ÎNSEMNĂRI DE LA PROCESUL LUI IOAN FICIOR (15.09.2015)

Cu figuri îngrijorate şi îmbrăcămine pestriţă, doi bătrâni înaintează în sala de judecată şi se aşează şcolăreşte în prima bancă, pe rândul din stânga. Cuminţi, profitând de anonimat, şuşotesc între ei şi evită instinctiv orice contact cu ceilalţi. Cine nu-i cunoaşte, s-ar putea gândi că sunt din tabăra victimelor. Însă chipurile îi trădează. Citaţi în instanţă, Radu Marin şi Ion Mihalache, foşti „caralii” la Periprava, şi-au lăsat tupeul acasă şi au venit „de mână” la înfăţişarea de azi. După mai bine de două luni, procesul lui Ioan Ficior s-a reluat la Curtea de Apel Bucureşti cu noi depoziţii. L-am urmărit şi de această dată, alături de trei dintre martorii cheie: Emanoil Mihăilescu, Dumitru Voicu şi Ştefan Ionescu. A fost ziua în care foşti deţinuţi politici s-au aflat în aceeaşi incintă cu foşti gardieni ai lagărului. A fost ziua în care însuşi preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici a depus o mărturie, pe care o redau în mare parte, ca una de mare importanţă. Odată cu

OCTAV BJOZA

s-a reluat practica jurământului, care până acum a fost ignorată sau uitată de instanţă:

Judecător: Sunteţi creştin?

Octav Bjoza: Da. [urmează jurământul]

Judecător: Vă menţineţi declaraţia dată procurorilor?

Octav Bjoza: Categoric. E doar o părticică.

Judecător: Dumneavoastră aţi fost la Periprava?

Octav Bjoza: Da, în toate lagărele din Delta Dunării, la UM 080030 Periprava, unde era comandant tovarăşul Ficior.

Judecător: În ce perioadă?

Octav Bjoza: Decembrie 1959-iunie 1962. Vreau să fac o precizare. Periprava era centrul care avea mai mulţi sateliţi. Şi ne plimbau de colo, colo, după nevoie. Am fost şi pe bacuri, şi la secţia Grind, şi la secţia Centru.

Judecător: Relataţi dumneavoastră ce consideraţi important.

Octav Bjoza: Mai întâi îmi exprim regretul că acest lucru se petrece abia după 25 de ani. Nu doar Ficior este vinovat de crime, toţi comandanţii s-au comportat asemeni. Doar că el a avut un plus în rele. Avea o deosebită plăcere să ne lovească, umilească, înfometeze, să ne supună, flămânzi, la munci silnice. Lângă mine au murit în acest interval 10 persoane: căpitanul Duca[i], Matei, de lângă Negreşti-Oaş… Au murit în paturi alăturate.

Judecător: Din ce cauze au murit?

Octav Bjoza: Cauzele erau mai multe: foame, munci silnice, bătăi, torturi şi lipsa unor minime condiţii de igienă şi asistenţă medicală.

Judecător: Inculpatul cu ce se face vinovat?

DSC_0262

Octav Bjoza în cimitirul din Periprava (foto 2015)

Octav Bjoza: Păi, fiind comandant patrona toate cele. Am asistat când colegi de ai mei au fost bătuţi bestial chiar de inculpat. Un caz concret: am fost scoşi să plantăm arpagic şi de foame am început să mâncăm arpagic. Şi am ascuns arpagic ca să-l ducem seara, în lagăr, celor bătrâni. Gardianul ne-a pedepsit: în genunchi, am scos hainele şi a trebuit să scotem tot, fiecare câte un kilogram de arpagic. Am fost obligaţi să-l mâncăm în faţa gardianului. Doar doi am reuşit şi când gardianul se pregătea să-l lovească cu bâta, a apărut Ioan Ficior: «Ce-i cu ăştia aici?» I-a tras un pumn în tâmpla stângă şi apoi l-a lovit cu cizmele numai în cap. Singurul medicament a fost compresa cu apă rece. Nu pot uita satisfacţia, bucuria din ochii lui. I-am iertat, dar nu m-am gândit că şi legea o s-o facă. […] Foamea era cumplită. Piele de bovină, intestine tocate, buze de vită, urechi cu păr… Altimnteri, zeamă chioară. Iar normele erau imposibile. Brigadierii aveau obligaţia să lase în poartă o listă cu cei care n-au făcut norma. De la câteva palme, până la bătăi cu bâtele. Noi, cei tineri (ca mine au fost zeci de mii), munca noastră o ofeream bolnavilor şi rămâneam noi…

Judecător: Consideraţi că inculpatul ştia de aceste bătăi, din poartă?

Octav Bjoza: Nu l-am văzut niciodată prezent în poarta lagărului. Dar categoric ştia.

Judecător: Despre asistenţa medicală ce ne puteţi spune?

