„ÎN NUMELE TATĂLUI ŞI AL DUMNEZEULUI CARE NE CONDUCE PE TOŢI”… ÎNSEMNĂRI DE LA PROCESUL LUI IOAN FICIOR (17.03.2016)[i]

IMG_20160317_120109Criminalul! Otreapa!, răsună pe holul Curţii de Apel Bucureşti. Tresar şi-mi ridic privirea la timp pentru a observa ce se petrece. „Otreapa”, nimeni altul decât Ioan Ficior, îşi face apariţia în clădire pe neaşteptate. Emanoil Mihăilescu nu-l iartă nici de data asta, după cum a spus-o şi celor de la presă. Abia acum înţeleg dispunerea în pluton a camerelor de filmat; realizez că azi va fi într-adevăr ultima înfăţişare. A trecut aproape un an şi inculpatul este schimbat la chip: a căpătat o paloare de pergament şi trădează o scădere de tonus. În schimb privirea parcă i s-a mai asprit.

Se face prezenţa. A rămas stabilit de data trecută că azi se vor administra probele finale: ultimii martori şi două materiale video. Cu politeţe prefăcută, avocatul apărării cere permisiunea ca inculpatul să se aşeze. Din exces de zel sau din deferenţă calculată, Ficior rămăsese în picioare de la apel. Primeşte „smerit” îngăduinţa Curţii.

MIREL STĂNESCU

este deopotrivă parte civilă şi martor în acest proces.

În anul 1959 am fost aduşi de la Gherla aproximativ 500 de deţinuţi. Am fost aduşi la Tulcea şi după o noapte de mers am ajuns la Periprava-Grind în aprilie sau mai ’59. Era un lagăr nou construit şi ne-a primit domnmul comandant Ficior. Era căpitan atunci, cred. Şi ne-a zis… a ţinut o cuvântare în care ne-a zis că am fost aduşi să muncim, partidul ne dă şansa să ne reabilităm prin muncă.

Judecător: La ce aţi muncit?

Mirel Stănescu: La munci agricole şi la stuf. Erau nişte topoare cu care se tăia stuful şi trebuia să meargă foarte rapid. Erau nişte militari în termen care ne păzeau. Erau nişte avertizoare: „Se trage fără somaţie”. Lucram 12 ore şi hrana era foarte proastă. Mai mâncam şi porumb, deşi era interzis. Unii mai mâncau şi şerpi. Dimineaţa ne dădea o apă colorată – cafea! Se făcea dimineaţa un careu în care brigăzile erau aliniate, apoi plecau la muncă. Se dădea apă din Dunăre. A fost o epidemie de dizenterie. Unii ieşeau cu sânge. Am suferit una dintre cele mai mari umilinţe… Când se sfârşea lucrul, brigăzile încolonate mergeau spre lagăr. Şi distanţele erau foarte mari (7-10 km), iar unii se scăpau pe ei, pentru că nu ne opream. Altă umilinţă: mi-au rămas nişte fire de stuf şi un lipovean a găsit un fir netăiat: „Ia vino încoa, mă! Ce-i cu stuful ăsta netăiat? / Mi-a scăpat, domnule sergent. / Cum ţi-a scăpat, mă?” Şi mi-a dat un baston. Am vrut să-l tai cu tarpanul: „Nu-l tăia, du dinţii!” Şi cu dinţii a trebuit să…

N-am făcut niciodată baie acolo. Într-o dimineaţa se făcea numărătoarea şi nu ieşea numărul la o brigadă. Şi l-a găsit pe unul în pat, bolnav. A fost scos în faţă şi a fost lovit de domnul comandant. Peste câteva zile a fost găsit mort, pe câmp. A fost adus cu o căruţă în lagăr şi peste noapte a dispărut.

Judecător: Exista infirmerie?

Mirel Stănescu: Aşa zisă, din stuf.

Judecător: Cazuri de decese?

