ÎNSEMNĂRI DE LA PROCESUL LUI IOAN FICIOR (13.10.2015)

Deşi mai mulţi martori direcţi urmau să fie audiaţi astăzi, din cauza distanţei apreciabile (majoritatea era din judeţul Timiş) sau a vârstei înaintate, în faţa instanţei se prezintă o singură persoană. Lipsesc la apel Stanca Teodor, Caroli Ioan, Proca Nicolin, Toma Petre, Tomoioagă Simion sau Anusievici Ion. Şedinţa debutează cu intervenţia Manuelei Hagiopol care depune la dosarul cauzei noi documente din arhiva CNSAS. Obişnuitele obstrucţii ale avocaţilor lui Ficior se simt din nou, aceştia opunându-se la audierea Manuelei Hagiopol, solicitată de procuror. Luminiţa Cristiu Ninu merge totuşi pe mâna reprezentantului ministerului public. Dar înainte, la 11.32, depune jurământul

NICOLAE VOICAN,

al cărui nume îmi sună familiar. Nu mă înşel, este vorba chiar de vărul luptătorului anticomunist Voican, din  Muscel. Deşi fost deţinut politic, mărturia sa este una indirectă, ca unul care a fost informat despre regimul de la Periprava din relatările rudelor sale închise aici:

voican

Nicolae Voican

Judecător: Ce puteţi să ne relataţi în legătură cu faptele pentru care este judecat Ioan Ficior?

Nicolae Voican: Eu aş prefera să păstrez declaraţia care am dat-o la…

Judecător: Şi totuşi, dacă v-am adus azi, va trebui să relataţi şi în faţa instanţei. Aţi fost încarcerat?

Nicolae Voican: Da. La Jilava, Gherla şi la coloniile de muncă din Balta Brăilei, unde am stat vreo patru ani.

Judecător: Şi în colonia Periprava?

Nicolae Voican: Nu. La Strâmba, Salcia şi Grădina.

Judecător: L-aţi cunoscut pe inculpat?

Nicolae Voican: Nu. Eu n-am fost la Periprava.

Judecător: Aţi auzit vreodată, ceva, despre condiţiile de la Periprava?

Nicolae Voican: Da, pentru că din familie am fost opt încarceraţi şi trei au fost la Periprava: Gosav Constantin, Tuţă Vasile şi Dorcioman Ion. Am stat de vorbă cu ei după eliberare. S-au transferat de la o colonie, la alta. Mi-au relatat care era regimul de la Periprava. De altfel, acest regim era la toate coloniile. Mi-au spus condiţiile în care erau cazaţi, cum erau trimişi la tăiat de stuf îmbrăcaţi necorespunzător, cu opinci în mediu umed… Şi cu alimentaţia foarte proastă.

Judecător: Amănunte în concret cu privire la inculpat v-au spus?

Nicolae Voican: Da. Era foarte exigent şi se purta urât cu deţinuţii. Dacă nu-şi făceau norma erau pedepsiţi cu bătaie, cu izolare.

Judecător: Şi v-au spus că inculpatul era vinovat de acest lucru?

Nicolae Voican: Da, bineînţeles.

Judecător: V-au povestit de cazuri de deces la Periprava?

Nicolae Voican: Da. Erau foarte bucuroşi că au scăpat de acolo, pentru că spuneau că aproape zilnic mureau deţinuţi din  cauza condiţiilor de muncă, condiţii foarte proaste…

Judecător: În celelalte locuri de detenţie erau la fel?

Nicolae Voican: Da, era la fel. Au fost zile sau săptămâni când nu se uscau hainele pe noi.

Judecător: Erau decese şi acolo?

Nicolae Voican: Da, erau şi aici, la început foarte multe, pentru că s-au pus cu mâncare grasă pe noi şi foarte mulţi au făcut diaree şi au decedat.

Judecător: I-aţi auzit pe cei menţionaţi vorbind despre asistenţa medicală?

Nicolae Voican: Era aproape inexistentă. N-aveau medicamente, n-aveau…

Judecător: Mai ştiţi să ne mai spuneţi ceva?

Nicolae Voican: Când eram la Salcia aveam colegi de detenţie condamnaţi pentru diverse convingeri religioase. Şi nu lucrau sâmbăta. Pentru asta aveau de suferit, erau bătuţi. Şi comandantul îi alerga pe câmp, călare.

Judecător: Dar nu era vorba despre inculpat.

Nicolae Voican: Nu.

Procurorul sesisează că depoziţia lui Voican riscă să nu conteze, din cauza informaţiilor mai degrabă cu caracter general. Aşadar preia iniţiativa cu întrebări punctuale, încercând să confere greutate spuselor martorului:

Procuror: A spus că a avut încarceraţi la Periprava un nepot şi doi cumnaţi. Pe ce criterii au fost închişi?

Nicolae Voican: Deţinuţi politici. La început au fost cu mine.

Procuror: În ce perioadă?

Nicolae Voican: După 1962. Au fost încarceraţi în 1957, iar la Periprava au ajuns după 1962.