Octav Bjoza: Practic inexistentă. De exemplu, la Grind eram peste 1000 de deţinuţi şi erau trei medici deţinuţi, peste care era un medic securist care apărea o dată pe săptămână. Dacă mureai, cadavrul era tras într-un şopron şi se aştepta până la revenirea lui. Am constatat, la un moment dat, când unui cadavru şobolanii îi mâncaseră ochii, urechile… Medicul Santo Ludovic a venit şi mi-a spus plângând: «Sunt trei care au TBC pulmonar şi sunt pe moarte. Dacă aş face unuia dintre ei, poate ar scăpa, dar cui să-i fac? Unul are 20 de ani, altul are 30 şi trei fetiţe acasă, iar unul are 60 şi este o mare capacitate. Cui să-i fac?!»

Judecător: Înţeleg că puteaţi primi pachete, cei care făceaţi norma…

Octav Bjoza: Exact. Dar nu mai mult de cinci din 40 şi asta abia din 1962. În pachet erau numai medicamente.

Judecător: Care era norma de muncă?

Octav Bjoza: Imposibilă. O singură dată eu şi un coleg am realizat-o. Era de 3,2 metri cubi, să-i sapi, să-i transporţi în roabă şi să-i răstorni pe dig. Nu prea erau şcoliţi cei din Ministerul de Interne şi îi mai păcăleam, mutam martorii.

Judecător: Ce program de muncă aveaţi?

Octav Bjoza: De cum se lumina, până se întuneca. Eram treziţi la cinci dimineaţa. Am dormit şi în saivane de oi.

Judecător: Aveaţi condiţii de încălzit iarna?

Octav Bjoza: Nu. Ne încălzeam de la propriile noastre trupuri.

Judecător: Haine groase aveaţi?

Octav Bjoza: Nu aveam voie. O cămăşuţă şi zeghea.

Judecător: Ce puteţi să mai spuneţi?

Octav Bjoza: Atât de multe încât aş putea vorbi zile şi nopţi! Utilitatea acestor procese este pentru generaţia tânără.

Judecător: Aţi relatat la urmărirea penală şi despre nişte adventişti…

Octav Bjoza: Da. Nu erau lăsaţi sub nicio formă, erau duşi la locul de muncă unde ei refuzau să muncească, deşi erau bătuţi cu bâtele. La sfârşitul unei ierni, trei dintre ei au fost pedepsiţi: legaţi cu mâinile la spate, trimişi într-un canal unde gheaţa s-a spart, iar ei erau obligaţi să privească în soare.

Judecător: Aţi asistat dumneavoastră la ordinul inculpatului?

Octav Bjoza: Ştiu că el a dat ordin să fie pedepsiţi, dar nu ştiu dacă modalitatea a fost stabilită tot de el.

Procuror: Care este perioada în care inculpatul a fost locţiitor şi care este cea în care a fost comandant?

Octav Bjoza: Nu aveam de unde să ştim lucrurile astea.

Procuror: Să înţeleg că martorul l-a perceput ca şef?

Octav Bjoza: Dumnealui patrona totul.

Judecător: Era comandant?

Bjoza: Aşa ştiu.

Judecător: L-aţi perceput ca şef?

Bjoza: Da, sigur, dar nu ştiam funcţia.

Procuror: Să ne spună de ce a fost încarcerat.

Bjoza: Noi eram izolaţi total de deţinuţii de drept comun. Eram deţinut politic, arestat şi condamnat pentru crimă de uneltire.

Procuror: Existau şi deţinuţi de drept comun la Periprava?

Bjoza: Nu aveam certitudinea. N-aveau voie să ne vadă nici de la distanţă. Nu erau cazaţi în colonie.

Procuror: V-a fost reproşată opţiunea politică?

Bjoza: Întotdeauna şi de către toţi. Eram «bandiţi, criminali». Ioan Ficior spunea că «militarii din turele sunt puşi acolo să vă apere de furia poporului, nu strică gloanţele pe voi!»

Procuror: Cine stabilea normele de muncă?

Bjoza: Ministerul de Interne, desigur.

Procuror: Aţi adus la cunoştinţa comandantului imposibilitatea realizării normei?

Bjoza: Nimeni nu îndrăznea, pentru că era bătut.

Procuror: De câte ori pe săptămână primeau mâncare conţinând carne?

Bjoza: Uneori putea trece săptămâna fără să primim deloc.

Procuror: Este adevărat că micul-dejun era compus din ceai, unt, brânză, iar la cină ar fi primit şi gogoşi?

Bjoza: Niciodată! O ceaşcă de cafea şi o feliuţă de pâine, sub 100 de grame. Am mâncat 24 de deţinuţi dintr-o pâine de două kilograme. Şi uneori o bucăţică de marmeladă.

Judecător: Exista o masă de seară?

Bjoza: Da, sigur. Cea mai bună masă era arpacaşul sau grâul fiert, pentru că era consistentă. Dar trebuie spus că în lagărul de muncă hrana era puţin mai bună. Aerul… eram bucuroşi să ieşim afară, să mâncăm un fir de iarbă, un arpagic… Cei mai mulţi au murit din cauza foamei.

