RECURS ÎN PROCESUL LUI IOAN FICIOR (19.10.2016)

IMG_20150522_162908

Janos Mokar la termenul din 22 mai 2015

Cei câţiva foşti deţinuţi politici sau urmaşi ai acestora (Emanoil Mihăilescu, Ion Radu, Manuela Hagiopol s.a.) prezenţi miercuri la Înalta Curte au acceptat prima şi, după spusele judecătorilor, ultima tentativă de amânare a lui Ioan Ficior: „Un alt termen nu va mai primi”. În numele inculpatului a răspuns un avocat din oficiu, motivând că fostul comandant al Peripravei are nevoie de un răgaz pentru angajarea unor apărători. La cum s-au desfăşurat evenimentele în primă instanţă este limpede că Ficior nu se află în situaţia lui Vişinescu. Putinţa de a-şi angaja avocaţi nu i-a lipsit, după cum cred că nu-i lipseşte nici acum. Dar, vorba aceea, să avem „puţintică răbdare” şi, probabil, de îndată ce se va împrimăvăra, sentinţa Curţii de Apel ar putea fi confirmată.

Doar două momente ar fi de amintit în legătură cu acest termen. Primul, de natură juridică, este declaraţia de abţinere a judecătorilor care, invocând temeiul obiectivităţii, au solicitat să nu primească această speţă, deoarece l-au judecat deja pe Alexandru Vişinescu. După cum am fost informaţi, solicitările au fost respinse, urmând ca recursul lui Ficior să fie judecat de un complet în aceeaşi formulă.

Al doilea fapt este că fostul deţinut politic Janos Mokar, cel care l-a înfruntat pe Ficior pe holurile Curţii de Apel Bucureşti şi căruia fostul comandant îi promisese că-l va trimite acasă „în plic”, a răposat în cursul acestui an fără a mai apuca deznodământul apelului. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. În sală a fost prezentă soţia îndoliată, care a preluat statutul de parte civilă în proces.

Janos Mokar vs Ioan Ficior (un material realizat de Digi 24)

Următoarea înfăţişare va fi în data de 16 noiembrie 2016.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Cazul Ioan Ficior-Periprava și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s