ÎNSEMNĂRI DE LA PROCESUL LUI IOAN FICIOR (26.06.2015). NOI DEPOZIŢII

Fir-ar mama lui, e un laş!, exclamă după câteva ore de aşteptare, către tânăra avocată a lui Ioan Ficior, Dumitru Voicu, fost deţinut politic la Periprava. Domnul Ficior nu va mai veni, a dat declaraţie, vine răspunsul neutru al apărătorului, după care se îndepărtează pentru a scăpa de presiunea victimelor clientului său. Este ora 12 şi înfăţişarea de azi, anunţată să înceapă la ora 9, încă nu s-a urnit. Scena se petrece în anticamera unei săli dosnice, P 80, unde părţile implicate au fost conduse într-un final. În Sala paşilor pierduţi televiziunile aşteaptă în zadar pentru câteva cadre „de hărţuială” cu inculpatul. Unii nu par a-i cunoaşte fizionomia şi oferă colegilor drept punct de reper o tipă bine, cu trimitere la avocata sa.

Judecătoarea Luminiţa Cristiu Ninu, ca la o neobişnuită trecere în revistă, merge cu o mină descumpănită prin faţa foştilor deţinuţi aşezaţi de-a lungul strâmtei încăperi de aşteptare. Grefierul, o tânără, dă din mâini a neputinţă. Primeşte zâmbind complimentele lui Emanoil Mihăilescu, menite a mai alunga din monotonia aşteptării. Reapare după câteva minute şi ne conduce în sala Constantin Hamangiu, locul unde de obicei se desfăşoară procesul lui Alexandru Vişinescu. Este ora 12.30, iar judecătoarea se scuză cu vădită jenă: Ne scuzaţi, vă rog, efectiv nu am avut unde să vă ducem! Şi din pricina întârzierii, este termenul cu cea mai mică asistenţă, lucru care se constată şi după procedura de rutină. Mă aşez, ca de obicei, pe rândul din dreapta, unde sunt însoţit de doi foşti deţinuţi politici, Ştefan Ionescu şi Dumitru Voicu. Ştefan Ionescu îmi strânge mâna după ce reuşesc să îi răspund la o întrebare: Cum se numea cel care a fost comandant înaintea lui Ficior? / Dumitru Condurache. Cei doi, fără a fi părţi civile, au aflat de judecată şi au venit pentru a se adăuga unei liste solide de martori direcţi. Luminiţa Cristiu Ninu supune dezbaterii solicitarea lor. Procurorul, altul decât de obicei, o tânără în jurul vârstei de 30 de ani, nu se opune cererii, ba dimpotrivă, evidenţiază plusul adus de încă doi martori direcţi, în condiţiile în care este posibil ca unii dintre cei citaţi să nu se prezinte în faţa instanţei. Pe aceeaşi poziţie se situează şi avocatul părţilor civile Caius Muţiu, Ion Radu, Ileana Doina Budimir şi Marin Mirel Stănescu. Este prilejul ca tânăra avocată a lui Ficior să înceapă dezbaterea: Nici nu ştim dacă au fost acolo. Nu ştim cine i-a propus ca martori. Să prezinte dovezi că au fost acolo. Este completată de mai frustul, dar înţepatul său coleg: În perioada respectivă! Binevoitoare, judecătoarea se adresează celor doi:

Noi n-am trecut încă la administrarea de probe în acest dosar. V-aţi putea prezenta şi la alt termen?

Dumitru Voicu: Da, bineînţeles!

Ştefan Ionescu: Doamna judecător, având în vedere că am suferit atât de mult şi urmările se văd şi acum pe trupurile noastre, în sufletele noastre, vă rugăm să ne primiţi ca martori.

Judecătoarea încuviinţează cererile celor doi şi îi anunţă că pot pleca: data viitoare vor fi citaţi ca martori. Mulţumiţi, Ştefan Ionescu şi Dumitru Voicu se reaşează în bancă, dorind să asiste la depoziţiile de astăzi.

FLORIN CRISTINEL DUMITRESCU

cum-a-facut-inginerul-dumitrescu-marti-istoria-18333642

Florin Dumitrescu (sursa: http://jurnalul.ro/)

fost deţinut politic la Periprava, este primul audiat. Un om de o mare nobleţe, cu o privire senină şi demnă. În ciuda suferinţelor trecute, pare detaşat de orice ranchiună şi conştient că este parte într-un act juridic important. Redau depoziţia sa, pe care am reuşit s-o consemnez aproape integral, ca una esenţială:

Judecător: Haideţi, spuneţi-mi dvs. Nu aţi vrut să fiţi parte civilă, doar vătămată.

Florin Dumitrescu: Nu am avut pretenţii financiare.

Judecător: Unde aţi fost deţinut?

Florin Dumitrescu: În Gherla, la Malmaison, la Salcia şi la Periprava.

Judecător: În ce perioadă aţi fost la Periprava?

Florin Dumitrescu: În 1962 am venit în lagărul Grind, secţie a Peripravei. Şi am stat până la sfârşitul lui 1962, când am fost mutat disciplinar la Gherla, până în luna noiembrie. Să povestesc?