Procuror: În barăci existau sobe?

Bjoza: Niciodată n-am întâlnit, ăn 14 închisori sau lagăre.

Procuror: Nu exista nicio formă de încălzire?

Bjoza: S-a întâmplat o dată, nu mai ţin minte unde. Dar nu aveam ce băga în ea, în sobă. S-a eliberat un spaţiu de la dreptul comun.

Judecător: Unde?

Bjoza: În Deltă, secţia Grind.

Procuror: Existau animale de sacrificat?

Bjoza: Existau, dar de ele beneficiau cadrele.

Procuror: Cunoaşte vreun deţinut trimis la carceră?

Bjoza: Păi, chiar eu. Unul dintre medicii CR a sustras nişte coli din mapă medicului Securităţii. Şi noaptea lucram la un dicţionar. Şi am fost surprins şi băgat la izolare şapte zile, cu hrană la trei zile. Celelalte zile primeam o cană de apă şi o bucată de mămăligă.

Procuror: Unde erau înmormântaţi deţinuţii decedaţi la Periprava?

Bjoza: Se făceau, de regulă, între 1şi 3 noaptea şi noi nu aveam să ştim unde erau duşi.

Procurorul a căutat insistent la martor dezminţirea depoziţiei lui Ioan Ficior, dar şi obţinerea unor noi date despre implicarea personală a fostului comandant în practicile criminale din colonie. Alte întrebări au evidenţiat lipsa vorbitoarelor şi a corespondenţei sau au reliefat incredibilul unora dintre afirmaţiile lui Ficior, precum cea referitoare la avionul folosit pentru transportul deţinuţilor politic suferinzi. Mult mai sumar, avocatul părţilor civile a ridicat problema numărului deceselor şi a modalităţii de înhumare: Decedaţii erau înhumaţi creştineşte? / Sub nicio formă. Erau băgaţi în nişte lăzi, în pielea goală.

Şi de data aceasta, ineditul s-a produs prin intervenţia apărării, care a continuat, cu agresivitate, pe linia speculării micilor şi inevitabilelor inadvertenţe, ca rezultate ale procesului de memorie:

Apărarea: Dacă nu a asistat la înmormântări, de unde ştie cum se desfăşurau?

Bjoza: Pentru că era clar, mureau şi îi duceam în şopron. Toate se desfăşurau la fel, pentru că ordinele veneau de sus.

Apărarea: Dar de unde ştie?

Bjoza: Păi, nu am participat personal…

Apărarea: Păi, asta să se consemneze!

Procuror: Dar a spus că doi colegi au participat la o astfel de înhumare!

Bjoza: Da, la căpitanul Duca.

Apărarea: A zis, la un moment dat, că deţinuţii de drept comun cărau lemne şi haine la spălătorie. Deci existau.

Bjoza: Da, existau. Erau încăperi cu duş, unde eram duşi o dată pe săptămână, în cel mai bun caz. Dura două, trei minute. Lemnele erau folosite la bucătărie şi la spălătorie. La un moment dat am fost scoşi noi, deţinuţii politici, să cărăm lemne din pădurea Letea. Şi un profesor de la liceul Radu Negru, din Făgăraş, a luat un lemn mai subţire pentru că era grav bolnav. A fost bătut şi trimis să ia altul mai gros.

Apărarea: Ficior Ioan conducea toate lagărele din Deltă?

Bjoza: Atunci nu aveam cum să cunoaştem cu certitudine. Dar aşa ştiam. Îmi aduc aminte de unul Burducea, parcă, care a fost împuşcat pentru că ar fi vrut să evadeze[ii]. Era un fals grosolan, adormise…

Apărarea: A fost deţinut la Periprava şi la Centru, şi la secţia Grind şi la bacuri?

Bjoza: Da.

Apărarea: Cât de dese erau vizitele lui Ficior la Grind şi pe bac?

Bjoza: Pe bac nu l-am văzut niciodată. La Grind o dată ştiu că a fost, cu certitudine. El mai mult stătea la Centru, pentru că acolo erau birourile.

Apărarea: De câte ori a fost sancţionat?

Bjoza: Cu izolarea de două ori şi bătut de foarte multe ori. Nu, o dată am fost izolat la Periprava!

Apărarea: În afară de incidentul menţionat, a mai asistat personal la momente în care deţinuţii erau bătuţi la ordinul inculpatului?

Bjoza: Nu.

Apărarea: Poate să precizeze, cu aproximaţie, ce perioadă a stat la bac, Grind şi Centru?

Bjoza: Sunt peste 55 de ani de atunci… Încerc. La bac, patru luni jumătate, la Centru şase luni şi un an la Grind.

Apărarea: A văzut persoane cu funcţii de conducere care să fi făcut vizite la Periprava?

Bjoza: Foarte rar. Parcă un ofiţer din MAI, unul Kiş, care răcnea la noi: «N-aţi venit aici să vă faceţi graşi! Veţi plăti şi aerul pe care îl respiraţi!»