Mirel Stănescu: Da, am văzut înainte de eliberare unul mort.

Judecător: Ce se întâmpla cu cadavrele?

Mirel Stănescu: Nu ştiu. A mai evadat unul, Mişu Simion. A stat o săptămână ascuns în pădurea Letea. S-a predat până la urmă, că n-a putut să reziste. A fost pus în fiare şi trimis la Aiud. Domnul comandant umbla călare şi-mi era teamă. […] Da, colegi erau băgaţi la carceră pentru orişice încălcare de regulament.

Judecător: De cine erau bătuţi?

Mirel Stănescu: Păi, era un ofiţer, Furnică, şi de gardieni. Erau nişte lipoveni cred.

Judecător: Pe inculpat l-aţi văzut vreodată lovind?

Mirel Stănescu: În dimineaţa aceea, cu numărătoarea. Inspira teamă şi frică. Când auzeam că vine călare, rar cu caleaşca, eram toţi foarte îngroziţi pentru că ştiam că pedepseşte. Nu am avut niciodată pachet. Ne spunea: „Voi sunteţi duşmanii poporului, tot ce are societatea mai rău!” […] La Grind erau numai politici.

Judecător: Consideraţi că inculpatul era vinovat de ce se întâmpla acolo?

Mirel Stănescu: Păi, toate se întâmplau sub conducerea dânsului. […] Cui să te plângi?! N-aveai cui să te plângi. Medicamente nu existau.

Judecător: Aveaţi doctori?

Mirel Stănescu: Dintre deţinuţi.

Judecător: Şi dacă se îmbolnăveau?

Mirel Stănescu: Puteau să ceară să nu muncească. Era o sticlă cu spirt în infirmeria aceea cu pământ pe jos. Sunt amintiri pe care nu-mi place să mi le reamintesc. Am stat acolo un an şi ceva. […] Nişte haine foarte subţiri, nişte zeghe cu însemnele CR. Iarna ni se dădea o manta, îi ziceam noi pardesiu. Ţânţarii erau de groază. Până şi militarii în termen erau instruiţi să ne urască. Chiar odată unul s-a scăpat: „Sunteţi duşmanii poporului, duşmanii noştri!”

Judecător: Vreţi să ne mai spuneţi ceva?

Mirel Stănescu: Cam atât.

De parcă nu ar fi suficient, Ioan Ficior ascultă şi priveşte netulburat. Edificat, procurorul nu are întrebări. Aflăm doar, la întrebarea avocatului părţilor civile, că Mirel Stănescu avea 18 ani şi 6 luni când a fost adus la Periprava. Aproape un copil. Atmosfera se aprinde odată cu intervenţia apărării: Să precizeze partea civilă dacă militarii şi gardienii care îi băteau consumau aceeaşi apă.

Mirel Stănescu: De apă nu ştiu, dar ştiu că de mâncare…

Avocat: Eu am întrebat de apă! [răstit]

Mirel Stănescu: Ei mâncau separat, nu stăteau…

Avocat: Să precizeze cine era comandant la Grind.

Mirel Stănescu: Era comandant pe toate…

Avocat: Nu m-aţi înţeles, la Grind cine era! [cu aroganţă]

Mirel Stănescu: La Grind îmi amintesc de un ofiţer Furnică, dar nu ştiu dacă era şef… Este clar, comandant pentru tot ce însemna Periprava era Ficior.

[…]

Avocat: A precizat că spălau rufele. Atunci de ce nu se şi îmbăiau?

Ridicolă, întrebarea provoacă nemulţumire în sală. Mirel Stănescu încheie după o oră, spunând, la solicitarea reprezentantului ANP, că nu poate face o comparaţie între locurile în care a fost închis: Condiţiile erau similare. Nu părăseşte sala înainte de a răspunde unei întrebări pe care Curtea i-o îngăduie lui Emanoil Mihăilescu: Dacă trecând printr-un lagăr de muncă sau penitenciar a întâlnit pe undeva mila, compasiunea? Dar nu ca domnul Ficioru care a vândut Românie ruşilor. Dacă a întâlnit din partea însuşi a maistrului colonel Ficioru.

