ÎNSEMNĂRI DE LA PROCESUL LUI IOAN FICIOR (12.11.2015)

Mergeţi în dreapta, în capătul coridorului faceţi la dreapta, coborâţi scările, faceţi dreapta, apoi stânga şi… pe dreapta. Sala S 90, undeva, în subsolul Curţii de Apel Bucureşti, aduce mai degrabă cu o debara, decât cu o sală de şedinţe. Aici a fost expediată înfăţişarea de azi, din procesul lui Ioan Ficior: din sala care poartă numele unui un magistrat de excepţie, Vasile Papadopol, către indicativul sec al unei „boxe”. Dar, pe undeva, spaţiul s-a dovedit premonitoriu pentru derularea evenimentelor. Cea mai bizară sală, pentru cele mai bizare mărturii de până acum. Dacă cineva crede că există un portret standard al deţinutului politic, un tipar rigid în care cei care au suferit în timpul comunismului pot fi încadraţi, se înşeală. Perspectivele asupra represiunii pot diferi de la o victimă la alta, iar experienţele carcerale, deşi situate pe câteva coordonate comune, poartă pecetea individualităţii, a unicităţii.

DSC_0094

Cimitirul din Periprava (foto 2015)

Judecătorul Luminiţa Ninu Cristiu soseşte la 10.57 şi, rotindu-şi privirile prin încăpere, începe prin a-şi cere scuze: Pur şi simplu n-am avut unde să vă ducem. Sala este neîncăpătoare chiar şi pentru infimul auditoriu prezent: o măsuţă la care stau avocaţii, iar în spatele ei o singură bancă pe care se înghesuie martorii. Emanoil Mihăilescu şi Manuela Hagiopol iau loc în dreapta, într-un spaţiu strâmt, prevăzut cu o băncuţă încastrată în perete şi în care se pătrunde împingând o portiţă care te duce cu gândul la saloon-urile vestului sălbatic. Altfel, se stă în picioare, având drept sprijin peretele dinspre intrare. Debutul şedinţei eliberează locuri, prin obligativitatea părăsirii sălii de către martori.

IOAN CAROLI

depune jurământul la 11.08 şi afirmă că-şi menţine declaraţia dată Parchetului. Iată, în linii mari, dialogul purtat cu instanţa:

Judecător: Spuneţi-ne dumneavoastră ce cunoaşteţi.

Ioan Caroli: Adică de domnul Fecior. Eu pe el nu l-am cunoscut. Eu am stat pe bac, pe canalul Borcea, în ’59-’60. Am stat pe bac cam o lună. Acolo dormeam şi dimineaţa mergeam la tăiat de stuf. Dimineaţa ne încolonam, luam terciul şi mergeam escortaţi de soldaţi în termen, cu câini-lup. Acolo, la prânz, aveam pauză de o oră şi mâncam. Era mâncare puţin mai bună, că lucram: orez, varză cu carne de oaie…

Încă de la început, spusele martorului provoacă nemulţumire în sală. Tonul neutru, indiferent, dar şi… carnea de oaie îl stârnesc pe Emanoil Mihăilescu, care murmură: A făcut degeaba puşcărie!

Judecător: Aveaţi senzaţia că vă este foame?

Ioan Caroli: Nu prea, pe malul Dunării era hrean [!] Ne repezeam, smulgeam şi mai mâncam. Ne ustura un pic… Nu prea ne era foame. La masa de seară a fost şi fasole, şi spanac. […] Norma de muncă era zece maldăre de persoană. Lucram în apă şi era trestia aia care ne strica ciorapii de gumă. Stăteam foarte mult în apă.

Judecător: Ce îmbrăcăminte purtaţi iarna?

Ioan Caroli: Un singur cojocel aveai voie, fără mâneci, şi un pulover pe sub zeghe.

Judecător: Se aplicau corecţii pentru neîndeplinirea normei?