Nici de această dată martorul nu scapă de întrebarea „clasică”, de-acum, care stârneşte obiecţiile procurorului şi ale avocatului părţilor civile: Se consideră vinovat pentru condamnare? Octav Bjoza răspunde calm: Categoric nu mă consider vinovat. Începută la 10.55, depoziţia lui se încheie după o oră şi 50 de minute.

Îi succedă

ION MIHALACHE,

fost „caraliu” la Periprava, care jură pe Biblie că va spune adevărul:

Judecător: Ce cunoaşteţi despre ceea ce s-a petrecut la Periprava?

Mihalache: Eu menţin declaraţia. Pe Ficior îl ştiu ca comandant [sic!]. Eu am fost la secţia Grind, în pază. M-am încadrat în ’59 şi am fost până în ’77, când s-a terminat.

Judecător: Ioan Ficior în ce perioadă a fost acolo?

Mihalache: Nu ştiu când a plecat Ficior de acolo. Era un om drept faţă de noi.

Judecător: Cu deţinuţii cum se purta?

Mihalache: Cum se poartă un comandant cu deţinuţii. Aplică regulamentul. Drepturile, obligaţiile… Venea la şedinţe…

Judecător: Au existat decese în perioada respectivă?

Mihalache: Nu cunosc, am auzit la televizor.

Judecător: Alimentaţia cum era?

Mihalache: Se dădeau normele respective care erau.

Judecător: Se aplicau pedepse corporale pentru neîndeplinirea normelor?

Mihalache: Nu cunosc.

Judecător: În afară de şedinţe, cum aţi luat contact cu Ioan Ficior?

Ion Mihalache gardian

Ion Mihalache (foto 2013)

Mihalache: Nu am luat niciun contact. Eu nu am ieşit cu deţinuţii la lucru. Iarna aveau lemne la sobe, făceau foc în toate barăcile. Noi le dădeam lemne. Munceau la munci agricole. Eu îi păzeam, dar nu la muncă. Exercitam paza pe perimetru.

Judecător: Deci aţi luat contact cu deţinuţii.

Mihalache: Da, aveau toate condiţiile. Nu s-au plâns niciodată [!!].

Judecător: Despre boli ce ştiţi?

Mihalache: Se mai îmbolnăveau, dar nu ştiu de ce. Era cabinetul medical şi erau scutiţi.

Judecător: Mâncarea cum era?

Mihalache: Păi, din normele de hrană.

Judecător: Lăsaţi normele! [cu iritare]

Mihalache: Ciorbă… şi cu carne şi cu ce era… Şi felul doi… cartofi…

Judecător: Despre izolare cunoaşteţi?

Mihalache: Nu.

Judecător: Existau medicamente pentru deţinuţi?

Mihalache: Da, existau. Era un doctor de la direcţie care le aducea.

Judecător: Primeau pachete?

Mihalache: Da, primeau.

Judecător: Aveau drept la vorbitor?

Mihalache: Asta nu cunosc, dar n-aveau dreptul. Primeau scrisori.

Judecător: Ce mai ştiţi să ne mai spuneţi?

Mihalache: Păi, asta e cunoştinţa pe care o am.

Judecător: Cunoaşteţi că deţinuţii au mâncat din recoltă şi au fost bătuţi?

Mihalache: Nu cunosc, că n-am fost la câmp.

Judecător: Decedaţii unde erau duşi?

Mihalache: Eu am auzit că în cimitirul de la Periprava.

Ion Mihalache nu s-a schimbat prea mult în anii care au trecut de când l-am cunoscut la Periprava. Este doar mai expeditiv, poate şi pentru că se află pe teren străin, nesigur. „Adevărul” său este paravanul unei bătrâneţi liniştite, întreţinută dintr-o pensie peste medie. Minte acum prin omisiune şi nu numai, şi a renunţat, în parte, la metoda camuflării neadevărurilor cu divagaţii sterpe. Deşi l-a luat pe nu cunosc în braţe, îl trădează chiar înscrisurile coloniei de muncă. Numele său se regăseşte pe procese verbale de constatare a deceselor. De asemenea, ne-a declarat în 2013 că, fiind încadrat pe post de escortă, supraveghetor, ieşea la lucru cu deţinuţii. Fapt pe care acum îl neagă, sub jurământ. Procurorul zăreşte prin urzeala rară a caraliului şi face ceea ce omologul său din procesul Vişinescu nu a făcut, sancţionând cu ironie lipsa de credibilitate a celor auzite:

Procuror: Din această depoziţie n-am înţeles decât că deţinuţii erau la tratament, plantau şi panseluţe! Nu înţeleg ce înseamnă paza pe secţie. Să ne explice.

Mihalache: Supraveghetori pe secţie: unul pe barăci, unul pe bucătărie… Nu avea voie să intre în barăci. Se ocupa cu programul de sculare, de dimineaţă, asigura un ceai cu pâine, ce era, pentru muncă.

Procuror: Unde şi la ce muncă erau duşi?

Mihalache: La agricultură, la prăşit, la recoltat, la IAS-uri.