Judecător: Da, sigur că da.

Florin Dumitrescu: Condiţiile de viaţă de la Grind. Regimul alimentar. Pentru cei care erau la muncă reprezenta echivalentul a 1200-1300 de calorii. Pentru cei bolnavi sau inapţi din lagăr, 800-900 de calorii. Regimul de muncă era foarte dur. Se pleca la câmp la 7 dimineaţa şi se întorcea la 7 seara. Hrana de dimineaţă era 220 grame pâine şi o bucată de turtoi. La prânz se ducea mâncarea la câmp: o ciorbă de arpacaş. Iar seara, în colonie, primeam numai surogatul de cafea. Cei care nu-şi făceau norma erau pedepsiţi: bătaie sau fără mâncare. Deşteptarea în lagăr era la 5 dimineaţa. Se făcea numărul, după care, încolonaţi, plecau unii la muncă iar cei rămaşi intrau în barăci. Aveam un cabinet medical înfiinţat de şeful Securităţii în care era un salon pentru bolnavi. Medicii deţinuţi lucrau acolo, dintre care îmi amintesc pe doctorul Ludovic Santo şi un farmacist. Aceşti oameni, pentru că nu aveau medicamente, culegeau de pe câmp plante cu care tratau bolnavii. Oamenii erau obsedaţi de foame. Pe câmp mâncau şi iarbă iar dacă erau prinşi mâncând boabe de porumb, erau bătuţi. Era o echipă care lucra la vie şi nu avea voie să aducă niciun bob de strugure. Se aplica un regim sever. A venit un ofiţer de la centru, călare, şi nu i-a plăcut cum l-a salutat un deţinut, deţinutul doctor Ion Sarion. L-a culcat pe burtă, în noroi, după care a stat cu un câine în spatele lui două ceasuri. Era şi un ofiţer al Securităţii care chema oameni la interogatorii. O făcea ca adevăraţii denunţători să se piardă printre cei chemaţi. Exista şi izolarea: hrană caldă o dată la trei zile şi în rest apă.

Judecător: Dumneavoastră, personal, aţi avut evenimente nefericite?

Florin Dumitrescu: Eu am lucrat în brigada de interior, ca strungar. Se hotărâse, către sfârşitul anului, să se facă cluburi şi se făceau piese de şah pentru cluburi.

Depoziţia sa este întreruptă de către avocatul lui Ficior, care, pe tonul unui precupeţ de târg, cere ca cei doi viitori martori, Voicu şi Ionescu, să părăsească sala. Deşi nici judecătoarea, nici reprezentantul ministerului public nu văd un pericol în şederea lor, pentru a nu oferi „muniţie” apărării se decide ca cei doi să iasă: Ca să nu fie nicio problemă din partea inculpatului, cred că ar fi mai bine să părăsească sala, deşi nu văd ce ar putea dăuna, afirmă procurorul. Florin Dumitrescu reia categoric:

Florin Dumitrescu: Doamnă, a fost un regim de exterminare! Foamea şi frica permanentă urmăreau distrugerea psihică şi fizică a acestor oameni.

Judecător: Despre inculpatul Ficior ce puteţi să ne spuneţi?

Florin Dumitrescu: Doamnă, nu ştiam cum îl chema pe comandantul de la Periprava pentru că nu aveau obiceiul să se prezinte. Aici am aflat că îl chema Ficior. Ştiu că era foarte dur şi tot ce se făcea în lagăr se făcea din ordinul lui.

Judecător: Aţi avut cu dânsul vreun incident neplăcut?

Florin Dumitrescu: N-am avut.

Judecător: L-aţi văzut?

Florin Dumitrescu: Nu ştiam că e el, nu-l cunoşteam.

Judecător: Nici după înfăţişare?

Florin Dumitrescu: Nu.

Judecător: Cel care l-a bătut pe doctorul Sarion era cel care este judecat azi?

Florin Dumitrescu: Nu ştiu. Era un ofiţer venit de la centru. [la aceste răspunsuri avocaţii lui Ficior jubilează: îşi întorc priviri complice]. Şi mai era o categorie: adventiştii. Şi a venit un ofiţer de la centru şi le-a zis: „Dacă nu munciţi, vă împuşc!”. I-a scos afară şi a aruncat o petardă în spatele lor, ca să-i sperie.

Este momentul în care judecătoarea întrerupe depoziţia, pentru consemnare. O eroare la dictarea către grefier îmi atrage atenţia: În lagăr exista şi un ofiţer al SRI… Părţile nu sesizează, iar greşeala rămâne.

Judecător: Ce puteţi să ne mai spuneţi?

Florin Dumitrescu: Nu mai am nimic special de spus

Procuror: În ce constau pedepsele?

Florin Dumitrescu: Pedepsele legale constau în băgarea la izolare, apoi bătăile care erau frecvente şi la liberul arbitru al paznicilor. Cam asta…

DSC_0405

Exhumări în cimitirul din Periprava (mai 2015)

Judecător: Ştiţi să fi decedat cineva cât aţi fost dvs închis acolo?

