ÎNSEMNĂRI DE LA PROCESUL LUI ALEXANDRU VIŞINESCU (14.07.2015). CONCLUZIILE

IMG_20150721_081553

Desen de Florin Soare

O zi de vară capricioasă, cu ploi agasante, străpungând din timp în timp pâcla care a cuprins Bucureştiul. La Curtea de Apel, după două amânări, ne-am regăsit pentru ultima înfăţişare. Nici de data asta lucrurile nu s-au desfăşurat lin, ci în două runde, parcă pentru a amplifica tensiunea din jurul procesului lui Vişinescu. Motivul l-am aflat încă din culise, de la apărătorul inculpatului care şi-a informat clientul că şedinţa va fi suspendată, urmând să fie reluată după amiază, deoarece decizia referitoare la împricinatele documente s-a publicat în Monitorul Oficial abia aseară şi urmează să sosească din clipă în clipă la instanţă. Vişinescu nu ia în seamă informarea şi îşi testează apărătorul: Sunteţi pregătită? / Eu sunt pregătită de acum două săptămâni, vine prompt răspunsul. Judecătoarea Carmen Veronica Găină confirmă cele de mai sus, închizând şedinţa: Ne revedem în cursul după-amiezii, în jur de ora 14.00.

La ora anunţată ne-am regăsit în sala de judecată, cu documentul sosit şi înaintat părţilor. La debut, o nouă încercare de a smulge o declaraţie de la Alexandru Vişinescu:

Judecător: Domnule Vişinescu, ne aflăm la terminarea cercetării judecătoreşti şi aş dori să ştiu dacă vreţi să daţi declaraţie.

Vişinescu: Nu pot să dau declaraţie. Faceţi dumneavoastră ce credeţi.                                    

Judecător: Vă prevalaţi de dreptul la tăcere?

Vişinescu: N-am înţeles…

Judecător: Legea spune că aveţi dreptul să vă prevalaţi de el.

Vişinescu: Da.

Se trece, aşadar, la atât de aşteptatele concluzii ale procesului.

PROCURORUL

În ordinea firească, procurorul îşi începe expunerea care durează nu mai puţin de o oră şi 38 de minute! Cei care au urmărit desfăşurarea procesului sunt deja familiarizaţi cu acuzaţiile, probele şi martorii din cauză, toate aceste componente regăsindu-se în formularea procurorului. Foarte scurt, o să spun că acesta invocă starea generală proastă a deţinuţilor, lipsa medicamentelor, lipsa hranei îndestulătoare, abuzurile, violenţa şi moartea, cu exemplificări concrete (Mihalache, Pogoneanu, Arnăutu, Plăcinţeanu, Pantazi, Romniceanu etc.). Citează masiv din memorialistică, folosind pasaje cât mai plastice. Martorii, direcţi sau indirecţi, nu sunt uitaţi, iar depoziţiile lor sunt invocate în acuzarea lui Vişinescu.

Cu referire la încadrarea juridică a faptelor, face apel la convenţiile internaţionale referitoare la drepturile omului: Există obligativitatea respectării acestora. Însă momentul aşteptat vine spre final, când procurorul solicită detenţie pe viaţă pentru Alexandru Vişinescu, dar având în vedere vârsta [sic!] îşi „limitează cererea” la 25 de ani de închisoare! Această parte are şi o doză de ironie, tocmai ţinând cont de etatea lui Vişinescu. Cred că o asemenea motivare este caducă, personal, venindu-mi greu să cred că Vişinescu ar putea trăi… 115 ani (şi mă refer strict la motivare). Pe lângă cuantumul pedepsei, procurorul mai solicită şi aplicarea unor măsuri suplimentare: interzicerea anumitor drepturi (art. 64)[1], degradarea militară, aprobarea solicitărilor părţilor civile (inclusiv cele referitoare la despăgubirile materiale), menţinerea sechestrului. De asemenea, insistă ca Ministerul Finanţelor, Ministerul Afacerilor Interne şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor să fie socotite responsabile civilmente.IMG_20150714_180650

Aş mai spune că reprezentantului ministerului public i-a lipsit capacitatea de sinteză şi incisivitatea, dar şi destoinicia de a interpreta şi folosi mai eficient elementele din proces. În sprijinul primei afirmaţii, invoc durata mare a prezentării concluziilor (integral şi monoton lecturate), iar în sprijinul celei de-a doua amintesc numai faptul că a ratat ocazia de a expune limpede martorii direcţi ai apărării, prin amintirea depoziţiilor contradictorii şi flagrant mincinoase. În schimb, acest mijloc nu avea să fie neglijat de apărare.