Procuror: De unde ştie că normele de muncă erau respectate, dacă nu ştie care erau?!

Mihalache: Eu n-am spus dacă le îndeplineau sau nu, ci că erau normele IAS.

Procuror: Ce păzea la bucătărie?

Mihalache: Era supraveghetor şef de secţie şi special la bucătărie, ca să meargă toate alimentele în cazan, pentru că hrana era preparată de deţinuţi.

Procuror: Era supravegheat şi cabinetul medical?

Mihalache: Era într-o baracă şi era inclus celui care păzea baraca.

Procuror: A văzut personal medicamentele?

Mihalache: Da. Ce medic era, nu ştiu.

Procuror: De câte ori a aplicat corecţii fizice deţinuţilor?

Mihalache: Niciodată.

Intervenţiei procurorului îi urmează cea a avocatului părţilor civile. Întrebările sale îl irită vizibil pe Mihalache:

Avocatul părţilor civile: Din ce consta masa de dimineaţă şi masa de seară?

Mihalache: Nu mai reţin, ori ceai, ori un cartof… Nu ştiu. Seara era un fel de mâncare.

Avocatul părţilor civile: Ce dimensiuni avea o cameră?

Mihalache: Intrau în ea în jur de 40 de deţinuţi. Cu paturi suprapuse.

Avocatul părţilor civile: La ce oră plecau la muncă şi la cât veneau?

Mihalache: Păi, la 7, la 8… Nu mai reţin! [enervat] Nu se întorceau pe întuneric, pentru că nu era voie.

Avocatul părţilor civile: În ce erau îmbrăcaţi deţinuţii?

Mihalache: Cu zeghe de puşcărie tărcate. Iarna mai groase. Avea bocanci din piele.

Avocatul părţilor civile: Erau ferme de animale în lagăr?

Mihalache: La Grind nu. La Periprava. Erau iepuri… Nu erau animale… porci. Erau folosite şi pentru deţinuţi şi pentru cadre. Nu cunosc numărul lor.

Avocatul părţilor civile: Câte animale erau sacrificate zilnic?

Mihalache: Nu am de unde să ştiu. Nu eram la administraţie.

Avocatul părţilor civile: Exista apă caldă, pentru spălat?

Mihalache: Săptămânal, sâmbăta.

Avocatul părţilor civile: Toalete?

Mihalache: Afară, iar noaptea în săli.

Avocatul părţilor civile: Au fost duşi deţinuţii la dig?

Mihalache: Nu ştiu. Când am ajuns eu, digul era făcut.

Avocatul părţilor civile: Era vreun loc amenajat pentru elicoptere şi avioane?

Mihalache: Era între Periprava şi Grind, pe un câmp. Venea pentru cadre, pentru…

Avocatul părţilor civile: Câţi bolnavi au fost transportaţi cu aşa?

Mihalache: Nu cunosc.

Avocatul părţilor civile: Familiile deţinuţilor decedaţi veneau la înmormântări?

Mihalache: Nu cunosc.

Firesc, apărarea încearcă să obţină răspunsuri care să transfere responsabilitatea dinspre clientul său, către colaboratorii sau subordonaţii lui: Erau şi alţi comandanţi în afară de inculpat? / Păi, la secţii erau alţii, iar comandanţii de secţii se subordonau comandantului. / Cunoaşteţi dacă aveau putere de decizie? / Nu cunosc. / Apa de băut provenea din Dunăre? / Şi pentru deţinuţi şi pentru cadre. Mergea într-un bazin şi se decanta, altfel. / L-a văzut pe Ioan Ficior aplicând sau ordonând sancţiuni? / Nu. / De câte ori venea inculpatul la secţia Grind? / Nu cunosc, dar venea la o lună…

Audierea lui Ion Mihalache se termină cu un moment confuz: o jurnalistă prezentă în sală ridică mâna, dorind… să chestioneze martorul! Necunoaşterea unei reguli de bază a actului de justiţie stârneşte zâmbete printre cei prezenţi. Judecătoarea Luminiţa Cristiu Ninu tratează condescendent nefericita intervenţie: Nu aveţi calitate procesuală. Îl puteţi întreba afară. Uşurat, caraliul îşi semnează declaraţia şi părăseşte sala la 13.30. Va merge înspre Tulcea, de unde o ambarcaţiune hodorogită îl va „scufunda” din nou în anonimitatea deltei.