Ioan Caroli: Eu nu am primit. Au fost unii care au mai luat.

Judecător: De cine erau loviţi?

Ioan Caroli: De sergenţi, de plutonieri…

Judecător: Despre inculpat ce puteţi să ne spuneţi? L-aţi văzut vreodată?

Ioan Caroli: Niciodată, decât acum, la televizor.

Judecător: Colegii dumneavoastră s-au plâns de comportamentul lui?

Ioan Caroli: Nu.

Judecător: Aţi fost lovit pentru că aţi executat norma de muncă a unui coleg?

Ioan Caroli: Da, asta a fost pentru că popa trăgea să moară, nu putea să facă norma. Şi am vorbit ca să facă şi el o pauză.

Judecător: Aţi făcut izolare?

Ioan Caroli: O singură dată, pentru că l-am îmbrăcat pe Bodonea şi am întârziat şi gardianul mi-a dat o cizmă în genunchi. M-a băgat în camera de ancoră unde erau lanţuri. Te lipeai de ele, de ger. Şi am stat două zile acolo.

Judecător: Apa cum era?

Ioan Caroli: Apa din Dunăre. Unii s-au îmbolnăvit de dizenterie. Eu nu beam decât adusă cu sacaua.

Judecător: Era mai bună?

Ioan Caroli: Da. [!]

Judecător: Cât aţi stat acolo aţi aflat de vreun decedat?

Ioan Caroli: Nu.

Răspunsurile lui Ioan Caroli sunt surprinzătoare, stârnind uimirea minusculei asistenţe şi satisfacţia avocaţilor lui Ficior. Pentru prima oară, din neatenţie, judecătoarea omite ceva la dictare, iar apărarea reacţionează prompt, dar grosier: O precizare, doamna judecător. A întârziat, de asta a fost bătut, nu că l-a înfăşurat p-ăla!  Caroli completează: După ce am plecat eu de acolo am auzit că ar fi decedat, probabil. Presupun că a fost bolnav de plămâni, răcit. Dialogul cu martorul se reia:

Judecător: Asistenţă medicală aveaţi?

Ioan Caroli: N-aveam infirmerie, numai în colonie. Eu n-am beneficiat, pentru c-am stat puţin.

Judecător: La Periprava aveaţi colegi care s-au îmbolnăvit şi au fost duşi la infirmerie?

Ioan Caroli: Nu, acolo nu, că eu am stat puţin.

Judecător: Mai ştiţi să ne mai spuneţi ceva?

Ioan Caroli: Nu. Am uitat să mai spun că mai primeam o bucată de mămăligă căreia-i spuneam turtori. Şi pâine doar la trei, patru zile, câte 230 de grame, pe care o păstram ca pe o icoană, să nu se termine.

DSC_0773

Periprava Centru (foto 2015)

Depoziţia lui Ioan Caroli este contradictorie, pe de o parte revoltă, pe de altă parte descumpăneşte, pentru că martorul pare sincer, sigur pe sine, uneori chiar ingenuu: aminteşte că stătea în foarte mult în apă, că se drămuia pâinea cu sfinţenie sau că se practica teribila izolare. În acelaşi timp Caroli afirmă că nu prea ne era foame sau că se „servea” fasole şi spanac. Procurorul sesizează neobişnuitul situaţiei şi iese la atac:

Procuror: A spus că menţine declaraţia dată în faza de urmărire penală; a spus că a fost bătut personal de Ficior!

Avocat Ficior: Nu-i adevărat, doamna judecător!

Procuror: Vă rog să nu mă întrerupeţi!

Judecător: Aţi fost bătut personal de inculpat?

Ioan Caroli: Nu.

Procuror: Ştia cine era comandantul închisorii Periprava?

Ioan Caroli: Numele nu-l ştiam.

Procuror: Să menţioneze dacă a fost şi în altă închisoare cu caracter politic.

