororile de la Piteşti, îi scria preşedintelui consiliului de miniştri, Chivu Stoica. Născut la 23 octombrie 1914, Sepeanu era condamnat la 8 ani muncă silnică prin sentinţa nr. 101 din 20 aprilie 1957 a Tribunalului Militar Regiunea a II-a Bucureşti. Deţinut în penitenciarul de la Ocnele Mari, îi cerea lui Stoica să pună capăt regimului de teroare la care era supus de ani de zile. Citit cu atenţie, acest memoriu din arhiva CNSAS sintetizează într-o oarecare măsură ce şi de ce s-a întâmplat la Piteşti şi în alte locuri de detenţie. 

„Sunt condamnat pentru că în urma ordinului pe care l-am primit de la domnul General Locotenent PINTILIE GHEORGHE, care îmi era şef ierarhic în Ministerul Securităţii Statului, de a înfiinţa în Direcţia Generală a Penitenciarelor un serviciu de contra-informaţii, cu obiectivul de a depista activitatea elementelor încarcerate şi mai ales de a sparge cu orice preţ unitatea legionarilor din închisori, în executarea acestui ordin am făcut ca legionarii să se dedea între ei la acte de teroare, în scopul de a se auto-demasca. În realitate, legionarii din penitenciarele Piteşti şi Gherla au fost împărţiţi, în urma acţiunii de spargere, în două grupări antagoniste care au fost exploatate din plin, iar în perioada cât am funcţionat ca şef al acestui serviciu am ţinut pe şefii mei la curent cu mersul acţiunii iar materialele rezultate au fost la acea vreme socotite ca fiind foarte bune. În această calitate eu am funcţionat din anul 1950 luna iunie şi până în anul 1951 luna februarie când am fost trecut în altă muncă. În anul 1953 luna martie, am fost ridicat de la Comitetul Central al PMR Secţia Administrativ-Politică, unde fusesem chemat de domnul ADY LADISLAU şi EVGHENE TĂNASE, pentru a mi se face verificarea situaţiei mele de partid, şi depus în arestul Ministerului Securităţii Statului Ploieşti. Aici am fost ţinut timp de 1 an şi 8 luni, în care timp am fost anchetat în modul cel mai barbar posibil, întrebuinţându-se nişte mijloace tehnice pe carei nu le cunoşteam şi care m-au transformat dintr-un om sănătos într-un inapt. Din cele ce mi-au fost spuse între timp de cei care m-au anchetat este vorba de experienţe ce s-au făcut asupra mea cu televiziunea, experienţe care se susţin că au un caracter medical, dar cari sunt de o bestialitate care mă face a declara că depăşeşte cu mult ceiace am citi ca fiind săvârşite de fascişti la Asuschwitz sau alte locuri unde ei au arătat lumii ce înseamnă fascismul. Cele ce am afirmat mai sus le susţin şi cu ceiace am auzit de la ceilalţi aşa zişi complici ai mei, toţi ofiţeri de securitate (6) din care 4 au ieşit după 4 ani T.B.C.-işti şi bolnavi de alte boli, cu atât mai mult cu cât cele afirmate mai sus mi-au fost confirmate şi de către domnul colonel TIRIACHIU VASILE şi alţi ofiţeri din Ministerul Afacerilor Interne, precum şi de reprezentanţii Procuraturii Generale care mi-au promis pe atunci şi terminarea acestui seistem de teroare.

În lumina celor de mai sus, vin a vă arăta că am fost ţinut singur într-o celulă timp de 4 ani şi 2 luni, că acest sistem de teroare nu a încetat nici zi nici noapte şi că în acest scop procesul nostru a cărui anchetă preliminară a fost terminată la 3 septembrie 1954 s-a judecat începând din 9.12.1955 şi s-a terminat la 20 aprilie 1957.

Ţin a vă arăta că am fost condamnat şi eu şi cei care-mi erau subalterni, cu toate că în dosar se afla un rechizitoriu de clasare a dosarului. În acest fel un lot de 7 ofiţeri de securitate au devenit criminali contrarevoluţionari în timp ce se luptau pentru a da securităţii statului pe mână toate organizaţiile din ţară, fiind toţi de bună credinţă şi în ceea ce mă priveşte cunoscut ca fiind unul care prin activitatea mea atât ca director al poliţiei judiciare din P.P.C. (1946-1948) cât şi ca director al Securităţii Capitalei, am fost apreciat ca atare, dealtfel nici în anchetă nu a reieşit altceva.

În concluzie, domnule Preşedinte al Consiliului de Miniştri, vă rog a vedea că noi am fost reţinuţi într-un scop pe care legal nu-l puteau justifica şi ca atare au recurs la un asemenea proces, că am fost scoşi din rândurile oamenilor cinstiţi şi stigmatizaţi pe viaţă, după o activitate corectă în slujba Patriei noastre, şi ca atare să binevoiţi a aprecia că este cazul a se termina cu acest sistem de anchetare sau experienţe mult mai inumane decât faptele pentru care suntem trimişi în judecată şi a dispune ca un reprezentant al domniei voastre să vină şi să hotărască asupra celor ce se petrec cu noi şi a situaţiei noastre juridice. Să trăiţi domnule preşedinte al Consiliului de Miniştri. Ss T Sepeanu”

Linkuri utile: http://pitestiprison.org/  ; http://www.fenomenulpitesti.ro/

Reclame
Acest articol a fost publicat în Piteşti și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Despre Piteşti; ticăloşiile şi suferinţele lui Tudor Sepeanu

  1. Pingback: Despre Piteşti; ticăloşiile şi suferinţele lui Tudor Sepeanu - Blogul Autorului | Blogul Autorului

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s