EMANOIL MIHĂILESCU,

fost deţinut politic la Periprava, produce una dintre cele mai aşteptate şi apăsate mărturii. Se remarcă printr-o depoziţie cu caracter rechizitoriu, printr-un discurs fluent, dar şi prin duelurile verbale pe care le susţine/provoacă cu avocaţii lui Ficior. Deşi încalcă uneori conduita specifică unei săli de judecată, atitudinea sa este scuzabilă şi tratată în consecinţă de către instanţă: Am stat câteva luni la Periprava, în 1959. Ne-a întâmpinat Ficior şi ne-a ţinut un speach. Călare pe un cal alb, un tip aranjat şi plin de sine: «Băi, bandiţilor!» (cu o voce sonoră de bariton). «Aici aţi venit ca să fiţi exterminaţi! Ori munciţi, ori crăpaţi!» E drept că nu m-a bătut direct, dar i-am văzut pe alţii bătuţi. Îi lovea pentru diverse motive minore. Era complet lipsit de umanitate. L-aţi văzut cât e de înfloritor, de arogant… Orice lucru minor însemna o pedeapsă. Oamenii ăştia au fost recrutaţi din gunoaiele satelor şi oraşelor. Acest om n-avea nimic sfânt, deşi se dă mare credincios […]  / Cum era mâncarea? / Mizerabilă, de trei ori mizerabilă! Nişte zemuri nenorocite. Şi din când în când dădeau o mâncare în care jumări uriaşe pluteau. Dacă mâncai, ăla erai! Combinate cu apa infectă de la malul Dunării. Eu, personal, dădeam mătasea broaştei la o parte şi sorbeam de acolo. În colonie apa era feruginoasă, nu făcea clăbuc. / Mâncarea de dimineaţă? / Un zaţ de cafea, înlocuitor şi o bucată de pâine. La prânz nişte zemuri în care pluteau câţiva cartofi, câteva murături… O bestie era, doamnă, un criminal! Mă credeţi? Pensia mea este 1700 lei, după ani de arhitectură şi de umilinţă. Acest torţionar… Am văzut un om aruncat la pământ dintr-un singur pumn!

Este momentul în care apărarea reacţionează, iar martorul izbucneşte: Comentăm afirmaţiile de la televizor… / Păi, pe mine mă învăţaţi?! [strigat] Doamna a cerut să se judece la secret! [avocata lui Ficior] / Eu aş fi fost amendată, dacă aş fi intervenit aşa! Luminiţa Cristiu Ninu depăşeşte momentul cu o nouă întrebare: Ce primeaţi la masa de seară? / Tot o zeamă. Ne scăldam în zemuri! Dezinteria era la îndemână dacă apa şi mâncarea erau aşa. / Asistenţa medicală? / O vorbă goală. Nu a existat cabinet medical, doctori, vreun medicament. Grija mare era să nu se afle că a murit cineva. Erau aruncaţi într-o groapă. / Erau decese? / Bineînţeles. Iar cauzele erau trecute formal. Cauzele deceselor au fost boli de plămâni şi dezinterie. […] Doamnă, în astea câteva luni au murit peste 10-15. Am văzut oameni care au rămas surzi de la o palmă a lui Ficior. / Care era norma de muncă? / Erai sculat la 5, la 6 plecai kilometri întregi. Norocul nostru erau frunzele de păpădie. Comandantul de brigadă, colonelul Marian, mânca pe ascuns, că-i era ruşine. Normele erau foarte mari, nu se puteau îndeplini. Colonelul Mariana  fost un om extraordinar. Ei l-au pus, că au crezut că e de-al lor. Cei care nu-şi făceau normele erau bătuţi şi la faţa locului. Aveau câte o bâtă cu care se cărau hârdaiele. Eu, dacă purtam ochelari, eram şi mai prost văzut. […] Unele bătăi să întâmplau sub ochişorii lui. Se bătea şi în poartă, în camera de gardă unde era şi el de faţă.  / Izolarea în ce consta? / La izolare nu aveai pat. Hrană o dată la trei zile. Am avut mulţi colegi pedepsiţi. Având dezinterie, unul a întârziat la closet. Şi când a apărut Ficior i-a dat un pumn de l-a zvârlit ca pe un nimic. Şi înjurături. / Exista dreptul la pachet? / Asta numai în vise!

Emanoil Mihăilescu răbufneşte din nou şi, întorcându-se către avocata lui Ficior, îi arată un ziar conţinând fotografia lui Vasile Voiculescu: Aţi auzit de el? Un sfânt! A murit din cauza condiţiilor de detenţie. Intervenţia jandamului îl readuce la pupitru. Deşi este vădit nemulţumită, avocata nu are reacţie. Martorul îşi reia depoziţia prezentând condiţiile de cazare a deţinuţilor. Răspunde apoi întrebărilor reprezentantului ministerului public, precizând că erau etichetaţi drept „duşmani ai poporului”, că li se reproşa originea socială, că normele de muncă erau comunicate de brigadieri, că nu exista noţiunea de „protest” sau că nu primeau din produsele gospodăriei coloniei. Gardienii mâncau din aceeaşi mâncare ca şi dvs? / N-am fost niciodată invitat la masa lor! / Exista avion care venea la Periprava pentru cauzele medicale ale deţinuţilor? / Nu, doamnă dragă. Cum puteţi să vă imaginaţi că îi era milă lui Ficior care bătea ca un leu-paraleu?!