Florin Dumitrescu: Cât am fost eu închis la Grind nu ştiu să fi decedat cineva.

Procuror: Despre condiţiile de cazare.

Florin Dumitrescu: Se locuia în barăci în care erau paturi metalice pe două-trei rânduri. Deţinuţii erau separaţi după cum urmează: baraca I ţărani, baraca II muncitori, baraca III intelectuali. În baraca centrală erau brigada de interior şi cabinetul medical. În ultimul lanţ de barăci erau inapţii, bătrânii şi adventiştii. În fiecare dormitor erau 50-60 de oameni. Iarna nu se făcea focul, nici nu s-a pus problema vreodată.

Judecător: Nu existau sobe?

Florin Dumitrescu: Nu. O dată pe săptămână se făcea baie, timp de cinci minute. Apa din lagăr era atât de nocivă, încât pentru răcirea unui generator electric se aducea apă din Dunăre.

Judecător: Apa pentru deţinuţi era din Dunăre?

Florin Dumitrescu: Nu, din nişte izvoare care erau în jurul lagărului. Nici măcar nu era limpede.

Procuror: Ce îmbrăcăminte li s-a dat?

Florin Dumitrescu: Umblam în zeghe şi cu bonetă în cap.

Procuror: Şi în lunile mai reci?

Florin Dumitrescu: Ni se dădeau zeghe mai groase. Cele de vară erau din doc.

Procuror: A mâncat vreodată carne?

Florin Dumitrescu: Se dădea şi carne, dar erau în general resturi adunate şi resturi de cal.

Judecător: De la cine erau resturile acelea?

Florin Dumitrescu: Nu ştiu, aduceau ei direct la bucătărie.

Procuror: A văzut să existe animale pentru sacrificat?

Florin Dumitrescu: Nu ştiu. N-am văzut aşa ceva. În colonie în nici un caz.

Avocatul părţilor civile: Deţinuţii bolnavi erau transportaţi la spitale?

Florin Dumitrescu: Nu. Erau trataţi în cabinetul medical din colonie.

Avocatul părţilor civile: Şi la bolile mai grele?

Florin Dumitrescu: Tot acolo.

Avocatul părţilor civile: Îmbolnăvirile deţinuţilor erau frecvente?

Florin Dumitrescu: Frecvente erau enteritele şi nişte cazuri de TBC. Cam asta era.

Avocata lui Ioan Ficior: În legătură cu adventiştii: refuzul de a munci era valabil numai sâmbăta? Să facă precizarea asta.

Florin Dumitrescu: Sâmbăta era culmea problemelor, pentru că atunci voiau să-i oblige.

Judecător: Nu munceau deloc?

Florin Dumitrescu: Doar în interiorul coloniei.

Avocatul lui Ioan Ficior: Cum poate să afirme că nu se făcea focul, când în octombrie a plecat?! [avocata se întoarce către sală, fluturând un zâmbet mulţumit, superior] De unde ştiţi?

Florin Dumitrescu: Păi, dar… ştiu că n-aveau sobe. Nici măcar lemne.

Avocatul lui Ioan Ficior: Dacă se consideră vinovat, doamna preşedinte, şi din partea cărui partid a fost condamnat.

Avocatul părţilor civile: Nu are nicio relevanţă.

Florin Dumitrescu: Am fost condamnat pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale, la 14 ani detenţie grea.

Avocatul lui Ioan Ficior: Dacă se consideră vinovat, doamna preşedinte, că într-adevăr nu contează din ce partid…

Avocatul părţilor civile: Doamna preşedinte, e absurd!

Florin Dumitrescu: Nu m-am considerat vinnovat în nici un fel pentru că am luptat împotriva comunismului!

Avocatul lui Ioan Ficior: Din partea cărui partid?

Florin Dumitrescu: Eu am fost ofiţer de carieră.

Avocatul lui Ioan Ficior: Pentru că niciunul dintre cei din dosar nu a fost în PNŢ, PNL…

Judecător: Aţi făcut parte dintr-un partid politic?

Florin Dumitrescu: Niciodată!

Avocatul lui Ioan Ficior: Comparativ cu alte locuri de detenţie, care erau condiţiile?

Florin Dumitrescu: Similare. Doar la Salcia a fost mai greu.