Ioan Caroli: Da. Gherla, Aiud, Jilava, Galaţi, Oradea.

Procuror: La Periprava avea un regim special pentru că era politic?

Ioan Caroli: Eh, vedeţi? Aşa nu m-am orientat niciodată, dar cred că dreptul comun avea regimul mai bun. Munca nu era diferită. Toţi trebuia să tragă tare. La Aiud…

Judecător: Nu, vorbiţi de Periprava!

Ioan Caroli: La Periprava n-am văzut deţinuţi de drept comun. Ştiam că există pentru că ei ne luau în primire…

Judecător: La Periprava?

Ioan Caroli: Nu, la Periprava n-am văzut [confuzie totală].

Procuror: Pentru ce a fost încarcerat?

Ioan Caroli: Am făcut trecere frauduloasă a frontierei şi agitaţie publică, pe care nici măcar n-am făcut-o eu. Şi am luat zece ani. Maximum.

Procuror: Dacă mâncarea era suficientă, de ce mânca hrean?!

Ioan Caroli: De curiozitate [!!].

Avocatul lui Ficior jubilează şi susură trivial către procuror: Împuşcaţi-vă! Râde alături de colega sa. În sala S 90 se produce stupoare. Procurorul îşi pierde răbdarea şi continuă pe un ton acid; martorul răspunde cu aceeaşi monedă. Urmează un dialog aiuritor care, pe lângă alte aspecte, confirmă necesitatea unor magistraţi familiarizaţi cu specificul acestor speţe:

Procuror: În declaraţia dată procurorilor a precizat altceva.

Ioan Caroli: Am mâncat şi sfeclă îngheţată la Stoeneşti.

Procuror: Tot de curiozitate?

Ioan Caroli: Nu, acolo de foame.

Procuror: Aceeaşi curiozitate au avut-o şi ceilalţi colegi de detenţie?

Ioan Caroli: Nu i-am întrebat niciodată. Nu i-am auzit să se plângă de foame [!!].

Procuror: De câte ori a mâncat acel hrean de curiozitate?

Avocată Ficior: De opt ori!

Procuror: Nu fiţi ironică, doamna avocat!

Ioan Caroli: De trei, patru ori.

Procuror: Deci de trei, patru ori, din pură curiozitate de fiecare dată [noi clinciuri cu apărarea].

Procuror: A spus că i s-au aplicat lanţuri şi o ancoră. Ce era aceea o ancoră? [!?]

Avocat Ficior: Bacul e un vas, doamna procuror! [ironic]

Procuror: De câte ori avea masă cu carne?

Ioan Caroli: La prânz aproape de fiecare dată.

Emanoil Mihăilescu: De ce n-a rămas acolo?! [ironic]

Procuror: De câte ori primea apă din acele saca? [sic!!]

Ioan Caroli: Zilnic. Câteodată se mai termina apa din butoi. Mie-mi ajungea.

Procuror: A lucrat şi în iarna 1959-1960. Aveau căldură?

Ioan Caroli: Da, aveam un cuptor de cărămidă făcut de noi şi seara aduceam un maldăr de stuf.

Procuror: Deci căldura nu era asigurată de administraţie.

Ioan Caroli: Păi, noi aduceam maldărul de stuf, dar cu voinţa administraţiei. Şi nu uitaţi că tot ei ne-au dat şi cărămida.

Procuror: Cât lucra la stuf?

Ioan Caroli: Zece ore, cu pauza de prânz.

Procuror: Comparativ cu alte închisori, cum a fost la Periprava?

Ioan Caroli: Mai rău. Clima, în primul rând. Era frig şi stăteam zilnic în apă. La Aiud, periodic, mai vedeam şi câte un film…

Evident, apărarea este cât se poate de mulţumită cu afirmaţiile martorului şi nu are nici o întrebare. Iniţiativa este preluată de avocatul părţilor civile:

Care era dimensiunea camerelor de pe bac?