Mirel Stănescu: Nu, nici vorbă. Din „bandiţi” nu ne scoteau.

Emanoil Mihăilescu: Realitatea este că comandanţii erau aleşi dintre cei mai sadici…

Avocată: Doamna judecător, vă rog să…

Întrerupt de apărare, fostul deţinut politic trece peste norme şi tună: Ce ştii dumneata despre puşcării? Luminiţa Ninu Cristiu se vede nevoită să intervină: Trebuie să păstrăm corectitudinea şedinţei de judecată, vă rog să luaţi loc! Este unul dintre puţinele momente în care ridică tonul. Dar avalanşa s-a pornit deja: Emanoil Mihăilescu se îndreaptă spre Curte purtând pasaje din Raportul Final, iar apărarea găseşte nimerit să se opune. Nefericită idee: Acum vorbesc eu, dumneata să stai jos! […] Pentru că eu am făcut puşcărie, dumneata n-ai făcut! [strigă]. Judecătoarea opreşte disputa: Aici avem nişte reguli! Vă rugăm să nu mai faceţi.

Nu se putea o mai bună potrivire pentru a încheia seria mărturiilor din proces. Ultimei victime audiate îi urmează

CAMELIA DORU,

reprezentanta fundaţiei ICAR, care expune activitatea structurii din care face parte şi oferă câteva date statistice elocvente despre starea de sănătate şi dificultăţile foştilor deţinuţi politic cărora ICAR le oferă sau le-a oferit asistenţă medicală. Iată câteva dintre ele:

  1. Tulburări cauzate de detenţie: anxietate – 59%, comportament de evitare – 25%, tulburări ale gândirii – 19%, coşmaruri – 8%, simptome psihosomatice – 22%.
  2. Abuzuri carcerale acuzate de foştii deţinuţi: izolare – 18%, expunerea la viaţă monotonă – 100%, înfometare – 100%, asistenţă medicală insuficientă – 100%, lipsa igienei – 100%, ameninţări – 87%, forţarea la declaraţii false – 78%.

Nu există organ sau aparat care să nu fi fost afectat de această experienţă traumatică din detenţie: boli cardiace, tulburări de ritm ischemic, sechele ale bolilor infecţioase (TBC), boli metabolice, psihice etc.

Ioan Ficior cedează şi moţăie, amintind pentru o clipă de Alexandru Vişinescu. Pare că pierde şi el lupta cu vârsta şi somnul. Nu-l interesează defel suferinţele „legionarilor”. Sala se aprinde când avocatul părţilor civile îi înmânează martorului diagnosticele extrase din certificatele de deces ale victimelor, cerându-i o analiză sumară. Apărarea se opune, dar în zadar. Avocata inculpatului bombăne înciudată: Inaniţie, asta e. Nimeni n-o mai ia în seamă. Camelia Doru observă că diagnosticele sugerează lipsa tratamentului medical. Remarcă, de asemenea, frecvenţa enterocolitei şi a TBC-ului. Apărarea ripostează susţinând că TBC-ul era nevindecabil la acea dată, însă replica vine prompt: în România se fabrica penicilină încă din 1955, iar câţiva ani mai târziu chiar şi streptomicină. Camelia Doru continuă: Hemoragie intercostală: pot să bănuiesc că a fost o fractură de coaste care a înţepat fie vasele mari, fie inima sau plămânul. Avocatul lui Ficior se ridică ca împins de un resort: Chiar se pricepe la toate?! Martorul continuă imperturbabil: Bronhopneumonie de aspiraţie: a murit în urma unei metode de tortură prin care capul deţinutului este băgat într-un vas cu lichid şi a inspirat în loc de aer, apă! Ruperea atriului drept pe peretele posterior intern, de 3 cm, cu hemopericard. După părerea mea aici a fost o înjunghiere, pentru că inima este bine protejată într-o carapace… […] Oricum, este limpede că este un grup mare de boli infecţioase şi cardiovasculare care nu ar fi dus la decese dacă erau tratate.