Florin Dumitrescu îşi încheie depoziţia la 13.30. În general mărturia sa a fost axată pe atmosfera generală din colonie, exemplificată şi prin câteva episoade concrete. Spusele sale au scuturat urzeala de minciuni ţesută de Ficior la termenul trecut. La reacţie, avocaţii apărării au căutat să deturneze atenţia dinspre climatul cu veleităţi de exterminare (patronat de Ioan Ficior), înspre imposibilitatea indicării clientului lor ca vector direct al abuzurilor. Faptul că unii dintre martori nu l-au văzut niciodată nu trebuie să ne mire, cu atât mai mult cu cât unitatea avea mai multe secţii aparţinătoare. Cel puţin la fel de important este faptul că toate abuzurile şi relele tratamente s-au petrecut în mandatul său, sub directa sa responsabilitate. Atitudinea avocaţilor apărării a continuat să fie agresivă, chiar dincolo de limita bunului simţ. Insinuările legate de apartenenţa politică a martorului au un scop limpede şi derivă din declaraţiile iniţiale ale lui Ficior (2013), precum şi din contextul actual, legat de modificarea şi completarea OUG nr. 31/2002. În fapt, s-a încercat discreditarea martorului printr-o eventuală „demascare” a sa ca legionar. Ceea ce se uită este că aici nu se judecă opţiunile politice ale victimelor, ele fiind complet irelevante. Această confuzie, tot mai des acreditată, este folosită acum drept scut pentru apărarea unuia dintre cei mai odioşi comandanţi de penitenciare comuniste. Că cei doi avocaţi au cunoştinţe istorice limitate nu este o surpriză. Altfel ar fi înţeles că numărul mare de martori direcţi în această speţă se datorează faptului că Periprava s-a dezvoltat ca centru independent de detenţie la sfârşitul anilor ’50, în al doilea val de teroare, că supravieţuitorii de azi erau atunci foarte tineri (în jur de 20 de ani), iar apartenenţa lor la grupări politice interbelice era o imposibilitate biologică. Doar dacă nu au devenit membri de partid la 10 ani, de pildă. Că unii dintre ei au întâlnit în lagăre foşti liberali, legionari, ţărănişti etc. şi le-au îmbrăţişat ideile în forul lor interior, este altceva. Incriminarea unor astfel de opţiuni intelectuale ne-ar trece deja într-un nedorit registru orwellian („crimăgândire”). De asemenea întrebarea referitoare la vinovăţia martorului mi se pare o obrăznicie. Răspunsul demn al lui Florin Dumitrescu nu mai necesită alte explicaţii. Singurul punct bine speculat de apărare a fost cel legat de încălzirea barăcilor deţinuţilor, avocaţii căutând să demonstreze că era firesc ca ea să nu se producă de vreme ce martorul nu a fost deţinut în colonie pe timpul iernii.

ION RADU,

parte civilă în proces, îi urmează lui Florin Dumitrescu.

Judecător: Să ne spuneţi dumneavoastră.

ion_radu_interior

Ion Radu (sursa: http://www.ziuanews.ro)

Ion Radu: Am fost arestat în 1951 şi eliberat în martie 1963. Am colindat ţara asta în puşcării. În puşcărie mi s-a părut viaţa ceva mai uşoară decât în lagărele de muncă. Am fost la minele de plumb unde era destul de greu, dar nu eram bătut. La Cavnic am fost implicat într-o evadare, ştiam de ea şi mi-a dat opt ani. Am venit la Aiud unde am stat un an şi jumătate şi am învăţat limba engleză. Scriam pe talpa bocancului cu săpun. La ora acutală sunt profesor de engleză. Şi acum să vă spun din lagărele de muncă. Am ajuns la Salcia-Stoeneşti unde am fost cazaţi în grajduri. Şi noaptea mişunau şobolanii. Şi m-am îmbolnăvit de leptospiroză. După ce m-am întors, am fost băgaţi la muncă, la ridicarea digului.

Avocatul lui Ioan Ficior: Dacă a fost la Periprava! Salcia nu face obiectul dosarului.

Ion Radu: Da, da, ajung şi acolo. Trebuia să car roaba pe dig. Şi mi s-au inflamat articulaţiile de la genunchi. Credeam că o să rămân olog. Şi a venit o delegaţie. În fiecare seară ne încolonau pentru bătaie, pentru că n-am făcut norma. Te aşezau jos, îţi punea pe fund ceva ud, te ţineau doi gardieni şi unul dădea cu un obiect de cauciuc.

Judecător: Aceste lucruri se petreceau la Salcia.

Ion Radu: Da. Am spus că nu mai pot  munci şi după câteva zile a venit un comandant şi ne-a strigat pe o listă şi ne-a îmbarcat pe un bac care ne-a dus la Periprava. Aici ne-a cazat într-o baracă. Am stat câteva săptămâni acolo. Te bătea cu pumnii.

Judecător: Cât aţi stat la Periprava?

Ion Radu: Chiar în colonia asta am stat două, trei săptămâni.

Judecător: Şi apoi unde v-au dus?

Ion Radu: Staţi puţin, c-am făcut cunoştinţă cu domnul Ficior. Ne-a încolonat pe câte cinci şi a venit el acolo şi ne-a ţinut un speach: „O să vă mai las să vă mai odihniţi, dar n-aţi scăpat de muncă”. Şi atunci eu am zis: „Păi, domnule comandant, noi suntem bolnavi!”. Atunci subalternul lui s-a repezit la mine: „Bagă-i în baracă pe bandiţii ăştia!”. Aşa l-am cunoscut pe Ficior.

Judecător: Deci în cele trei săptămâni l-aţi cunoscut?

Ion Radu: Da.

Judecător: Şi apoi unde v-au dus?

Ion Radu: La stuf, la câţiva kilometri. Apa Dunării, atunci, spre noiembrie, era rece şi se făcea condens. Era îngrozitor pe bac. Am stat atâţia ani la mină, dar nu era aşa ceva. Nu exista un corp sanitar.