Ioan Caroli: Se făcea condens şi cei de deasupra se trezeau leoarcă, din cauza frigului. Aveau cam 10, 12/8. Avea în jur de 90 de metri pătraţi.

Avocatul părţilor civile: Ce ne poate spune despre igienă?

Ioan Caroli: Păi, ne luau hainele la spălat săptămânal. Eu nu m-am spălat niciodată cât am fost acolo. Nu mă puteam spăla în Dunăre.

Avocatul părţilor civile: Erau mulţi deţinuţi care nu făceau norma?

Ioan Caroli: Sigur că da. Dar erau mai puţini, pentru că la toţi le era frică să nu facă [?!]. Era unul care se dezbrăca şi făcea două norme! Era complet sărit de pe fix. Nu am văzut cum erau sancţionaţi.

Avocatul părţilor civile: Ajungeau mulţi deţinuţi la carceră?

Ioan Caroli: Numai eu am fost acolo. […] Niciodată n-am discutat despre personalul lagărului. Aveam alte preocupări.

Procuror: Învăţau muzică [ironic].

Avocat Ficior: Doamna judecător, conduce doamna procuror şedinţa?

Judecător: Nu vă supăraţi, şi dumneavoastră aţi făcut remarci. [cu calm]

Avocat Ficior: Nu am făcut! [!!]

Avocatul părţilor civile: Care era dimensiunea camerei ancorei?

Ioan Caroli: Dumneavoastră nu ştiţi care este dimensiunea camerei unei ancore?! [iritat] Atunci n-aveam metru la mine, acum am.

Avocatul părţilor civile: Înainte de a fi audiat azi, a mai avut altă discuţie cu altcineva?

Ioan Caroli: Nu.

Siderat, Emanoil Mihăilescu nu se poate abţine, iar dialogul se reia:

E revoltător ce spune acest domn!

Ioan Caroli: Ceream şi supliment!

Ineditul declaraţiilor lui Caroli îi face pe cei din sală să-l suspecteze ca fost colaborator al administraţiei. Manuela Hagiopol întreabă direct: Vă pun următoarea întrebare: între deţinuţi erau foarte mulţi care aveau condiţii privilegiate. Aţi fost printre ei?

Avocat Ficior: Doamna, preşedinte, eu părăsesc sala.

Judecător: Puteţi s-o faceţi.

Ioan Caroli: Niciodată. Chiar îi detest.

Manuela Hagiopol: Eu nu-i detest. Voiau să supravieţuiască.

Emanoil Mihăilescu: Cu ce s-a ocupat după eliberare?

Judecător, procuror: Irelevant! [la unison]

Ioan Caroli: Poate o să auziţi de Caroli de la Aragaze. Am fost cinstit, mi-am făcut norma 120%! [către Emanoil Mihăilescu]

Cea mai ciudată mărturie de până acum se încheie la 12.09, fiind gestionată foarte bine de judecător şi mai puţin bine de către procuror, care a fost pus în câteva situaţii delicate, din fericire nu pe fondul cauzei. Ioan Caroli a surprins prin afirmaţiile sale. A trecut cu uşurinţă dintr-un registru în altul, zugrăvind colonia şi personalul ei în culori antagonice, în alb şi negru. A trezit chiar suspiciunea, în rândul unora dintre cei prezenţi, că ar fi fost colaborator al administraţiei. Este posibil ca şi clinciurile şi ironiile din timpul dezbaterii să-i fi influenţat răspunsurile. A lăsat impresia că nu şi-a dorit să fie prezent în sală, primind mărturia ca pe o corvoadă. Singurii mulţumiţi au fost avocaţii lui Ioan Ficior.

La 12 şi 11 minute depune jurământul

PETRE LOLEA

Judecător: Vă menţineţi declaraţia dată în faţa procurorilor?