Replica apărării vine furibundă şi se compune dintr-o încercare de discreditare: Să precizeze martora dacă a profesat, unde şi cât!

Camelia Doru: Evident că am profesat, la spitalul judeţean din Ploieşti, la maternitate, ca medic rezident specialist, apoi cu o bursă în Elveţia. Am activat şi la spitalul Fundeni, printre altele.

Apărarea: Condamnare a avut vreun efect în sensul celor de mai sus?

Camelia Doru: Evident.

Apărarea: Dar confiscarea averilor?

Camelia Doru: Evident. Există un complex de factori.

Apărarea: Dacă a studiat dosare medicale ale unor părţi civile implicate în cauză.

Camelia Doru: Le ştiu, dar aşa… în concret nu. De fapt noi facem ceea ce statul român nu face pentru aceşti oameni.

Camelia Doru a dat o replică excelentă unei apărări decise s-o expună doar ca pe un „părerolog” oarecare. În final mărturia ei a mai adăugat o piatră de gâtul lui Ficior. În timp ce procurorul chestionează martorul, Emanoil Mihăilescu se apropie de judecător purtând noi înscrisuri. I se răspunde amabil: Veţi avea ocazia să puneţi concluzii. Avocata lui Ioan Ficior bombăne cu dispreţ: Aoleo, serios? Răspunsurile lungi, mai puţin sintetice, ale martorului provoacă şi o remarcă comică din partea Curţii: N-am ştiut că doctorii vorbesc aşa mult! Procurorul continuă: Dacă concluziile sunt cele ale unui specialist sau ale unui om care empatizează cu un anumit grup de persoane?

Camelia Doru: Nu, asta sigur nu, că studiul nu l-am făcut eu, ci un medic psihiatru. Deşi eu recunosc că sunt foarte ataşată de aceşti oameni.

Pentru moment totul se încheie cu o pauză de cinci  minute şi cu un gest de bucurie din partea lui Emanoil Mihăilescu: Pot să vă îmbrăţişez?

Apărarea profită de răgaz şi se „încarcă” din aprobările clientului: Orice detenţie are boli psihice. Cine i-a condamnat, p-ăia nu i-a găsit?! Nici pe securiştii care… Auzind că urmează un episod din Memorialul Durerii, inculpatul dă din cap, într-un gest de condescendenţă dispreţuitoare. Filmul începe la 15.36, captând pentru o vreme privirea cruntă, fixă a lui Ioan Ficior. Este tot imperturbabil, în vreme ce pe un ecran puţin într-o rână se perindă dezastrul Peripravei. Prima breşă în atitudinea lui apare după ore bune de la debutul şedinţei: îl priveşte cu o curiozitate calmă pe reporterul Pro Tv care îi stă alături. Destul de repede îl părăseşte pentru a urmări ultima probă a cauzei, solicitată de către ai săi: declaraţia fostului ministru de justiţie care afirmă că în închisorile româneşti condiţiile sunt uneori similare cu cele dintr-un lagăr de concentrare; ştiu ce spun şi îmi asum. Şi eu care credeam că damblaua comparaţiei cu orice chip (pretenţios numită „perspectivă comparativă”) întunecă doar minţile „academicilor”.

