SPIONAJ CU ILEGALIŞTI: ANALFABETISMUL CA PRICINĂ A DECONSPIRĂRII SAU CUM A CĂZUT VLADIMIR MAZURU. BONUS: DESPRE CONTROVERSELE LEGII 217/2015

În preajma celui de-al doilea război mondial şi imediat după începutul lui, spionajul sovietic, derulat şi prin reţelele de comunişti ilegalişti, s-a intensificat în România. Iar importanţa acestor reţele a fost amplificată în context şi de atenţia crescută pe care au căpătat-o de la serviciile secrete româneşti.

Însă episoadele destructurării unor asemenea urzeli sunt de multe ori hilare, iar descoperirea făptuitorilor spune multe despre capacităţile de spionaj şi sabotaj ale comuniştilor din România. Amantlâcuri obscure, trădări ridicole sau nevoinţe intelectuale au stat la baza deconspirării unor reţele ilegaliste. Vladimir Mazuru, spionul sovietic şi viitorul adjunct al Direcţiei Generale a Securităţii Poporului, unul dintre cei mai temuţi membri ai aparatului represiv comunist, a fost victima indirectă a unei alfabetizări precare a „cadrelor”. În 1939 şi 1940 Mazuru alias „Dragomir Vlaicu” îşi făcea veacul în preajma portului Constanţa, adunând informaţii despre capabilităţile de apărare ale României şi despre circulaţia vaselor. În afara propriilor investigaţii, s-a folosit în această activitate de materialul uman la îndemână: ilegalişti comunişti recrutaţi din rândurile muncitorilor. Nicolae Handru, clujean la origine, sosise în port în decembrie 1939, când a fost contactat de Mazuru pentru a-i oferi rapoarte scrise periodice despre mişcarea şi încărcătura vaselor şi despre amplasarea de-a lungul ţărmului a bateriilor antiaeriene. Pentru că abia izbutea să se semneze, darămite să aştearnă pe hârtie vreun raport informativ serios, Handru i-a încredinţat sarcina transcrierii informaţiilor concubinei sale, Ana Tăune, punând-o în faţa faptului împlinit. A cerut, totuşi, acordul lui Mazuru care, înainte de a-şi da avizul, a făcut cunoştinţă cu Ana, luându-i autobiografia, o fotografie şi angajamentul de conlucrare.

Vreme de câteva luni lucrurile au mers bine: Handru aduna informaţiile, prietena sa le transpunea în scris, pentru ca, în ultimă instanţă, să ajungă în mâinile spionajului sovietic, via Vladimir Mazuru. Ana Tăune era totuşi o femeie oarecare, fără nici un angajament faţă de extrema stângă. Ajunsă spion din întâmplare, va ieşi din joc la prima ocazie. În primăvara luj 1940 tânăra de numai 20 de ani îi cunoaşte, prin intermediul mai vârstnicului său concubin (Handru avea 45 de ani), pe marinarii Ion Botea şi Gheorghe Dumitru. De cel de-al doilea, un tânăr de 25 de ani, se îndrăgosteşte. Începând să se teamă de implicaţiile acţiunilor sale, Ana i se destăinuie lui Gheorghe Dumitru: „Ana Tăune îmi spune că este într-o situaţie dispersată pentru că este spioană şi dă informaţii împreună cu Handru lui unul Dragomir care este spionul Uniunii Sovietice, informaţii despre tunurile de pe coasta mării şi despre vapoarele care pleacă în străinătate cu armament şi pentru aceasta e tare frică şi ar vrea să se predea sau să se sinucidă.” Mai mult, tânăra părăseşte pentru câteva zile Constanţa pentru a merge la Cluj. La întoarcere reia discuţia despre spionaj, de această dată fiind prezent şi Ioan Botea. Fără să fi fost în slujba serviciilor româneşti, Botea realizează semnificaţia acţiunilor lui Mazuru şi Handru, în vremuri tulburi. Ca atare, merge la Bucureşti unde, prin intermediul unui prieten ofiţer, se prezintă la Secţia a II-a a Marelui Stat Major şi denunţă activitatea celor doi. Bucureştiul decide să nu forţeze lucrurile şi îl foloseşte pe voluntarul Botea pentru a-i solicita Anei Tăune ca de acum să întocmească informările în dublu exemplar.

După câteva luni de interceptare a rapoartelor scrise, contraspionajul românesc decide să intervină şi, la 1 iulie 1940, îi arestează pe Vladimir Mazuru, Nicolae Handru şi Ana Tăune. Pentru spionaj în favoarea ruşilor primii doi sunt condamnaţi la 20, respectiv 10 ani muncă silnică. Ana Tăune este repede eliberată, datorită colaborării.

Epilog. Sau despre strâmbătatea legii 217/2015

A doua zi după întemeierea Direcţiei Generale a Securităţii Poporului, în septembrie 1948, generalul-maior Vladimir Mazuru este numit subdirector general. Conform lui Marius Oprea, abaterile de la „morala proletară” şi un oarecare grad de incompetenţă, poate nu întâmplătoare, îl aduc în „dizgraţie”, drept pentru care este trimis… ambasador în Polonia.

Fiindcă l-au „înfundat” pe viitorul tartor al represiunii comuniste în România, pentru trei persoane evenimentele au luat o întorsătură nefastă care persistă şi astăzi. La 1 ianuarie 1950, Ana Tăune este arestată de către Securitate şi condamnată la 3 ani temniţă grea pentru „crimă contra umanităţii”. În 1952, Gheorghe Dumitru şi Ioan Botea sunt la rândul lor arestaţi şi condamnaţi la 5, respectiv 10 ani muncă silnică pentru… „crimă de război”. Azi, „mulţumită” legii 217/2015, cei trei sunt damnaţi, fiind socotiţi „criminali de război”, pentru că au contribuit la arestarea spionului sovietic în România, Vladimir Mazuru. Orice tentativă de a-i onora public (nu că până acum ar fi considerat cineva nimerit s-o facă, mai ales în virtutea poveştii, dar, în definitiv, orice posibilitate ar trebui luată în calcul), intră sub incidenţa legii 217/2015.

Iar astfel de cazuri nu sunt unice în istoria comunismului românesc. În definitiv, Andrei Pleşu avea dreptate: este nevoie de o riguroasă reevaluare juridică a dosarelor de condamnare pentru crime de război sau împotriva umanităţii, pronunţate de instanţele speciale sau ordinare după 1945.

Cele de mai sus sunt doar o dovadă în acest sens[i].

Dezvoltările sunt necesare. Aşadar, va urma…

[i] Acest articol se bazează pe informaţii şi date descoperite în arhivele CNSAS şi ANP.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Ilegalisti, Legea 217/2015 și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la SPIONAJ CU ILEGALIŞTI: ANALFABETISMUL CA PRICINĂ A DECONSPIRĂRII SAU CUM A CĂZUT VLADIMIR MAZURU. BONUS: DESPRE CONTROVERSELE LEGII 217/2015

  1. Silviu spune:

    Foarte interesanta povestea.

    In alta ordine de idei, se judeca apelul lui Ioan Ficior zilele astea, aveti de gand sa fiti reporter din sala de judecata, ca la deschizatorul de drumuri Visinescu?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s