Concluziile acuzării se prăvălesc asupra unui Vişinescu plictisit, cu bărbia sprijinită într-o mână şi care la un moment dat moţăie. Se trezeşte rapid pentru a-şi relua poziţia impasibilă. Din timp în timp îşi vâră capul în spătarul bancii din faţă şi se scarpină nepăsător după ureche. Moţăie din nou. După o oră şi 25 de minute de lectură a procurorului, îi şopteşte înciudat însoţitorului său, acelaşi ca la ultimile termene: Bă, cât a scris asta!  Trei minute mai târziu îi spune: Ridic mâna şi-i zic că vreau să plec. Este învoit la toaletă abia după ce procurorul se opreşte. Şedinţa se reia apoi cu intervenţiile finale ale

PĂRŢILOR CIVILE

Anca Cernea solicită schimbarea încadrării precum şi considerarea faptului că infracţiunea a fost săvârşită în formă continuată. De asemenea solicită să se ţină cont că inculpatul nu a manifestat regret şi nu a colaborat la aflarea adevărului. În continuare îşi motivează solicitarea despăgubirilor materiale: Consider că sumele solicitate sunt rezonabile şi ele vor fi destinate păstrării memoriei anticomunismului prin Fundaţia Bărbuş. În final menţionează şi solicitarea ca inculpatul să facă cunoscut prin mass-media hotărârea judecătorească, iar ANP să fie socotită parte responsabilă civilmente.

Ultima intervenţie a văduvei generalului Eremia este asemănătoare cu cele avute de-a lungul procesului:

Mulţumesc doamnei procuror din suflet că a făcut trimitere la cartea generalului Eremia. […] Cu acea sumă pe care am cerut-o aş dori să… am cerut primăriei şi prefecturii Constanţa ca o stradă să-i poarte numele (cerere acceptată) şi doresc să-i ridic un bust acolo şi să-i reeditez cărţile.

Judecător: În legătură cu procesul penal aveţi vreo solicitare?

Nicoleta Eremia: Doamna preşedinte, las la aprecierea instanţei. Am spus la ce vreau să folosesc acea sumă. […] Dânsul [Vişinescu], cu conştiinţa dânsului.

Judecător: Vă mulţumim.

Nicoleta Eremia: Probabil Mântuitorul a venit la el şi Mântuitorul nu vine la oricine!

Judecător: În legătură cu cauza.

Nicoleta Eremia: Las la aprecierea instanţei. Îndrăznesc să vă las aceste concluzii scrise şi vă ataşez şi ce scrie presa internaţională.

ANP

Reprezentantul ANP, prezent la şedinţă, a avut o intervenţie previzibilă şi destul de inconsistentă: Îmi menţin părerea exprimată şi prin adrese remise instanţei în sensul că nu am găsit nicio dovadă a pretenţiilor pe care ni le solicită părţile civile. Mă refer numai la partea materială. ANP s-a înfiinţat în 2004 şi a preluat anumite atribuţii. Inculpatul Vişinescu nu a fost salariatul nostru la data săvârşirii faptelor şi nici la înfiinţare. Instituţia nu exista la data săvârşirii faptelor. Reiterăm că nu s-a făcut dovada că prin aceste sume cheltuite au fost suportate tratamente medicale, proteze pentru cei care au trecut prin Râmnicu Sărat. prin urmare vă rugăm să respingeţi cererea introducerii ANP, iar în subsidiar, dacă nu veţi fi de acord, restrângerea şi reducerea aspectelor materiale.