La 16.55 administrarea probatoriului se sfârşeşte, prilej pentru o nouă intervenţie neortodoxă a lui Emanoil Mihăilescu, care depune un certificat medical atestând că s-a îmbolnăvit în detenţie: De asta sunt îndârjit, doamnă! Sau „înţelege” domnii avocaţi? Da, domnu’ Ficioru, uite-te la mine! [îi strigă aproape în faţă] Inculpatul joacă cartea cetăţeanului decent, plătitor de taxe şi supus regulilor, mai ales cele dintr-o sală de judecată: îl ignoră, dând din cap cu nemulţumire afectată. Avocaţii săi îşi fac încă o dată treaba, intervenind: Doamna preşedinte, nu este normal un asemenea comportament. Nu aş putea spune că nu au dreptate, dar nu putem uita că nu avem de-a face cu un martor indirect şi nici chiar cu ruda unei victime; Emanoil Mihăilescu este chiar victima inculpatului. Iar Luminiţa Ninu Cristiu ţine seama.

Se dezbate apoi solicitarea parchetului de schimbare a încadrării juridice şi reţinerea formei continuate de tratamente neomenoase, motivând că legea cea mai favorabilă ar fi codul penal din 1968 (358, alin 1). Firesc apărarea apreciază că legea în vigoare cea mai favorabilă este cea din momentul săvârşirii faptei, adică codul penal din 1936, conform căruia tratamentele neomenoase erau prescriptibile în 15 ani. La fel de firesc, în logica în care a decurs procesul până acum, avocatul părţilor civile se raliază parchetului, în timp ce reprezentantul ANP ţine isonul apărării. Mai departe, stârnită de procuror, apărarea solicită la rândul său schimbarea încadrării în infracţiunea prevăzută de legea 231 indice 4, cod penal Carol al II-lea. Eu propun să-l sanctificăm pe domnul colonel Ficior!, izbucneşte Emanoil Mihăilescu sâcâit de dezbatere. Puţină răbdare. Colonelul se va beatifica de viu câteva minute mai târziu. Asistăm, până atunci, la pledoariile finale, mult superioare celor din procesul lui Alexandru Vişinescu.

Pe un ton ferm, procurorul abate asupra lui Ion Ficior potopul de probe adunat de-a lungul a atâtor termene de judecată. O face hotărât, apăsat, privind în ochii judecătorului de caz. Reuşeşte o bună sinteză, într-o expunere în mare parte liberă. Se ajută din când în când de înscrisuri, pentru anumite citate sau trimiteri legislative. O adevărată pledoarie, o manieră complet diferită de ceea ce am văzut în cazul lui Alexandru Vişinescu. Argumentează bine vinovăţia şi vine în întâmpinarea refugiilor apărării, arătând că deşi aceasta se prevalează de faptul că până în 1960 Ficior a fost doar adjunct, în perioada în care a fost comandant plin au decedat cel puţin 31 de oameni. Spicuieşte apoi din depoziţiile martorilor pentru a contura condiţiile inumane de detenţie (Bjoza, Voicu, Mihăilescu etc), făcând distincţie între perioadele de locţiitor şi comandant plin ale inculpatului, în funcţie de fiecare martor! Subliniază că inculpatul nici măcar conform regulamentelor nu a acţionat. Ficior îşi scoate ochelarii şi priveşte către procuror. Ramele îi lasă urme adânci pe figură: Toţi aceştia arată lipsa hranei, a igienei, a asistenţei medicale, prezenţa violenţelor pentru nerealizarea unor norme imposibil de realizat. Aminteşte că nu se ştie unde se duceau morţii, doar toată lumea ştia de ei. Inculpatul se încruntă când procurorul citeşte dintr-un referat al direcţiei care spune că diriguirea lui Ficior este anarhică şi presărată cu violenţe. Ciclul de un an de zile este gata să se închidă, cuprinzându-l pe Ioan Ficior. Parchetul cere condamnare pentru tratamente neomenoase în formă continuată, conform legii 358, alin 1 din codul penal 1968. Ţinând cont de vârsta inculpatului, se renunţă şa detenţiunea pe viaţă, solicitându-se 25 de ani de închisoare, precum şi cunoscutele pedepse complementare, dar şi admiterea acţiunilor părţilor civile: Inculpatul solidar cu ministerele de resort, întrucât a funcţionat ca agent al statului. Ioan Ficior se întunecă brusc, ca o după amiază toridă de vară. Sumbru, ştie că nu e de glumit, dar nu se mişcă. Arată o stăpânire de sine care dă fiori.