Întrebările insidioase ale apărării stârnesc din nou mânia martorului. Se vede treaba că cei doi avocaţi ai lui Ficior şi-au aflat naşul. Deşi reacţiile lui Emanoil Mihăilescu ies din cadrul permis de către o instanţă de judecată, intervenţiile apărării au fost, nu o dată de-a lungul procesului, derapante. Solicitarea consemnării că martorul s-ar fi prezentat drept deţinut contrarevoluţionar şi nu politic a declanşat furtuna:

Emanoil Mihăilescu: Dumneata nu ştii nimic şi te dai mare! [strigă] Dar ce eram, ce mama dracului eram?! Staţi jos! Am fost în lotul Rugul Aprins, dumneata îmi conteşti mie asta? Asta e obrăznicie!

Apărarea: Care erau condiţiile în celelalte penitenciare în care a fost?

Mihăilescu: Tot ce înseamnă lagăr de muncă este infernal. Dar dumneavoastră nu aveţi sensibilitate! Când am ajuns la Gherla am simţit că Dumnezeu mă iubeşte din nou.

Apărarea: De câte ori l-ai văzut pe Ficior?

Mihăilescu: De şapte, opt, zece ori în patru luni.

Apărarea: Vă rog să nu-i mai permiteţi să mi se adreseze direct. Să se adreseze instanţei.

Mihăilescu: Eu sunt o victimă, am dreptul. Dumneata aperi un criminal!

Informaţii vitale pentru demonstarea vinovăţiei lui Ficior şi reacţii emoţionale, incontrolabile, tratate îngăduitor de către instanţă. Aşa s-ar putea caracteriza pe scurt depoziţia lui Emanoil Mihăilescu. Ultimele sale vorbe, înainte de a părăsi sala, demonstrează că atitudinea judecătoarei a fost cea potrivită, dar şi nobleţea martorului: Îmi pare rău că v-am creat dificultăţi. Sunt pătimaş.

RADU MARIN

este al doilea gardian chemat în instanţă. Scapă ieftin, folosindu-se de încadrarea târzie. „Mărturia” sa este scurtă: Eu nu am făcut servici pe timpul lui [Ficior]. Eu am fost încadrat în ’64, în martie, pe partea tehnică. Ficior nu era. / Aţi auzit ceva de la deţinuţi? / Nu. Am lucrat pe timpul când nu mai erau deţinuţi politici. Am lucrat ca mecanic. / Deci nu ştiţi să ne spuneţi nimic în legătură cu faptele inculpatului Ficior? / Nu, nu am discutat. Eu nu aveam voie să intru. După zece minute, la 14.50, este lăsat să plece. Originar din Oltenia, l-am cunoscut în 2008, la Periprava. L-am revăzut în 2013, prilej cu care nu s-a sfiit să spună cum l-a întâlnit în colonie, ca deţinut politic, pe preotul satului său natal, căruia i-a reproşat atitudinea avută în timpul „regimului burghez”. Ce-i drept, în ciuda minciunii că nu ar fi activat într-o perioadă în care erau deţinuţi politici în colonie, faptul că a fost angajat după plecarea lui Ioan Ficior face ca o eventuală depoziţie a sa să fie irelevantă în cauză.

DUMITRU VOICU,

fost deţinut politic, este un om vocal şi în putere, în ciuda vârstei şi a celor îndurate. Compensează din plin muţenia fostului gardian: La Periprava am ajuns la 4-5 dimineaţa. Acolo erau soldaţi cu automate, la care a apărut Ficior călare pe cal, cu un automat în braţe: «Bandiţi, aici sunteţi aduşi pentru exterminare!» Ne-a dus în curtea închisorii şi a scos trei, patru persoane, bătrâni care purtau buturugi legate de picioare: «Cei care nu se supun, vor suferi consecinţele.» Am ales să merg la muncă. Am defrişat stuf şi am însămânţat porumb. Şi când s-a făcut, noi am început să consumăm. Din cauza asta eu şi Mitică Popescu am mâncat bătaie de trei, patru ori. Nu ne-a lovit Ficioru personal, dar sub comanda lui. El era comandantul, dumnezeul lagărului. / Aimentaţia cum era? / O bucată de turtoi şi un surogat de cafea. Între timp mâncam rădăcini de papură, până venea mâncarea adusă în canistre. La prânz era ciorba aia, apă goală. Şi seara arpacaşul pe prim plan. Şi mămăligă sau turtoi.  / Normele de muncă se puteau realiza? / Era şi în funcţie de brigadier. Eu niciodată n-am luat bătaie pentru normă. Colegii, da. Eu n-am văzut când unul a fost bătut pentru normă. Au fost bătuţi şi în colonie, dar eu n-am văzut. Am găsit 12 ouă de şarpe, pe care Mitică [Popescu] n-a vrut să le mănânce. / Asistenţa medicală? / N-a existat aşa ceva. Eu n-am văzut. Erau foarte mulţi bolnavi. Se îmbolnăveau din cauza vârstei, hranei… Acolo te băteau şi dacă era sănătos tun, tot te îmbolnăveai. […] Nu exista baie, nimic amenajat pentru o toaletă cât de cât. Umpleau roaba cu apă şi acolo se spălau. Asta era singura baie. Apa, toată, se aducea din Dunăre. […] Erau doi oameni care lucrau la grupul electrogen şi erau bătuţi zilnic că «de ce nu merge motorul?» / De ce se poate face vinovat inculpatul? / Prin ce a terorizat semenii lui. Tot regimul ăsta nu era întâmplător. / Carne aveaţi? / Cât am stat, nu am văzut niciodată. / Consideraţi că ştia de tratamentele rele? / Absolut! El era dumnezeul lagărului.