Firească până la un punct, în concordanţă cu orice politică de autoapărare instituţională, intervenţia nu stă în picioare prin încercarea de totală disociere a ANP-ului de azi, de Direcţia Generală a Penitenciarelor de dinainte de 1989. Capătă chiar aspecte ireverenţioase, prin invocarea tratamentelor medicale suportate de foştii deţinuţi de la Râmnic. Scopul este de a nu văduvi bugetul instituţiei.

APĂRAREA

Partea cea mai importantă a termenului a fost, fără îndoială, intervenţia avocatului apărării, care a debutat cu solicitarea schimbării încadrării juridice, invocând faptul că la data comiterii faptelor era în vigoare un alt cod penal. Iată câteva dintre cele susţinute de avocatul Valentina Bornea, însoţite de o scurtă analiză: Nu apreciez că acest text de lege se poate aplica faptelor lui Vişinescu, pentru că textul se referă la părţile căzute sub puterea adversarului. Se referă strict la situaţii de război [e vorba de textul Convenţiei de la Geneva ratificat de România]. Latura obiectivă este supunerea la tratamente neomenoase. Nu se poate aplica deţinuţilor politici care nu pot fi considerate persoane căzute sub putera adversarului, nefiind combatanţi. În cazul nostru nu putem vorbi de foşti combatanţi întrucât deţinuţii politici nu pot fi asimilaţi prizonierilor de război. Nu erau capturaţi, ci erau încarceraţi în baza unor hotărâri judecătoreşti. Consider aşadar că fapta la momentul presupusei săvârşiri nu era incriminată în legislaţia penală, nu era prevăzută. Inculpatul nu poate fi judecat conform unei legi noi, nevalabile la momentul săvârşirii faptelor. Tratamentele neomenoase se regăsesc în noul cod cu referire la situaţiile de război.IMG_20150714_180716

În baza articolului 16, alin. 1, lit. b) din noul cod de procedură penală, solicită achitarea, pentru că faptele nu erau prevăzute de lege, ba chiar erau socotite legale. În schimb nu există nicio probă că inculpatul a supus deţinuţii la suferinţe mai mari decât cele prevăzute.

Inevitabil, face referire la înscrisurile doveditoare şi la privirea cu rezervă a declaraţiilor martorilor. Cum era de aşteptat, avocata invocă momente pe care, personal, le-am surprins de-a lungul procesului şi le-am semnalat ca atare, ca potenţiale mijloace în mâinile apărării: apartenenţa lui Vişinescu la plutonul de execuţie al lui Ion Antonescu (Lucia Hossu); distrugerea de către Vişinescu a unei clădiri din Râmnic şi împuşcarea unui deţinut, deşi martorul Căldărau, cel care a afirmat aceste lucruri, nu l-a recunoscut pe inculpat într-o fotografie; faptul că Vasile Lupu nu a fost angajat al ANP (Niculina Teodorina) etc.

Referindu-se la starea de sănătate a deţinuţilor, invocă faptul că având în vedere că au trecut prin mai multe penitenciare, nu putem ştii unde au păţit ce au păţit. Se foloseşte de anumite scăpări ale martorilor pentru a reclama o atitudine revanşardă, o dorinţă de răzbunare din partea martorilor: s-a pronunţat termenul „răzbunare” în această sală.

Cu privire la proiecţia materialelor audio-video, aminteşte că multe nu au legătură cu Vişinescu (indică cele spuse de Corneliu Coposu, care a îndurat cele mai mari bătăi în ancheta conexă cu lotul Pătrăşcanu). Reclamă prezenţa a numeroşi martori indirecţi, amintind că martorii direcţi spun altceva decât ce s-a considerat. Trebuie să triem cu maximă atenţie ceea ce este adevăr şi ceea ce este alterarea realităţii.