Judecător: Hrana cum era?

Ion Radu: Era totuşi ceva… Din când în când se băga carne de cal care era atârnat, jupuit de bac. Am crezut că de aici n-o să mai scap. Au fost oameni care s-au îmbolnăvit din cauza apei. Nu era căldură.

Judecător: Hainele cum erau?

Ion Radu: Era zeghea.

Judecător: Iarna erau mai groase?

Ion Radu: Aveam opinci şi o bucată de obială. Şi plecam la stuf.

Judecător: Câte ore pe zi munceaţi?

Ion Radu: Cât voiau ei. Nu ştiu, n-aveam ceas. […] Puneai snopul acolo şi mergeai mai departe. Când călcai, se spărgea gheaţa şi intra apa în opincă.

Judecător: Aţi fost bătut vreodată pentru normă?

Ion Radu: Da, de fiecare dată. La început nu ne-au bătut, dar apoi nu era randament, venea vaporul şi nu avea… Am crezut că mor. M-au bătut azi, mâine…

Judecător: Cine?

Ion Radu: Ei, gardienii respectivi. Când ieşeam la muncă aveam cordon de soldaţi.

Judecător: La ce oră începeaţi munca?

Ion Radu: Cred că era în jur de 5 jumătate, 6.

Judecător: Ce mâncaţi dimineaţa?

Ion Radu: 250 de grame pâine şi ceai, cafeaua asta, un fel de…

Judecător: La prânz mâncaţi? Seara?

Ion Radu: Cică mâncam, eu nu-mi mai aduc aminte… Dacă păstram pâine. Spre deosebire de holocaustul evreiesc, în holocaustul comunist au fost români contra români. […] După ce strângeam snopul îl puneam la spate cu tarpanul. Şi pentru că mergeam încet, mă rugau să merg în faţă. Şi la un moment dat am fost împuns în spate şi am căzut cu faţa în ţepii ăia: „Banditule, vrei să ne sabotezi! Că te împuşc acuma, imediat! / Împuşcă-mă, bă, băiatule, că şi aşa vreau să mor!”. Şi n-a mai zis nimic, a plecat. Cred că era un caraliu, nu ştiu…

Judecător: Inculpatul coordona şi activitatea de pe bac?

Ion Radu: Păi, n-avea cine.

Judecător: Venea în vizită, la stuf?

Ion Radu: Nu, n-a venit.

DSC_0567

Exhumări în cimitirul din Periprava (mai 2015)

Judecător: Aţi avut cazuri de colegi decedaţi?

Ion Radu: Da şi au murit numai din cauza apei. Făceau dizenterie, dar nu ştiu unde-i duceau.

Judecător: Erau multe decese?

Ion Radu: Au fost. Nu ştiu câte, dar au fost.

Judecător: Pedepse corporale au fost?

Ion Radu: Au fost.

Judecător: Mâncarea vă ajungea?

Ion Radu: Şi da şi nu.

Judecător: Erau bătuţi deţinuţii care încercau să mănânce de pe câmp?

Ion Radu: Da.

Judecător: Asistenţa medicală exista?

Ion Radu: Nu. Eu n-am văzut doctor acolo. Nouă nu ni s-a făcut baie cât am fost la Periprava şi pe bac n-avea cum.

Judecător: De ce vă chinuiau gardienii la Periprava?

Ion Radu: Păi, nu aveai voie nici să te mişti. Căutau motiv să te bată.

Judecător: Inculpatul era comandant când l-aţi cunoscut?

Ion Radu: Da, da.

Avocatul părţilor civile: De câte ori a fost bătut pentru că nu şi-a făcut norma?

Ion Radu: De foarte multe ori. Cel mai mare număr de lovituri a fost de şapte.

Avocatul părţilor civile: După bătaie se putea deplasa?

Ion Radu: Foarte greu. Şi aşa nu puteam să merg. Doamna judecător, eu am scris o carte în legătură cu suferinţele mele. Se numeşte „Durere şi speranţă”. Asta e cartea [o arată către instanţă].

Avocatul părţilor civile: Erau mulţi deţinuţi care nu făceau norma şi erau pedepsiţi?

Ion Radu: Da, destul de mulţi, pentru că mulţi erau bătrâni.

Avocatul părţilor civile: Bătăile erau aceleaşi?

Ion Radu: Eu aşa ştiu. Eram încolonaţi pentru bătaie şi eu, ca să scap mai repede, eram primul. Eu n-am ştiut ce înseamnă să te bucuri de tinereţe, pentru că am făcut o organizaţie care să lupte împotriva ruşilor şi comuniştilor: Legiunea Albastră.

Avocatul lui Ioan Ficior: Aveau şi pâslari? [cu un aer zeflemitor, explică instanţei ce însemnă pâslar şi obia]

Ion Radu: Nu aveam.

Avocata lui Ioan Ficior: În ce perioadă a anului a stat la Periprava?

Ion Radu: 1960 spre 1961. La Periprava am stat toamna, târziu.

Avocata lui Ioan Ficior: A cunoscut medici în rândul deţinuţilor?