Avocatul părţilor civile reia pe scurt motivele procurorului, spunând că argumentaţia se regăseşte în concluziile scrise. Pare sigur pe sine. Părţile civile prezente (Ghiţă Nicolae, Hagiopol Manuela şi Camelia Doru pentru Fundaţia ICAR ) sunt succinte şi se raliază parchetului. Doar reprezentantul ANP solicită aplicarea codului penal din 1936 şi aminteşte mărturiile unor foşti deţinuţi conform cărora condiţiile de detenţie au fost respectate la Periprava.

Pledoaria apărării este pe măsură şi este împărţită inteligent între cei doi; în ciuda atitudinii contondente trebuie recunoscut că avocaţii îşi fac treaba şi nu apar în instanţă doar pentru onorariul lunar. Intervenţii sintetice, punctuale şi de substanţă, pe voci clare şi cu o cadenţă excelentă. Avocata Simona Chitea începe, fără a da dovadă de subiectivism, prin a susţine că inculpatul nu poate răspunde pentru un întreg sistem, ci pentru fapte personale. Mai departe se cere să se ţină seama de circumstanţele reale şi se aminteşte că procurorul nu avea interes să evidenţieze declaraţiile de martor favorabile inculpatului. Oricât ar părea de bizar, apărarea are dreptate. După cum am arătat pe parcursul acestor articole, au existat şi câteva mărturii favorabile, de care apărarea se foloseşte acum socotindu-le diferite de cele subiective şi părtinitoare. Speculează foarte bine toate micile inadvertenţe care au intervenit pe parcurs şi pe care le-am semnalat la vremea lor: confuzia unor martori între diversele colonii de muncă prin care au trecut. Punctează arătând că din 37 de martori, 28 nu au avut contact direct cu Ioan Ficior şi nu l-au cunoscut. Cere să se aibă în vedere că denunţul IICCMER şi al Parchetului nu fac, pe 30 de pagini, decât să vorbească de istoria partidului sau să preia tot soiul de lucrări. Referitor la încadrarea juridică aminteşte că atunci când s-au săvârşit faptele legile în vigoare erau cele din 1936, iar aplicarea codului din 1968 ar însemna încălcarea legii. Contestă întreruperea sau suspendarea prescripţiei, arătând că în 1936 tratamentele neomenoase nu erau imprescriptibile, ca atare legea nu poate retroactiva. Se întoarce, apoi, la Periprava: Pentru că legea permitea restrângerea unor drepturi (pachete, vorbitor), nu poate fi făcut vinovat inculpatul pentru aplicarea acestor norme. Continuă arătând că:

– declaraţiile favorabile sunt ale celor care au stat pe termen lung la Periprava, iar cei care au stat puţin l-au incriminat pe Ficior.

– nu se poate vorbi de o relaţie de adversitate între comandant şi deţinuţi

– inculpatul nu putea verifica cum subordonaţii săi îşi efectuau serviciul

– nu inculpatul a ales condiţiile de detenţie, clima sau locul: Şi atunci cum poate fi făcut răspunzător?!

– nu este nici o dovadă că cele 103 persoane decedate au fost torturate sau mutilate, pentru că există certificate de deces

Ce ne facem cu înregistrarea prin care închisorile de azi sunt adevărate lagăre de concentrare? Şi cu toate acestea nici un comandant de azi nu răspunde! În mod evident nu poate fi vorba de culpă. Femeia se întoarce în bancă şi caută aprobarea clientului: A fost bine? Ficior încuviinţează dând din cap.

