ÎNSEMNĂRI DE LA PROCESUL LUI IOAN FICIOR (22.05.2015): DREPTUL DE A MINŢI

IMG_20150522_163541

Ioan Ficior, însoţit de cei doi avocaţi, la ieşirea din Curtea de Apel.

 Dacă mai aveam rezerve referitoare la diferenţele majore dintre procesul lui Ioan Ficior şi cel al fostului său coleg, Vişinescu, acestea s-au spulberat azi, când judecata a continuat în forţă în sala Vintilă Dongoroz a Curţii de Apel Bucureşti. Însoţit de încă un avocat, sosit în ajutorul tinerei arţăgoase care s-a remarcat la primul termen, Ficior stă liniştit în holul clădirii. Se simte în siguranţă la adăpostul celor doi care sunt evident dintr-o categorie superioară apărătorilor trecuţi şi prezenţi ai lui Vişinescu.

Odată pătrunşi în sală, aflăm că Dumitru Cristinel Florin şi Emanoil Mihăilescu îşi menţin refuzul de a se constitui părţi civile, singura lor dorinţă fiind aceea de a depune mărturie despre regimul criminal de la Periprava. După cum ne-a obişnuit, fostul deţinut politic, Emanoil Mihăilescu, „face încălzirea” aruncând câteva vorbe tăioase în direcţia inculpatului: Am trecut prin puşcării şi am văzut multe, aşa că nu-mi fac iluzii referitor la stimatul nostru colonel. Am văzut mulţi de teapa dânsului! Judecătoarea Luminiţa Ninu-Cristiu confirmă buna impresie pe care a lăsat-o la primul termen şi se angajează într-un dialog lămuritor cu părţile civile: Orice pretenţie se formulează până la începerea cercetării judecătoreşti. Cu tact şi răbdare o îndrumă pe Manuela Hagiopol, care a fost părăsită de avocat, să se sfătuiască cu celelalte părţi civile pentru a stabili cuantumul despăgubirilor de solicitat. Avocata lui Ioan Ficior lansează prima şicană, legându-se de „dubla calitate” a lui Mokar Ianoş, martor şi parte civilă. Spre deosebire de procesul Vişinescu, avem de-a face cu reale tentative de tergiversare. Acestea sunt însă bine absorbite de judecătorul de caz, care lămureşte calm lucrurile: Mokar Ianoş este parte civilă în procesul lui Ioan Ficior. Între timp Manuela Hagiopol se hotărăşte şi solicită daune în valoare de 50 000 de euro, bani cu care doreşte să ridice un monument pentru victime chiar în Periprava. Apărarea lui Ficior nu lasă nicio intervenţie fără replică şi solicită să se precizeze despre ce fel de daune este vorba: Daune morale este răspunsul meu.