Ion Radu: Nu.

Depoziţia lui Ion Radu se încheie la 14.40. şi este relevantă mai ales pentru regimul de detenţie de pe închisorile plutitoare (bacurile, care formau o secţie aparţinătoare Formaţiunii 0830 Periprava), dar şi pentru învederarea faptului că Ioan Ficior era perfect conştient de grozăviile petrecute sub administraţia sa. Pe cale de consecinţă, reacţia apărării s-a rezumat la „obiele şi pâslari”, avocaţii nedorind să rişte alte detalii incriminatoare din partea fostului deţinut.

Ultima depoziţie i-a aparţinut lui

NICOLAE GHIŢĂ,

fiul unui deţinut politic mort la Periprava. Autobiografia sa succintă uimeşte: Am fost la fosta USLA. Făceam escortă la ambasada statului evreu în timpul regimului comunist. Am lucrat la CFR, am fost şi antrenor de box. Nevenind din partea unui martor direct şi neoferind niciun detaliu despre colonia de muncă sau despre inculpat, voi rezuma pe scurt cele spuse de Nicolae Ghiţă, care este şi parte civilă în proces: la începutul anilor ’90, făcând investigaţii pe cont propriu despre moartea tatălui, a aflat de la un martor, fost deţinut politic, că părintele i-a fost ucis pe când era închis la Periprava, fiind lovit cu o piatră de un oarecare Balaican, caraliu la fosta colonie. Ca un detaliu, aflăm că fiul caraliului, procuror, ar fi actualmente cercetat pentru luare de mită. Are pretenţii financiare, deşi a câştigat 13000 de euro pe legea 221. Intervenţia sa, de doar 20 de minute, nu stârneşte nicio întrebare, doar zâmbete dispreţuitoare din partea avocatei lui Ficior: Ăsta le ştie pe toate.

E ora 15 şi constat că în sală, în afara celor câţiva implicaţi direct în proces, sunt doar eu. Întârzierea i-a alungat chiar şi pe cei temerari. Şedinţa se încheie cu intervenţiile procurorului care cere administrarea probei cu martori (câte cinci pentru fiecare termen), dar şi efectuarea unei adrese către ANP pentru deja celebrele normative pentru hrană, cazare şi asistenţă medicală. De asemenea solicită investigaţii pentru stabilirea averii şi veniturilor inculpatului în vederea unor viitoare măsuri de sechestru şi poprire. Intervenţia avocatei lui Ioan Ficior are darul de a irita, dar dovedeşte încă o dată că oamenii îşi iau rolul în serios: solicită să se verifice dacă s-a mai cercetat cauza lui Ficior şi dacă a existat o soluţie în acest sens, oferind ca reper probabil anul 2006 (este foarte posibil ca apărarea să se refere la sesizarea IICCR din 2007, printre cei vizaţi atunci aflându-se şi Ioan Ficior). De asemenea solicită o adresă către Institutul Naţional de Statistică pentru a vedea care era rata mortalităţii în comune similare Peripravei. Cum era de aşteptat, contestă o posibilă poprire ca nelegală; o măsură executorie, nicidecum asiguratorie, ca şi cum deja inculpatul ar fi condamnat. În acest mod se încalcă prezumţia de nevinovăţie. Luminiţa Ninu Cristiu anunţă că se va pronunţa asupra cererilor şi precizează că martorii Ionescu şi Voicu vor fi audiaţi la termenul viitor, alături de alţi şase: Am promis şi îmi place să-mi respect promisiunile. Obiecţia apărării (E mult!), în fapt o tentativă de tergiversare, este îndepărtată simplu: Vedem ce rezultă, nu vin toţi.

Finalul vine după trei ore, la 15.26, procesul urmând să se reia abia la toamnă, 15 septembrie, orele 10.30, în sala Papadopol. Din punct de vedere organizatoric, înfăţişarea a evidenţiat şi primele disfuncţionalităţi în procesul lui Ioan Ficior. Imposibilitatea obţinerii unei săli pentru desfăşurarea şedinţei, în condiţiile în care ea a fost programată cu o lună în urmă, a lăsat o impresie proastă. Venite la atâta amar de vreme, continuăm să nu acordăm importanţa cuvenită unor asemenea procese. Din respect pentru victime, pentru cei care, iată, se prezintă de bună voie şi cei mai mulţi fără pretenţii financiare în faţa justiţiei, ar trebui să evităm asemenea situaţii stânjenitoare. În ceea ce priveşte depoziţiile consemnate, ele încep deja să-l strivească pe Ficior. Exceptând câteva nesemnificative neconcordanţe, rodul eroziunii timpului în câmpul memoriei, mărturiile demontează versiunea inculpatului şi îngreunează sarcina avocaţilor. Pe lângă ei, nepăsarea a părut să acţioneze ca un scut şi să vegheze la bătrâneţea liniştită a fostului despot comunist. Însă în ciuda acestei linişti aparente, într-un final soarta pare a-i râde în nas lui Ioan Ficior. „În plicuri”, după cum le proiecta odinioară existenţa la Periprava, citate la proces, victimele se întorc una câte una împotriva sa.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Cazul Ioan Ficior-Periprava și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la ÎNSEMNĂRI DE LA PROCESUL LUI IOAN FICIOR (26.06.2015). NOI DEPOZIŢII