Petre Lolea: Păi, mi-o menţin. Dar dacă mă întrebaţi nu mai ţin minte [!]

Judecător: Când aţi fost la Periprava?

Petre Lolea: Cred că prin ’59. Ne-a mutat mereu dintr-o parte în alta. Am fost la secţia Grind. Am stat vreun an şi de acolo ne-a dus la Aiud. La Grind ne-a dus la prăşit porumb o săptămână. Construiseră nişte barăci de stuf neterminate. Le-am lucrat la amenajare. Lipeam cu pământ. La munci interioare.

DSC_0069

Digul din Periprava (foto 2015)

Judecător: La stuf aţi fost?

Petre Lolea: Nu. La secţia Grind n-a fost aşa… Atât că era o mâncare foarte proastă şi era şi puţină. La o ciorbă de fasole nu ştiu dacă erau 20 de boabe. Eram subnutriţi, numai pielea şi osul. Dimineaţa se dădea un ceai şi ăla neîndulcit. Nu mai ţin minte… La prânz la fel… Foarte slabă. Carne rar şi atunci oase. Apa era direct din Dunăre. La Salcia mi-a dat carul cu boi în primire şi de la Dunăre am încărcat apă în vasul ăla.

Judecător: Era grea norma?

Petre Lolea: Pentru mine la Grind n-a fost aşa greu. Care merga afară, la muncă, la stuf, era foarte greu. Iar mâncarea tot aşa de slabă. Iar dacă nu făceau norma, mai primeau şi bătaie. Cine-i bătea, nu ştiu. Cred că tot gardienii.

Judecător: Dvs, personal, aţi fost lovit?

Petre Lolea: Nu, acolo nu.

Judecător: Pe Ioan Ficior l-aţi cunoscut?

Petre Lolea: Nu. La secţia Grind am stat două, trei luni şi apoi m-am mutat la Salcia. La Periprava locuiam în barăci de stuf. Nu mai ţin minte dacă erau încălzite.

Judecător: Aţi auzit de deţinuţi decedaţi?

Petre Lolea: Nu pot să zic, nu ţin minte… Bine, aşa au murit mai mulţi, dar nu ştiu dacă bătuţi. Din cauza mâncării proaste pe care n-o digera stomacul.

Judecător: Asistenţa medicală cum era?

Petre Lolea: Aşa ceva nu era acolo. Eu m-am îmbolnăvit şi am crezut c-o să mor. Şi apoi am fost dus la Aiud unde am avut condiţii foarte bune la fabrică.

Judecător: Iarna cum eraţi îmbrăcaţi?

Petre Lolea: Cu nişte haine de zeghe şi cu o cămaşă, două pe dedesubt.

Judecător: Ce mai ştiţi să ne mai spuneţi?

Petre Lolea: Nu prea mai am ce să vă spun… Eu n-am avut probleme cu ei, nu m-au bătut, că n-au avut de ce.

Procurorul este nemulţumit, iar întrebările îi trădează starea:

Pentru ce a fost închis?

Petre Lolea: Pentru tentativă de trecere a frontierei.

Procuror: A fost catalogat ca deţinut politic?

Petre Lolea: Politic.

Procuror: A văzut când erau bătuţi deţinuţii?

Petre Lolea: Nu, că-i bătea în camera aia. Spuneau ei.

Procuror: A fost la carceră, la izolare?

Petre Lolea: Da, dar nu acolo, la Periprava. Nici nu era carceră la Periprava, din câte ştiu eu.

Procuror: A apelat la vreun substitut alimentar, de foame?

Petre Lolea: Nu, pentru că nu am vrut eu. Am fost la cules de porumb două, trei zile şi am mâncat atunci porumb d-ăla.

Procuror: De ce?

Petre Lolea: Pentru că-mi era foame, iar porumbul era curat. […]

Procuror: Ştie să fi venit vreun avion ca să ia deţinuţii bolnavi?