Următoarea chestiune dezbătută este solicitarea MAI de scoatere din cauză. Având şi asentimentul părţilor civile, judecătoarea respinge solicitarea. Următoarea mutare aparţine taberei lui Ficior care dovedeşte, dacă mai era nevoie, că va duce bătălia cu toate mijloacele posibile: se introduce o excepţie de neconstituţionalitate şi se solicită trimiterea speţei la Curtea Constituţională. Cei doi avocaţi fac chiar mai mult decât să fie eficienţi şi adoptă o atitudine agresivă şi, pe alocuri, obraznică, refuzând să acorde şi părţilor civile câte un exemplar din documentul înmânat instanţei, motivând că asta este singura copie. Am observat încă de la primul termen că judecătoarea dovedeşte răbdare şi inteligenţă şi nu manifestă diferenţe de abordare în privinţa celor două tabere. Am constatat azi, cu bucurie, că ştie la fel de bine să fie fermă atunci când e cazul, dar fără să se lase dominată de emoţii. Este un moment pe care Luminiţa Cristiu-Ninu îl gestionează excelent: Eu deja nu mă simt confortabil când vă aud cum vorbiţi. Eu nu pot să termin o propoziţie, dar, mă rog, să trecem peste asta. Cu tupeu, aproape ca la colţul străzii, tânăra avocată a lui Ficior ripostează, invocând că, la rândul ei, nu a primit anumite înscrisuri dinspre părţile civile: Deci, hai să respectăm procedura! Replica vine prompt: Puteţi să-l scoateţi şi pe „hai”, că nu aţi venit să vă certaţi cu mine! Îi cere apoi să-şi susţină solicitarea şi o somează să înmâneze documentul părţilor civile. Fluentă şi pe un ton ridicat, avocata se leagă de faptul că incriminarea a intrat în vigoare tardiv şi cere trimiterea cauzei la Curtea Constituţională, în baza articolului 475[i], pentru că nu i se îngăduie desluşirea unei chestiuni de drept decât la instanţa de apel. Diferenţa faţă de procesul Vişinescu se simte şi dinspre partea procurorului de caz, o doamnă permanent atentă la discuţiile din sală şi care arată că îşi stăpâneşte meseria. După ce face uz de tot arsenalul juridic, conchide sec: Nu putem, în acest moment, să spunem că avem soluţii divergente pe o chestiune de drept. Inteligenta comunicare cu sala continuă la iniţiativa judecătoarei: Părţile civile, aţi înţeles despre ce e viorba? Avocata lui Ficior face o grimasă dispreţuitoare, dar pentru moment se supune deciziei judecătoarei: Voi analiza. Oricum, această excepţie nu opreşte procesul.

Anunţul că procurorul va cere sechestru asigurator pe averea inculpatului nu pare să-l tulbure pe Ficior. Rămâne tăcut, singur pe bancă, în spatele avocaţilor săi. Pe faţă nu i se mişcă niciun muşchi, iar anunţul că va fi audiat stârneşte un freamăt de uimire, dar şi de nerăbdare din partea sălii. Cu o politeţe bine calibrată, judecătoarea se adresează martorilor prezenţi (Emanoil Mihăilescu şi Cristinel Dumitru), prin intermediul avocatului părţilor civile: Am tot respectul că sunt în vârstă, dar nu-i pot lăsa în sală. Explicaţi-le că îşi pierd timpul degeaba.

Urmează, deja, unul dintre momentele cheie ale procesului: depoziţia lui Ioan Ficior. Gardat de cel de-al doilea apărător, un bărbat între 40 şi 50 de ani, cu o atitudine superioară şi o privire dispreţuitoare, Ficior se apropie de pupitru. Declaraţia sa este o dovadă a faptului că apărarea a pus la punct fiecare detaliu, iar acest moment a fost gândit în aşa fel încât să-i pună în evidenţă „umanitatea”, dar şi ca să nu-l lase pradă eventualelor tentative de învăluire ale judecătoarei. Câteva indicii în acest sens: lângă Ioan Ficior a stat tot timpul avocatul pomenit mai sus, care, invocând că inculpatul nu aude bine, a făcut oficiul de transmiţător al întrebărilor instanţei. Bineînţeles, acest lucru s-a realizat pe alocuri distorsionat şi în favoarea clientului, fapt care a stârnit protestele procurorului şi ale părţilor civile. Din punct de vedere al adevărului istoric, aş caracteriza depoziţia lui Ficior ca o mostră de cinism şi ipocrizie; o mare sfidare la adresa victimelor şi a noastră, a tuturor. Sau, mai scurt, exercitarea dreptului de a minţi. Dar să vedem, în linii mari, cum arată versiunea lui Ficior asupra faptelor de la Periprava.