  1. area zice:

    Date oficiale ale statului Roman, publicate in monitoare oficiale:
    1. Monitorul Oficial din 5 septembrie 1940
    – decret-lege 3051: Ion Antonescu e numit presedinte al Consiliului de Ministri, adica seful guvernului (art. 2)
    – decret-lege nr. 3052: se suspenda Constitutia din 27 februarie 1938 (art. 1), se dizolva corpurile legiuitoare (art. 2)
    – decret-lege nr. 3053: Ion Antonescu e investit cu depline puteri pentru conducerea statului roman (art. 1), regele avea prerogativele de a fi capul ostirii, de a bate moneda, de a decora, de a gratia, amnistia si a reduce pedepse, de a primi si acredita ambasadori si ministri plenipotentiari si de a incheia tratate (art. 2), toate celelalte puteri in stat se exercitau de presedintele consiliului de ministri, adica de Ion Antonescu (art. 3). Modificarile legilor organice, numirea ministrilor si a subsecretarilor de stat se facea prin decrete-lege semnate de rege si contrasemnate de Ion Antonescu (art. 2 lit g)
    ACEST DECRET-LEGE NR. 3053/5.09.1940 a constituit temeiul legal al tuturor prerogativelor si legilor ulterioare ce se vor adopta in scopul constituirii statului national-legionar si a dictaturii militare antonesciene dupa rebeliunea din ianuarie 1941.

    2. Monitorul oficial nr. 205 bis din 6 septembrie 1940
    – decret-lege nr. 3064 privitor la reglementarea succesiunii la Tronul Romaniei a Marelui Voevod Mihai de Alba Iulia: Mihai I Rege al Romaniei este recunoscut urmas la tronul Romaniei (art. 1), va depune juramantul de credinta in fata „Sefului de Stat Roman, presedintele al Consiliului de Ministri”, a Inalt Prea Sfintiei Sale Patriarhul Romaniei si a primului presedinte al Inaltei Curti de Casatie si Justitie (art. 2), juramantul de credinta avand continutul: „Jur credinta Natiunii Romane. Jur sa pazesc cu sfintenie legile statului. Jur sa pazesc si sa apar fiinta statului si integritatea teritoriului Romaniei. Asa sa-mi ajute Dumnezeu!”. Juramantul a fost consemnat intr-un proces-verbal din 6 septembrie 1940 semnat de Ion Antonescu, Patriarhul Nicodim si de catre D.G. Lupu, primul-presedinte al ICCJ
    – decret-lege nr. 3057: Ion Antonescu este investit presedinte al Consiliului de Ministri, cu depline puteri in conducerea statului roman (art. 1), iar regele avea prerogativele de a fi capul ostirii, de a bate moneda, de a decora, de a primi si acredita ambasadori si ministri plenipotentiari, precum si de a numi primul ministru „insarcinat cu depline puteri” (art. 2). Toate celelalte puteri ale statului se exercitau de presedintele Consiliului de Ministri (art. 3)

    3. Monitorul nr. 214 bis din 14 septembrie 1940
    – decret regal nr. 3151: statul roman devine stat national legionar (art. 1), miscarea legionara este recunoscuta ca singura miscare in noul stat (art. 2), Ion Antonescu este conducatorul statului legionar si seful regimului legionar (art. 3), iar Horia Sima este conducatorul miscarii legionare (art. 4)
    ASADAR prin acest decret regal miscarea legionara este recunoscuta ca singura organizatie politica, acest decret regal fiind temeiul legal al regimului politic legionar si al statului national legionar.
    – decretul-lege nr. 3152: sunt numiti ministrii guvernului legionar

    4. Monitorul Oficial nr. 22 bis din 27 ianuarie 1941
    – decretul Presedintiei Consiliului de Ministri nr. 158: Ion Antonescu numeste un nou guvern, in locul „fostului guvern” (art. 1)
    Fiind un decret al Presedintiei Consiliului de Ministri, adica al sefului guvernului, nu poarta semnatura regelui.
    Este decretul care atesta lovitura de stat data de Ion Antonescu, miscarea legionara fiind inlaturata de la guvernare si inlocuita cu guvernul de „dictatura militara”, din 21 de portofolii 13 erau conduse de ofiteri.
    Acest decret atesta faptul ca miscarea legionara nu mai este recunoscuta ca organizatie politica DE JURE, chiar daca de facto continua sa se menifeste.

    5. Monitorul Oficial nr. 75 din 29 martie 1941
    – decret-lege nr. 853 pentru trecerea in patrimoniul statului a bunurilor fostei miscari legionare: administrarea si lichidarea patrimoniului fostei miscari legionare se facea de catre Subsecretariatul de stat al colonizarii si populatiei evacuate (ulterior Subsecretariatul de stat al romanizarii, colonizarii si inventarului)
    Este actul normativ care atesta desfiintarea juridica a fostei miscari legionare, chiar daca membrii ei au continuat sa se manifeste public sau ocult/clandestin.
    Prin urmare, din 29 martie 1941 NU MAI EXISTA miscarea legionara ca organizatie politica recunoscuta de stat.