Despre hrana deţinuţilor susţine că toate acestea erau reglementate prin norme, iar inculpatul a dorit să acorde tratament unor deţinuţi bolnavi, dar a fost refuzat. Inculpatul a fost promovat pentru că a respectat normele şi regulamentele. Nu a făcut decât să pună în aplicare aceste norme, iar suferinţele deţinuţilor au fost provocate de aplicarea normelor, nu din exces de zel. […] Nu se poate stabili unde anume au fost dobândite afecţiunile. Putem presupune că deţinuţii erau bolnavi la momentul transferului aşa cum putem susţine că erau sănătoşi. Nu avem probe. Declaraţiile de martori nu pot fi luate în considerare în acest aspect. […] Nu putem aplica unor situaţii de peste 50 de ani principii şi valori moderne. Direcţiile erau trasate de URSS. În conformitate cu constituţia din 1948, respectarea drepturilor omului a devenit arbitrară. Nu rezultă din nicio probă faptul că Alexandru Vişinescu ar fi urmărit să provoace deţinuţilor suferinţe excesive faţă de prevederile regulamentului. Câteva enunţuri cu efect strict stilistic se strecoară pe nesimţite: O Românie tâlhărită şi la propriu şi la figurat de URSS. Drepturile şi libertăţile cetăţeneşti erau noţiuni abstracte la acel moment.

Finalul caută să-l redea pe Vişinescu ca simplă unealtă depersonalizată şi neresponsabilă: Nu putem ca în 2015 să considerăm că Alexandru Vişinescu ar fi trebuit ca în 1956-1963 să pună la îndoială hotărârile judecătoreşti. Deţinuţii politici erau socotiţi la fel de periculoşi precum criminalii. Azi, în spaţiul valorilor creştine şi europene, realizăm valoarea lor inestimabilă. Prevede însă şi alternativa: În subsidiar, daca va fi socotit vinovat, nu poate fi singur (aminteşte de instituţii precum DGP sau MAI).

În privinţa laturii civile, cere respingerea solicitărilor, în lipsa relaţiei de cauzalitate între bolile victimelor şi penitenciarul Râmnicu Sărat. Aminteşte că Nicoleta Eremia s-a căsătorit cu generalul Eremia abia în 1971, iar acesta a murit la vârsta de 91 de ani, de unde deducţia cinică că afecţiunile n-au fost atât de grave.

Tactica aleasă de apărare pentru ultima înfăţişare a fost evidentă şi s-a bazat pe câteva elemente: retroactivitatea legii, decredibilizarea martorilor şi acreditarea ideii că Alexandru Vişinescu a funcţionat la ordine, în baza cadrului legal, fie el şi criminal. Mă abţin să comentez cinismul şi impietatea faţă de victime răzbătând din anumite enunţuri şi voi ţine cont de faptul că avem de-a face cu derularea unui act de justiţie. Aşadar, în ciuda celor câteva chestiuni de care avocata s-a folosit inteligent, persistă senzaţia că am asistat la ultima zvâcnire. Dar să nu anticipăm; pronunţarea verdictului va prilejui şi concluziile din culise.

Cum era şi firesc, cortina se trage peste umerii gârboviţi ai lui Alexandru Vişinescu, care îşi târşâie paşii către pupitru. Însă ultimul act n-a avut nimic din grozăvia tragediei contemporane în care el însuşi „a jucat”:

Judecător: Domnule Vişinescu, aveţi ultimul cuvânt. Puteţi să staţi în picioare?

Vişinescu: Nu vreau, e în interesul meu, nu mă pot pronunţa, nu înţelegeţi nimic [trimitere la defectul său de vorbire]. Pentru sinceritatea mea şi pentru condiţiile în care am muncit. Aveţi [neinteligibil] în care să apreciaţi corectitudinea mea şi modul în care am muncit. Să aveţi în vedere că sunt sincer. În condiţiile în care am fost la Râmnicu Sărat, ca CI-st acolo, înseamnă că am muncit. E în interesul meu. Şi sincer vă spun, nu pot… Vă rog să apreciaţi dumneavoastră sinceritatea mea. Eu am muncit foarte greu de la… asta… tatăl meu a murit şi mama a muncit. Numai muncă şi cinste. Şi m-au trimis la Râmnicu Sărat pentru că am dovedit corectitudine. Dar nu sunt numai eu de vină, ci Direcţia Generală. N-a venit? Nu putea să intervină? Dosarele nu erau la mine, erau la Direcţie. Vă rog foarte mult, apreciaţi sinceritatea, pentru că nu vreau, în interesul meu… V-am spus, am fost un servitor. Vă rog foarte mult să apreciaţi sinceritatea mea. Vă mulţumesc!