IOAN FICIOR

începe sigur pe el. Ca o ciudăţenie, observ că judecătoarea nu solicită jurământul (procedura se va repeta şi cu ceilalţi). Biblia este absentă, deşi, pe parcursul depoziţiei, Ficior invocă de mai multe ori divinitatea:

La Periprava au fost în jur de 2000 de deţinuţi de drept comun şi până în 3000 deţinuţi politici. / Aţi avut deţinuţi de drept comun tot timpul? / Tot timpul. Eu am lipsit din unitate din aprilie 1960 până în august 1960, când am fost la un curs de reciclare. / Cine era comandant când dumneavoastră eraţi locţiitor pentru pază şi regim? / Dumitru Condurache, dar e decedat. Vreau să vă mărturisesc cinstit că eu nu am făcut nici un fel de deosebire prin medicamentaţie, hrană. Eu i-am considerat pe deţinuţi oameni care au venit să-şi execute pedeapsa. Normele de hrană erau pentru toţi la fel. Nicio diferenţă între politici şi drept comun. / Şi cei care nu munceau? / La noi nu exista să  nu muncească. Aveam în unitate doi medici, plus medici deţinuţi şi asistenţi. / Când aţi fost locţiitor? / August 1958-octombrie 1960. / Erau decese la Periprava? Se înregistrau? / Toate decesele se înregistrau; medicul unităţii, în baza certificatului care se elibera de la comună. / Din ce cauze mureau? / Din cauza bolilor care le-au suferit fiecare [!!] / Erau tineri? / Majoritatea erau în vârstă. Mulţi dintre ei au vrut să fie trimişi la muncă. Şi mai erau suferinzi printre ei. / Decesele erau frecvente? / În perioada mea de comandant, în jur de 20. / Aveau condiţii de dormit corespunzătoare? / Fiecare baracă avea 100 de oameni.

Oficiile de translator defectuos făcute de apărătorul lui Ficior stârnesc reacţia avocatului părţilor civile, dar şi ale procuroarei care acuză că acesta răstălmăceşte întrebările judecătoarei. Individul îi răspunde obraznic omologului său din tabăra adversă: Pierdeţi timpul degeaba în sală. Specifică apoi înţepat că are voie să stea lângă clientul său şi are voie să se consulte cu acesta pentru a răspunde la întrebări. Deşi agresivă, reacţia este firească şi are bază legală. Conflictul este aplanat de judecătoare care asigură că va interveni dacă va considera necesar s-o facă, iar audierea lui Ficior continuă: Era sobă în fiecare baracă? / Da. / Cunoaşteţi acuzaţiile care vi se aduc? / Da. Că  nu le-am asigurat medicamentele, că nu le-am asigurat apa potabilă… / Şi cum este cu apa? / Doamna judecătoare, toţi riveranii beau apă din Dunăre. Şi cadrele şi eu şi toţi beam apă din Dunăre. / Se aplicau pedepse corporale celor care mâncau legume? / Nu. Am interzis eu să nu se procedeze aşa. Însăşi conştiinţa mea… Eu am trăit într-o familie de oameni credincioşi. Eu n-am înjurat. / Pe Iosif Corpaş vi-l amintiţi? / Nu. Au fost atât de mulţi… / Iosif Corpaş povesteşte că erau atât de înfometaţi încât mâncau porumb crud. / Pentru aşa ceva… acolo se cultiva porumb pentru prima dată. Nu făceam aşa ceva. Eu nu pedepseam. Iar cei care făceau raport pentru aşa ceva, nu aprobam. / Normele erau istovitoare? / Puteau să fie îndeplinite. Iarna era mai greu, la recoltarea stufului. Şi lucrau şi la dig. / Nimeni nu a fost pedepsit pentru că nu şi-a făcut norma. / Pe domnul Bjoza îl cunoaşteţi? / Nu. / Dar vă mai amintiţi vreun deţinut? / E greu pentru mine… Chiar acum n-aş putea, doamna preşedinte. / Domnul Bjoza spune că mâncau porumbi cruzi, de foame. / Hrana care era acolo era foarte bună. [!!] Şi îmi permiteţi să vă mai mărturisesc un lucru. Am fost sesizat că unii dintre ofiţerii de pe bac serveau şi ei din mâncarea deţinuţilor, pentru că era foarte bună. [!!] A trebuit să le atrag atenţia. Hrana la Periprava era bună. / Tot domnul Bjoza spune că erau bătuţi cu bâtele. / Nu. E un lucru josnic să zici aşa ceva. / Dar făceau alţi subofiţeri asta? / Erau păziţi de militari în termen şi în interior erau subofiţeri care îi supravegheau. / Cunoaşteţi ca subofiţerii să-i fi lovit? / Nu. / Cazuri de TBC? / Nu aş vrea să fac o afirmaţie, pentru că…