    6. Monitorul Oficial nr. 145 din 22 iunie 1941
    – Proclamatia catre tara a lui Ion Antonescu privind intrarea Romaniei in razboiul „pentru recladirea drepturilor nationale” si „impotriva celui mai mare dusman al lumii: bolsevismul”, alaturi de „creatorul lumii noui”,Adolf Hitler.
    Am citat cu mare atentie din proclamatie pentru a evita orice discutie privitoare la motivul real si oficial al intrarii Romaniei in al doilea razboi mondial.

    7. Monitorul Oficial nr. 17 din 21 ianuarie 1945
    – Legea nr. 50 pentru urmarirea si pedepsiarea profitorilor si criminalilor de razboi: este legea care instituie inainte de Tribunalul de la Nurenberg o raspundere pentru crime impotriva umanitatii (art. 1 literele e si f din lege sanctiona pe sefii de inchisori, lagare de prizonieri, internati politici, de deportati sau de detinuti politici, de lagare sau de detasamente de munca obligatorie care au supus cu cruzime sau continuu la tratamente neomenoase pe cei aflati in puterea lor, respectiv pe ofiterii de politie judiciara sau anchetatori care au prigonit pe adversarii regimului de dictatura, precum si pe procurorii si judecatorii civili sau militari care au intretinut teroarea sau violenta prin acte savarsite in indeplinirea atributiilor lor). De asemenea, este legea in baza careia legionarii au fost pedepsiti ca profitori de razboi (art. 2 lit. b))
    – Legea nr. 51 pentru urmarirea si sanctionarea celor vinovati de dezastrul tarii: erau considerati vinovati toti cei care au avut raspunderea politica de a orienta Romania in acorduri cu Germania hitlerista si de a porni razboiul impotriva URSS si a Natiunilor Unite

    8. Monitorul Oficial nr. 94 din 24 aprilie 1945
    – Legea nr. 312 pentru urmarirea si sanctionarea celor vinovati de dezastrul tarii sau de crime de razboi
    Pentru ca Legile nr. 50 si 51 din ianuarie 1945 nu erau suficient de cuprinzatoare in privinta legionarilor, acestea au trebui revizuite, iar rezultatul a fost adoptarea legii nr. 312.
    Aceasta lege definea si mai amplu fapte care astazi sunt definte ca fiind infractiuni contra umanitatii (art. 2 literele e-o sunt exceptinale: cei care au ordonat represiuni colective sau individuale in scop de persecutie politica sau din motive rasiale asupra populatiei civile; au ordonat sau organizat munci excesive sau deplasari si transporturi de persoane in scopul exterminarii acestora; inchisori, lagare de prizonieri, internati politici, de deportati sau de detinuti politici, de lagare sau de detasamente de munca obligatorie care au supus cu cruzime sau continuu la tratamente neomenoase pe cei aflati in puterea lor; … cei care au ordonat edictarea de legiuiri sau masuri nedrepte de conceptie hitlerista, legionara sau rasiala etc.)

    CONCLUZIE
    Miscarea legionara poate fi acuzata de foarte multe nenorociri, mai putin de intrarea Romaniei in razboiul contra URSS si a Natiunilor Unite, de dezastrul tarii si de crime de razboi.
    Insa regimul comunist trebuia sa traga pe cineva la raspundere penala iar fostii membri din tara ai miscarii legionare au fost la indemana.
    Miscarea legionara s-a manifestat in mod oficial in politica statului roman intre 14.09.1940 si pana la jumatatea lunii ianuarie 1941, adica 4 luni. In martie 1941 miscarea legionara nu mai exista ca organizatie politica, chiar daca membrii sai se manifestau clandestin, adica nu mai avea nici o putere de decizie politica interna.
    La 3 luni dupa desfiintarea miscarii legionare ca organizatie politica (lichidarea patrimoniului unei persoane juridice inseamna incetarea existentei sale juridice), Romania intra in razboi din decizia exclusiva a lui Ion Antonescu, fara ca legionarii sa aiba vreo putere de a influenta aceasta decizie politica si militara.

    Prin urmare, invocarea apartenentei la miscarea legionara nu poate constitui un motiv legitim pentru a justifica masurile represive luate de regimul comunist impotriva unor persoane, mai ales ca multe dintre acestea nu erau neaparat membri ai miscarii, ci simpatizanti.
    Mai mult, masurile represive luate de regimul comunist impotriva celor considerati legionari au fost succesive si in scop de „reeducare”, adica in scopul determinarii acelor persoane de a se ralia ideologiei marxist-leniniste (bolsevice). Evident ca persoanele care nu cedau trebuiau „reeducate” cat mai mult si cat mai des, iar justificarea nu putea fi decat ca „au fost legionari”.
    Cred ca ar trebui sa li se explice avocatilor apararii ca atunci cand deschid gura ar trebui sa stie exact despre ce vorbesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s