Sinceritate şi muncă. Două cuvinte banale, două concepte grele care ies searbăd din gura lui Vişinescu şi sună fals. În rest, pustiu. Nicio tresărire, nicio părere de rău, niciun somn tulburat. Doar o îngrijorare sclerozată pentru confortul îndoielnic al zilelor din urmă. Însoţitorul său îl încurajează: Aşa, de ochii lumii, trebuie să-ţi dea cu suspendare. Asta depinde ce hotărăşte hodoroaga aia. / Da, da, jigodia. Nimic de spus.

IMG_20150714_180723Pe holuri, Vişinescu caută tot către uniforme. Unul dintre cei însărcinaţi cu paza clădirii îi spune compătimitor: Înţeleg, sunt şi eu militar. Cu o recunoştinţă mincinoasă, care suplineşte greutatea gradului şi a pumnului de altădată, bătrânul îl salută: Doamne ajută! La ieşire nu scapă de asaltul camerelor de luat vederi. Coboară treptele cu alai, alături de „vecinul” octogenar, apucând nervos unul dintre microfoane şi cerând pentru a nu ştiu câta oară să fie lăsat în pace. Exasperat, păşeşte pe carosabil, în plin trafic, fără să mai ţină cont de pericol. Frânele maşinilor scârţîie, iar însoţitorul său ridică mâna rugător. Reuşesc să se strecoare pe trotuarul de vis-a-vis şi se scurg încet pe cheiul gârlei. Păcăliţi, de pe partea cealaltă, presarii privesc aliniaţi, ca într-un pluton de execuţie, şi îşi reproşează sperierea „prăzii”.

Pe 24 iulie vom avea un verdict.

[1] lit. a) dreptul de a alege şi a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; c) dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii; d) drepturile părinteşti; e) dreptul de a fi tutore sau curator.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Cazul Alexandru Vișinescu și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la ÎNSEMNĂRI DE LA PROCESUL LUI ALEXANDRU VIŞINESCU (14.07.2015). CONCLUZIILE

  1. area zice:

    Visinescu NU A FOST condamnat pentru infractiuni contra umanitatii, ci pentru tratamente neomenoase pe vechiul cod (din 1968), text care prevedea urmatoarele:
    „Art. 358. – Tratamentele neomenoase
    Supunerea la tratamente neomenoase a răniţilor ori bolnavilor, a membrilor personalului civil sanitar sau al Crucii Roşii ori al organizaţiilor asimilate acesteia, a naufragiaţilor, a prizonierilor de război şi în general a oricărei alte persoane căzute sub puterea adversarului, ori supunerea acestora la experienţe medicale sau ştiinţifice care nu sînt justificate de un tratament medical în interesul lor, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii.
    Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează săvîrşirea faţă de persoanele arătate în alineatul precedent a vreunuia dintre următoarele fapte:
    a) constrîngerea de a servi în forţele armate ale adversarului;
    b) luarea de ostateci;
    c) deportarea;
    d) dislocarea sau lipsirea de libertate fără temei legal;
    e) condamnarea sau execuţia fără o judecată prealabilă efectuată de către un tribunal constituit în mod legal şi care să fi judecat cu respectarea garanţiilor judiciare fundamentale prevăzute de lege.
    Torturarea, mutilarea sau exterminarea celor prevăzuţi în alin. 1 se pedepseşte cu moartea şi confiscarea totală a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii.
    Dacă faptele prevăzute în prezentul articol sînt săvîrşite în timp de război, pedeapsa este moartea şi confiscarea totală a averii.”

    Dupa cum lesne se poate citi, infractiunea respectiva exista numai daca este vorba de „persoane căzute sub puterea adversarului”, prin adversar intelegandu-se o armata inamica, fiind un termen exclusiv cu semnificatii militare si specific crimelor de razboi, iar nu crimelor impotriva umanitatii.

    Daca partile civile nu fac apel, atunci s-a terminat cu crimele impotriva umanitatii in Romania, iar toata bucuria d-lui Andrei Muraru nu e decat un fas.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s