Petre Lolea: Nu, nu ştiu nimic.

Procuror: A primit la cină brânză sau gogoşi?

Petre Lolea: Nu ştiu să fi fost. […]

Procuror: Ştie de vreun deţinut politic care să se fi plând la comandant din cauza condiţiilor de detenţie?

Petre Lolea: Nu cunosc şi nu ştiu dacă ar fi avut curajul!

Procuror: De ce?

Petre Lolea: Pentru că aşa erau vremurile! Ne era frică. Ştiam că primim bătaie sau ne pedepseşte.

Procuror: Ştia cine era comandantul coloniei atunci?

Petre Lolea: Nu ştiu. Ştiu că era un angajat de-al lor care se ocupa de lucrare. N-am auzit de numele lui Ficior Ioan niciodată, cât am stat acolo.

Procuror: Ce se întâmpla cu deţinuţii decedaţi?

Petre Lolea: Nu ştiu.

Procuror: Ghenciu Petre îi spune ceva?

Petre Lolea: Era foarte bolnav şi la un moment dat a dispărut…

De data asta apărarea reacţionează şi punctează, atenţionând că spusele martorului sunt contradictorii în raport cu cele din faza de urmărire penală:

Avocat Ficior: Cât a stat la Periprava?

Petre Lolea: În sezonul de vară.

Judecător: Aţi apucat iarna?

Petre Lolea: Nu ştiu sigur. Nu cred. Am ajuns prin mai şi am plecat… Nu cred că am petrecut iarna acolo.

Avocat Ficior: Unde a mâncat porumb?

Petre Lolea: Cred că la Salcia.

Avocat Ficior: În urmărirea penală a spus că nu cunoaşte deţinuţi decedaţi la Grind şi acum zice altceva [se referă la Ghenciu Petre].

Petre Lolea: Nu ştiu să fi murit la Grind.

Judecător: Păi, au decedat sau nu?

Petre Lolea: Ca şi Ghenciu Petre…

Judecător: Nu, lăsaţi-l pe Ghenciu.

Petre Lolea: Erau mulţi acolo…

Judecător: Dar decedau?

Petre Lolea: Mă gândesc bine… şi aşa n-am putut să aflu…

Judecător: Dacă ştiţi, dacă aţi auzit.

Petre Lolea: Mă gândesc… O’ fi decedat, i-o fi dus, nu ştiu sigur, dar atâta ştiu, că dispăreau.

Petre Lolea a fost pus într-o reală dificultate pe final, din cauza amintirilor carcerale pe care acum nu le mai poate separa cu acurateţe, în funcţie de locul de detenţie. Cred că onestitatea sa nu poate fi discutată, deşi apărarea pare mulţumită de cele câteva răspunsuri mai puţin clare.

IOAN MELINTE

îi urmează la 13 şi 15 minute şi continuă pe drumul deschis de Ioan Caroli, prin răspunsuri contradictorii: Am fost la Periprava trei săptămâni, în februarie 1960, la tăiat de stuf. Am stat într-o baracă, pe uscat. Ce pot să vă spun? Am muncit la tăiat de stuf… altceva ce să vă spun? N-am avut de lucru cu cadrele. […] Munca era destul de grea. Era cam mare norma. N-o făceau toţi. Mai făceam şi eu câteodată.

Judecător: Suportaţi consecinţe pentru că nu făceaţi norma?

Ioan Melinte: Nu, nu am fost lovit. […] L-am văzut o singură dată pe comandant, a trecut călare. Spuneau alţii că e foarte sever cu cei care nu ascultă…

Judecător: În ce sens?

Ioan Melinte: Mai făceau reclamaţii, că nu e bună mâncarea…

Judecător: În ce sens?

Ioan Melinte: Pentru respectarea disciplinei…

Judecător: Eu cred că vorbesc româneşte. În ce sens?

Ioan Melinte: Vorbeau între ei că e sever comandantul şi atât.