Îi urmează colegul său, mai bolovănos, trădându-şi formaţia de dinainte de 1989, dar la fel de percutant. Anunţă că doreşte să fie scurt şi aminteşte că unitatea era compusă din secţii, încercând să transfere responsabilitatea de pe umerii clientului său, un fel de birocrat central neputincios, către comandanţii subunităţilor. Ce atribuţii avea acest om? Citeşte atribuţiile locţiitorului pentru pază şi regim şi le interpretează într-o manieră favorabilă, concluzionând că ele ţineau de pachete şi vorbitor. S-a făcut atâta tam-tam… Păi, dacă aveau o normă clară, îl facem vinovat pe Ficior că nu primeau pachete şi vorbitoare?! Dacă sesizarea ICR-ului [sic!] am înţeles-o, că e o instituţie care trebuie să-şi justifice finanţarea, parchetul foloseşte tot felul de lucrări privind relaţiile româno-sovietice! E o construcţie juridică care nu se bazează pe o calitate juridică. Înalta Curte a suspendat prescripţia datorită vremurilor speciale, dar după 1990 cine a împiedicat Parchetul să-şi facă datorie? [bună întrebare!] Citează apoi din mărturiile favorabile (Merca, Caroli, Stamu, Urdea) şi concluzionează: Doamna preşedinte, eu nu spun că au fost bune condiţiile de detenţie de la Periprava. Am fost în noiembrie, când au fost audiaţi doi martori; e frig cumplit, apa e sărată; nu din cauza lui Ficior nu se poate bea apă! Aşadar cere achitarea, iar în subsidiar intervenţia prescripţei.

La prima vedere, strict din punct de vedere al posibilităţilor legale şi al elocvenţei propriei argumentaţii, între acuzare şi apărare pare a fi remiză. Vinovăţia lui Ficior nu poate fi pusă la îndoială, ci numai valabilitatea temeiurilor juridice, astăzi, la atâta amar de vreme. Remarcabil este că a existat totuşi dezbatere şi cele două părţi şi-au făcut datoria cu profesionalism, în ciuda unor mici derapaje.

La fel cum a şi început acest proces,

IOAN FICIOR

l-a şi încheiat. Posteritatea va păstra declaraţia sa ca pe o mostră de stăpânire de sine, abilitate, disimulare şi cinism nemărginit. Am reuşit să notez în mare parte şi cu cât mai multă acurateţe spusele sale. Iată-le, înainte de toate:

Vreau să mărturisesc în faţa dvs că în închisoare nu curge lapte şi miere şi nu este uşor să execuţi o pedeapsă privativă de libertate cu regim special. Nici colonia Periprava nu era scutită de privaţiuni mai ales că condiţiile erau foarte grele. Nu era o treabă uşoară şi trebuiau luate măsuri pentru aprovizionare din noiembrie, pe şase luni, cu animale aduse pe picioare ca să fie asigurată hrana celor câteva mii de deţinuţi şi cadre. Eu am intervenit, cu medicii din unitate, ca apa din Dunăre să fie filtrată şi pentru deţinuţii politici şi pentru cei de drept comun, pentru că aveam două, trei mii de deţinuţi de drept comun şi şapte sute de deţinuţi politici la Grind. În mod deosebit a trebuit să mă preocupe alimentele, îmbrăcămintea, medicamentele. Toate astea nu au fost uşoare, mai ales când trebuia să solicit transportul la Tulcea sau Bucureşti. Aş vrea să mărturisesc că pe propria mea răspundere ne-am străduit să înjghebăm un laborator de analize pentru cadre şi deţinuţi. Am cerut instrumentarul Direcţiei Generale.

În ce priveşte comportarea mea vreau să mărturisesc că eu îmi cer scuze pentru cei care au luat măsuri mai aspre în contra deţinuţilor. Dar vreau să spun că deţinuţii politici erau mai ordonaţi, mai curaţi, mai supuşi. Abateri erau mai  multe la deţinuţii de drept comun. Vreau să vă mulţumesc în mod deosebit dumneavoastră, pentru că m-aţi scutit să viu la şedinţele de audiere a martorilor.