Procuror: Este convins martorul că i-au spus rudele că Ioan Ficior era comandant în intervalul 1962-1963?

Nicolae Voican: Nu numai rudele mele mi-au spus. Au venit de la Periprava la mine, în colonie, şi alţi deţinuţi.

Procuror: Ne poate preciza referiri stricte la Ficior? Modul în care se purta cu deţinuţii, concret.

Nicolae Voican: Concret, nu. Decât că la Periprava exista un regim foarte aspru.

După un început timid, martorul îşi revine, stimulat de insistenţa procurorului:

Procuror: Ce însemna un comandant foarte aspru?

Nicolae Voican: După câte ştiam, niciun regulament nu prevedea mâncare proastă, lipsa legăturilor cu familia, bătaia… O făceau numai de la ei. Nu numai el, toţi comandanţii de lagăre şi colonii de muncă erau foarte aspri.

Procuror: A spus că a fost în mai multe colonii. Vi s-a părut că era altfel?

Nicolae Voican: Da, circula acest zvon că dintre comandanţi era unul dintre cei mai răi.

Procuror: Ce însemna norma de muncă la Periprava, din ceea ce i-au spus rudele?

Nicolae Voican: N-aş putea să vă spun. La noi era aproape imposibilă.

Procuror: Ce i-au povestit cei trei despre hrană?

Nicolae Voican: Foarte proastă, ca peste tot. Cartofi, varză în care puneau subproduse: intestine, burtă, capete de animale şi copite.

Pe banca apărării e forfotă: grimase şi semne de exasperare. Cei doi avocaţi ai lui Ficior simt că insistenţa procurorului poate revitaliza depoziţia şi trec la obstrucţii: Să nu-i pună în gură ce n-a declarat! Ca de obicei, judecătoarea rezolvă cu tact: Staţi să vedem ce spune.

Procuror: Care erau muncile îndeplinite de cei trei?

Nicolae Voican: Munceau la tăiat de stuf.

Procuror: Aceste rude i-au povestit că în lipsa hranei ar fi mâncat alte lucruri?

Apărarea: Doamna judecător, e sugestivă întrebarea! [evident că este; ceea ce ar fi vrut să spună avocatul era că întrebarea ar sugera şi răspunsul] Vă rog să cenzuraţi întrebările procurorului!

Din apropiere, fostul deţinut politic Emanoil Mihăilescu îi sfătuieşte hâtru pe avocaţii lui Ficior: Nu vă supăraţi.

Nicolae Voican răspunde: N-aş putea să spun, pentru că, probabil, se şi jenau să spună.

Procuror: Câte persoane erau într-o baracă şi dacă aveau încălzire?

Nicolae Voican: Nu reţin.

Procuror: Dacă a făcut o comparaţie între detenţia sa şi a celorlalte trei rude.

Apărarea: Doamna preşedinte, a răspuns la această întrebare! De trei ori!

Avocatul părţilor civile continuă în linia procurorului: Au fost situaţii în care deţinuţii au decedat ca urmare a bătăilor gardienilor sau inculpatului? / Mi-a povestit la general. N-aş putea să precizez. / Ştie dacă Ficior sau altcineva, din ordinul lui, au bătut deţinuţi? / Da. La aceste trei colonii se bătea aproape zilnic în prezenţa comandantului. De Periprava nu ştiu decât că erau bătăi zilnic. Bănuiesc că aşa cum era la noi, aşa era şi acolo: aplicate de gardieni în prezenţa comandantului.

La rândul său, apărarea încearcă să speculeze  

Apărarea: Vă consideraţi vinovat pentru condamnare?

Nicolae Voican: Nu.

Procuror: Mi se pare irelevant!

Urmează un dialog care demonstrează că apărarea şi-a făcut temele şi care îl pune în dificultate pe martor:

Apărarea: „Cumnaţii mei nu mi-au spus să fi fost supuşi la bătăi sau la rele tratamente”. Îşi menţine declaraţia?

Nicolae Voican: Da.

Judecător: Cumnaţii v-au spus ceva?

Nicolae Voican: Nu există deţinut politic care să nu fi fost bătut.

Judecător: Deci au fost?

Nicolae Voican: Au fost.

Judecător: Dar să ştiţi că la Parchet aşa aţi declarat. Deci v-au spus sau nu?

Nicolae Voican: Da, bineînţeles.

Judecător: Şi la Parchet de ce aţi declarat aşa?

Nicolae Voican: M-au întrebat dacă cunosc sistemul la alte colonii de muncă.

Judecător: La Parchet aţi spus că nu au fost bătuţi.

Nicolae Voican: La Periprava nu ştiu.