Judecător: Mâncarea cum era?

Ioan Melinte: Cam slabă. Ciorbă de gogonele, varză, arpacaş.

Judecător: Era suficientă?

Ioan Melinte: Era suficientă.

Judecător: Constituia o problemă?

Ioan Melinte: Era, era. Am ajuns la 48 de kilograme [!] Erau subproduse, ciolane… Dimineaţa câte un ceai, surogat, zicea că e cafea… Altceva nimic, 200 de grame de pâine. La prânz turtoiul ăla şi gata.

Judecător: Aţi avut cazuri de deţinuţi îmbolnăviţi din cauza alimentaţiei?

Ioan Melinte: Acolo nu. […]

Judecător: Din alte cauze erau bătuţi deţinuţii?

Ioan Melinte: N-am auzit. Poate dintre bătrâni. Noi eram tineri.

Judecător: Doctori existau? Medicamente?

Ioan Melinte: Da, erau. Doctori deţinuţi, de-ai noştri. Era o infirmerie.

Din sală, Emanoil Mihăilescu pufneşte nemulţumit, provocând reacţia lui Ioan Caroli: Dumneata eşti cam deştept! Aş vrea să fi fost dumneavoastră acolo. Răspunsul vine prompt: Păi, sunt deştept, aşa e. Depoziţia continuă:

Judecător: De decese ştiţi?

Ioan Melinte: Am avut, îi scoteau cu pătura din barăci. Erau bolnavi, bătrâni. Nu ştiu unde erau îngropaţi.

Judecător: Aţi auzit ca cei morţi să fi fost luaţi cu roaba din stuf?

Ioan Melinte: Nu.

Judecător: Păi, aşa aţi declarat la proces.

Ioan Melinte: Aşa vorbeau deţinuţii.

Judecător: Aţi lucrat iarna la Periprava. Aveaţi îmbrăcăminte adecvată?

Ioan Melinte: Zeghe, bocanci… Ne era frig, se rupea gheaţa şi intram până la genunchi în apă. Aveam nişte sobe în barăci şi făceam focul cu stuf.

Intervenţia procurorului are darul de a accentua confuzia sălii în privinţa martorului: Ştie ca alţi deţinuţi să fi mâncat altceva, de foame?

Ioan Melinte: Nu. Primeau pachete. Unii erau mai merituoşi.

Procuror: Atunci de ce a declarat la urmărirea penală că pe câmp mâncau porumb?

Judecător: Aţi declarat aşa ceva?

Ioan Melinte: Păi, nici nu era porumb acolo, numai trestie.

Deşi este originar din aceeaşi regiune, ultimul martor,

STANCA,

se deosebeşte de antecesorii săi prin afirmaţii ferme, categorice, dar şi prin încercarea de a se desprinde puţin de concret, teoretizând în privinţa criminalităţii regimului de la Periprava şi a responsabilităţii lui Ioan Ficior, impuls care avea să fie temperat de instanţă. Vorbeşte fluent iar mărturia sa curge logic: Am mai dat declaraţii, am fost destul de explicit. Nici nu ştiu de ce mai sunt aici. Aceşti oameni, deşi au avut ordine, au acţionat […] Ori din acest punct de vedere, Ioan Ficior este un criminal în toată puterea cuvântului. Am fost încarcerat în 1956. Am ajuns la Periprava în vara lui 1961 şi am stat câteva luni pe bac. La sfârşitul lui 1961 am fost la Sfiştofca, o colonie mică, cu câteva barăci. În primăvara lui ’62 am fost mutaţi la Grind. Regimul era absolut de exterminare. Domnii care administrau aceste lagăre, ca să îşi dea importanţă, spuneau răspicat: «Voi aţi fost chemaţi aici ca să dispăreţi!» Dacă ar fi să vorbesc despre Ficior, nu ştiu dacă l-am văzut o dată sau de două ori, pentru că unde lucram nu ne întâlneam cu el. Dar la modul general, mâna comandantului nu poate fi neglijată. Oameni duşi din închisori, aproape schelete, duşi la diguri, irigaţii… Era peste puterile lor. Iar administraţia lagărelor n-a depus nici un efort ca să-i întremeze.