În ce priveşte comportarea mea… Eu nu înjur! Am trăit într-o familie de baptişti, pocăiţi şi nu mi-am permis faţă de Dumnezeu Tatăl să înjur sau să bat! Pentru că eu nu puteam să am atribuţiuni în plus. Nu puteam să aduc eu mai multă hrană decât era prevăzut în normele respective. Am dat la Brăila, pentru export, roşii. Nu m-a întrebat nimeni. Procurorul militar venea cel puţin o dată pe lună. Procurorul civil, pentru cei de drept comun. Ori dacă eu nu luam măsuri, procurorul nu mă ierta. Procurorul militar era foarte exigent şi nu ne permiteam.

Eu mor cu inima împăcată că pe unde am fost am slujit şi pe Dumnezeu şi ţara. Eu am fost urmărit şi de Securitate pentru că sunt baptist. Dar m-au ţinut pentru că am căutat să evit. Eu v-aş ruga să aveţi în vedere lucrurile bune, nu ura şi duşmănia. Şi să fie judecata dreaptă, aşa cum dumneavoastră o daţi. Eu am fost pe probleme de pază. N-am fost în Periprava decât în octombrie ’60, când m-au numit comandant. Erau condiţii foarte grele, pentru că colonia a fost nou înfiinţată. Iniţial s-a stat în corturi. Toţi au suportat aceste privaţiuni. Mi-e jenă că unii se uită la mine ca la un torţionar.

Doamna preşedinte, în numele Tatălui şi al Dumnezeului care ne conduce pe toţi, să aveţi în vedere silinţa mea. Vă mulţumesc pentru atenţie!

Ioan Ficior a jucat cartea pocăinţei, dar nu cea a pocăinţei reale, ci pe aceea a pocăinţei de rit. O carte măsluită cu priceperea unui cartofor bătrân, învechit în rele. „Dumnezeu şi ţara” s-au amestecat în jocul său infam, într-un amalgam greţos de „lapte şi miere”. Şi-a cerut scuze pentru subordonaţii care au călcat strâmb, a lăudat deţinuţii politic, mai ordonaţi, mai curaţi, mai supuşi şi s-a încredinţat, de ochii lumii, judecăţii Curţii. A încheiat ca un crainic de televiziune, din epoca lui de aur, mulţumind pentru atenţie. În fond, e dreptul lui şi al nostru la opinie. Dar afară, pe hol şi în stradă, asaltat de camere, a dat primele semne de derută, îndreptându-se ca orb către o uşă blocată. Nici avocatul său n-a izbutit să-l scoată uşor din transă: Haideţi, unde vă duceţi?! Şi-a revenit, ignorând întrebările standard ale presei: Vă gândiţi că v-aţi putea petrece tot restul zilelor în spatele gratiilor? V-aţi gândit vreodată cu Dumnezeu vă va judeca şi vă va pedepsi? Suplinind muţenia clientului, avocatul face pe mucalitul: Maşina e departe, nu vă supăraţi? / La Brăila! Presarii râd şi îşi văd de treabă, tăind drumul inculpatului prin bezna primăverii.

Pe 30 martie va fi anunţat verdictul.

[i] Am încercat, pe cât posibil, să redau cât mai fidel şi mai amplu ce s-a petrecut în această ultimă împrejurare. Unele aspecte sunt, poate, mai greu de înţeles de vreme ce lipsesc relatările câtorva termene precedente. Pentru rotunjirea demersului, le voi posta în perioada următoare.

Pentru o analiză detaliată şi un istoric al coloniei de muncă Periprava (geneză, victime, responsabili, statistici etc.) vezi Constantin Vasilescu, „Identitatea morţii: victime şi responsabili în colonia de muncă Periprava” în Cosmin Budeancă, Florentin Olteanu (coord.), Identităţi sociale, culturale, etnice şi religioase în comunism, Polirom, Iaşi, 2016

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Cazul Ioan Ficior-Periprava și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s