Intervenţia sa se sfârşeşte la 12.23 cu un ultim clinci între procuror şi apărare: Am observat că fiecare martor este întrebat cu obstinaţie dacă se consideră vinovat pentru condamnare. A veni azi şi a inocula ideea că ar fi fost vinovaţi, mi se pare lipsă de respect. Avocaţii lui Ficior sar ca arşi: Doamna preşedinte, e dreptul meu! Nu dumneavoastră [către procuror] îmi spuneţi mie ce întrebări să pun! Noi vrem să demonstrăm obiectivitatea martorului. Ceea ce vor de fapt să demonstreze cei doi ar fi presupusa lipsă de obiectivitate, dar asta contează mai puţin. În fapt, toată lumea a priceput ce doreşte apărarea. Pe undeva, involuntar, Nicolae Voican le-a oferit un pretext, prin ezitările din final. Doar că lista martorilor e lungă, iar cercul se strânge încet şi sigur. Până una, alta, ies pentru o clipă din sală pentru a-mi verifica bănuiala în privinţa martorului, care îmi confirmă rudenia cu luptătorul anticomunist Voican. Dintr-o sală vecină iese spilcuit, cu mâini subţiri şi gesturi elocvente, ex-primarul „care este”. Vorbeşte degajat cu presa, care îl înconjoară rapid. Fac cale întoarsă la timp pentru a asista la intervenţia Manuelei Hagiopol, care prezintă instanţei ce a descoperit în arhiva CNSAS cu privire la tatăl său decedat la Periprava. Apărarea încearcă să blocheze întrebările procurorului: Doamna preşedinte, dânsa nu e martor! Cu un calm imperturbabil, pe o voce joasă, Luminiţa Cristiu Ninu parează: Dar nu limitează codul de procedură, deci nu puteţi să vă opuneţi.

vanghelie

Finalul este tensionat. Radu Ion depune un memoriu, iar procurorul cere aducerea cu mandat a martorilor timişeni care au lipsit astăzi. Ni se comunică, de asemenea, că Insitutul Naţional de Statistică nu deţine datele solicitate de apărare la un termen anterior, date referitoare la decedaţii din judeţul Tulcea în perioada de referinţă. De asemenea, fostul deţinut politic Paul Andreescu solicită, prin înscrisuri, audierea în calitate de parte civilă, iar apărarea solicită obţinerea datelor statistice pentru judeţul Tulcea de la Arhivele Naţionale şi invocă o excepţie de neconstituţionalitate privind măsurile asiguratorii. Procurorul nu se opune solicitării către Arhivele Naţionale şi nici audierii lui Paul Andreescu. În cazul său problema este generată de solicitarea admiterii drept parte civilă, demers pentru care termenul a fost depăşit. Intervenţia cea mai aşteptată din partea reprezentantului ministerului public este cea legată de excepţia de neconstituţionalitate, despre care remarcă că este admisibilă, în principiu, dar pe fond este neîntemeiată, pentru că sumele sunt doar indisponibilizate pe numele inculpatului, deci nu se poate vorbi de executare anticipată. Instanţa îşi ia anumite măsuri pentru a preveni înstrăinarea de bunuri de către inculpat, în speţă este vorba de pensie. Aşadar consideră excepţia ca nefondată. Avocatul părţilor civile este în asentimentul procurorului, iar în plus solicită instituirea unei comisii rogatorii pentru martorii care nu se vor prezenta la termenul următor. În privinţa excepţiei de neconstituţionalitate nu se pronunţă.

Apărarea cere aducerea cu mandat pentru a nu se tergiversa, considerând că este oportun ca martorii să fie audiaţi în instanţă. Ideea este limpede: în cazul unei comisii rogatorii, ar rata ocazia de a-i intimida în instanţă, cum s-a întâmplat nu doar o dată. Evident, se opune solicitării lui Paul Andreescu de a fi admis ca parte civilă. Ca întotdeauna, banii şi bunurile materiale îi stârnesc pe oameni:

Procuror: Când a început urmărirea penală, Ficior şi-a înstrăinat toate bunurile. Deci i-a mai rămas pensia de 55 de milioane.

Apărarea: S-a făcut o afirmaţie vădit nereală de către doamna procuror, deşi cunoaşte foarte bine dosarul. Cum poate afirma că şi-a înstrăinat bunurile imediat după urmărire?! Este vorba despre un apartament înstrăinat mult înainte de începerea urmăririi penale. Pe jumătate, avocata lui Ficior are dreptate în privinţa datei înstrăinării, însă uită să spună şi motivele pentru care aceasta s-a produs. În fapt, intuind derularea evenimentelor, probabil şi după neinspiratul circ mediatic care a însoţit sesizarea penală depusă împotriva lui Vişinescu, Ficior s-a mişcat rapid, punându-şi la adăpost bunurile. Oricum, apărarea insistă, punctând că măsura popririi este executorie şi se încalcă prezumţia de nevinovăţie, în cazul sumelor de bani nepunându-se problema înstrăinării. În timpul pledoariei avocatei, colegul său se uită sfidător către Emanoil Mihăilescu, care îl taxează fără să stea pe gânduri: Nu-ţi e jenă, măi, avocăţelule? În cazul lui, jena e pe bani, aşa că se poate dispensa de ea.

Şedinţa de azi se încheie cu decizia ca martorii să fie aduşi cu mandat la termenul de joi, 12 noiembrie 2015, orele 10.30.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Cazul Ioan Ficior-Periprava și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s