Judecător: Existau deţinuţi care nu-şi făceau norma?

Stanca: Da, sigur, pedepsiţi cu bătăi, cu izolări. A fost un regim criminal! Trebuie mers la origini.

Judecător: Uitaţi, aici nu facem filozofia comunismului. Avem nevoie de fapte concrete.

Stanca: Eu acum nu pot să vă spun ce s-a pus în farfurie!

Judecător: Dar pentru asta v-am chemat ca martor.

Stanca: Ca martor… Atunci nu pot să vă spun decât că orice pedeapsă ar primi, este justificată. Personal, nu mi-a dat o palmă, dar bătaia se primea de la gardieni.

Judecător: Personal l-aţi văzut lovind pe cineva?

Stanca: Nu, dar se bătea cu ştiinţa lui.

Judecător: Care erau cauzele deceselor?

Stanca: De exemplu la Grind a fost o brigadă de inapţi căreia i s-a aplicat un regim de înfometare mai puternic. Şi le-a cedat organismul. Colegi de ai mei au văzut oameni murind lângă ei.

Judecător: Au fost multe decese?

Stanca: Dacă vă dau un număr, ziceţi că e luat din ziar. Nu ştiu, cu zecile.

Judecător: Unde erau îngropaţi?

Stanca: Nu ştiu. Probabil în gropi comune.

Judecător: Asistenţă medicală exista?

Stanca: Nu, nu era. La Grind erau două, trei încăperi de infirmerie unde erau bolnavi în stare gravă care primeau medicamente de- astea, fără efect. Doctorii erau dintre deţinuţi. Barăcile nu erau încălzite. Iarna, la muncă, ne dădeau nişte pufoaice peste zeghe. Pachete, doar dacă-ţi făceai norma.

Judecător: Cei care nu făceau norma erau bătuţi?

Stanca: Da. Şi eu am fost bătut. Seara, când se intra în colonie.

Judecător: În comparaţie cu alte locuri, cum a fost la Periprava?

Stanca: Pentru că am jurat, vă spun că nu pot face deosebire. Acelaşi regim peste tot: aroganţă, desconsiderare.

Deşi nu poate indica cu precizie „boabele de fasole din gamelă”, martorul acuză pertinent regimul şi uneltele lui. Asistăm şi la primul moment în care judecătoarea îşi pierde pentru o clipă răbdarea, confruntată cu „pericolul filozofiei comunismului”, însă se stăpâneşte rapid. Apărarea încearcă să speculeze câteva mici inadvertenţe şi insistă să se precizeze că din auzite ştie că morţii erau băgaţi în gropi comune. Termenul se încheie în jurul orei 14.30, cu hotărârea de a nu se mai insista pentru martorii care până acum nu au răspuns pozitiv (Tranculov, Proca, Tomoioagă şi alţii). În locvul lor, alţi foşti deţinuţi politic sunt aşteptaţi în instanţă la termenul următor (Urdea, Merca, Cenţiu, Gheţiu, Naghy Benedek, Tarcea, Bălaşa). Tentativa apărării de a solicita ca ANP să precizeze care este suma de bani alocată astăzi pentru hrana unui deţinut (Mă îndoiesc că în vreun penitenciar din ţara asta hrana este îndestulătoare) întâmpină opoziţia procurorului şi a apărătorului părţilor civile, care, pe bună dreptate, consideră o atare paralelă ca fiind nepotrivită, ba chiar insultătoare.

Următorul termen: 10 decembrie, ora 10.30.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Cazul Ioan Ficior-Periprava și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s