Din cauza răspunsurilor nescontate, întrebările apărării se sfârşesc cu o insinuare: Care erau condiţiile în alte penitenciare? / La Periprava erau mai proaste. / Erau medici pentru deţinuţi? / Da, dar nu aveau cu ce să te ajute. / În afara sălii a discutat cu martorul Mihăilescu? / Nu, acum, cât a fost aici, nu.  

ŞTEFAN IONESCU,

ultimul martor al zilei, începe edificator: Mi-a fost teamă să mai cer asistenţă medicală, ca să nu fiu bătut. Calm, aşezat, vorbeşte mai departe despre normele imposibile, despre condiţiile de cazare, dar şi despre pasivitatea superiorilor faţă de comportamentul violent al gardienilor. Iată câteva din cele mai semnificative enunţuri ale martorului: Din cauza foamei am mâncat rădăcini de stuf. […] Cât am stat la Periprava nu am făcut nicio baie. Eram plini de bube, puroi şi nisip. […] În ceea ce priveşte somnul, era o suferinţă continuă pentru că nu puteam scăpa de ţânţari. Nu puteam astupa ferestrele. […] Decese au fost, însă nu pot aprecia numărul lor. Între cele două dormitoare exista acea celulă, izolare, unde se aduceau cadavrele. […] De abia ne ţineam pe picioare şi dacă veneam cu o boală se croniciza şi unde putea să ducă? […] Nici măcar în gând nu am sperat [la pachete, scrisori sau vorbitor]. Familiile noastre nu au ştiut de noi. […] Despre aşa zisul grup sanitar al nostru: era o groapă de formă dreptunghiulară, 4/5 m. groapa era dezvelită şi vântul bătea şi toată colonia mirosea ca atare. […] Noi munceam şi undeva, la 250 de metri, o doamnă făcea echitaţie şi eram ameninţaţi să ţinem privirea în pământ. Nu ştiu cine era.

Întrebările procurorului au vizat motivul condamnării, existenţa deţinuţilor de drept comun la Periprava, dar şi perspectiva comparată asupra locurilor de detenţie. Scopul este lesne de înţeles: susţinerea faptului că Periprava se detaşa prin duritate chiar şi de alte închisori comuniste. Unde era mai greu, la Jilava sau la Periprava? / La Periprava, doamnă. La Jilava nu munceam. Munca ne istovea, ne slăbea. La Jilava nu era soarele care ne ardea pielea şi vântul cu nisip. […] Am văzut la Periprava oameni care îşi pierduseră facultatea vorbirii.

Pe lângă alte câteva întrebări, apărarea a reluat încercarea de a sugera o înţelegere prealabilă a martorilor: A discutat cu martori afară? Răspunsul a venit dezarmant: Da, cu cei doi, cu gardienii. Am discutat despre alte lucruri. Am discutat după ce martorii au ieşit din sală.  

Ştefan Ionescu încheie încă o zi lungă din procesul lui Ioan Ficior. Ziua în care oameni aflaţi odinioară în tabere diferite s-au aflat în aceeaşi incintă pentru restabilirea adevărului şi împlinirea actului juridic. Unii au venit de bunăvoie, alţii au apărut silit. Puse în oglindă, relatările lor îl incriminează încă o dată pe Ioan Ficior, expunându-l atât ca responsabil pentru ororile petrecute în lagăr, cât şi ca faptuitor direct. Următorul termen este fixat pentru 13 octombrie, ora 10.30, dată la care sunt citaţi noi martori (Stanca Teodor, Nicolin Proca, Lolea Petru, Caroli Ioan, Voican şi alţii).

[i] Mihai Duca, născut la 19 februarie 1928 în Livada, Cluj. Căpitan de armată, a fost arestat la 30 iunie 1958 şi condamnat la 15 ani muncă silnică pentru „uneltire”. În fapt, a fost inclus într-o organizaţie anticomunistă fictivă, în urma unor discuţii critice la adresa regimului. A murit la 29 ianuarie 1960, pe Bacul nr. 4, din cauza condiţiilor de detenţie. Avea numai 32 de ani. ACNSAS, fond Penal, dosar nr. 50961, vol. 4, ff. 1-22.

[ii] Este vorba despre Constantin Bucălău. Informaţii despre cazul său, aici: https://constantinvasilescu.wordpress.com/2013/10/04/reflectii-pe-marginea-gropilor-despre-vinovatie-si-identitatea-mortilor-la-periprava/

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Cazul Ioan Ficior-Periprava și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s