Concomitent, în sală, un moment de confuzie atrage atenţia. Reintrat pentru a-şi recupera câteva lucruri, Emanoil Mihăilescu îi aruncă vorbe grele chiar celui care ar fi trebuit să-l reprezinte, avocatul părţilor civile: Mie nu-mi e frică de dumneata! Dumneata eşti doar o unealtă, eşti o sculă! Avocatul îl priveşte uimit, iar Emanoil Mihăilescu îşi dă seama de greşeală, îşi cere scuze şi părăseşte sala. Dialogul dintre Ficior şi judecătoare continuă:

Dumneavoastră ce vă amintiţi? / Toate aprovizionările le făceam vara, până în noiembrie. Şi până în aprilie trebuia să avem tot, începând cu sare şi piper. Cu ajutorul lui Dumnezeu am rezolvat. Eu i-am tratat ca oameni, v-aş ruga să mă credeţi. N-am făcut nicio deosebire. / Cum vă explicaţi acuzaţiile aduse de foştii deţinuţi? / Doamna preşedinte, eu m-am purtat omeneşte. Sigur că nu toţi sunt mulţumiţi, mai ales când eşti şef. Eu aveam un obicei, de a gusta, de a verifica mâncarea în fiecare zi. / Vă amintiţi moartea unui tenor, Gherman? / Nu. / Medicii v-au spus că trebuie modificată raţia de hrană? / Nu, nu poate modifica nimeni normele de hrană. / Pe domnul Mokar Ianoş îl ţineţi minte? / Nu.

La auzul răspunsului, Mokar Ianoş răbufneşte din sală: Nu, că m-a trimis în plic acasă! Dialogul se reia fără alte reacţii: Dacă nu îndeplineau norma, aveau lanţuri la picioare? / Nu. Deţinuţii politici, prin felul lor de comportare, nici nu dădeau prilejul să fie pedepsiţi. Ei aveau un altfel de comportament. Mi-am adus aminte: medicii mi-au sugerat să facem un laborator pentru analize. Şi am permis cărţi poştale şi au şi solicitat la minister substanţe pentru dotarea laboratorului. / Pe Tomoioagă Simion îl cunoaşteţi? / Nu. / Care era programul de lucru pentru deţinuţi? / De opt ore. / Cu ce se îmbrăcau iarna la stuf? / Cu pufoaice, haine groase. / Existau fecale în hrană? / Nu. Acolo vedeam şi deţinuţii care pregăteau hrana. / Dizenteria era frecventă? / Nu-mi amintesc să fie frecventă. Erau cazuri care se tratau de medici. / Care era cauza acestei boli? / Probabil că şi de la apă. Eu, care nu sunt medic, mi-e foarte greu să explic treaba asta. / Cât stuf trebuia să taie zilnic? / Nu-mi amintesc. Dar să ştiţi că îndeplineau norma, nu era nicio problemă. Nu stăteau peste orele de program. / Erau deţinuţi la carceră? / Pentru deţinuţii politici foarte rar mi-amintesc să fi avut pedepse cu izolare. N-aveam izolare acolo şi nu se aplicau. Foarte rar. Se aplica suspendarea de pachete. / De câte ori primeau pachete? / Deţinuţii de drept comun o dată pe lună. Deţinuţii politici primeau şi ei, în funcţie de instrucţiunile care veneau din Direcţia Generală. Cei politici nu pot să spun că aveau permanent. Erau ordine scrise. Dar majoritatea n-au avut probleme. / Să vă mai gândiţi dacă mai aveţi ceva de spus. / Eu intram în noiembrie cu 600-700 de vite, două-trei mii de oi şi capre, două-trei mii de porci. Eram aprovizionaţi. Şi se folosea şi carne de cal. Erau sacrificaţi pentru hrană.

Este momentul în care judecătoarea, care a notat cele spuse de Ficior, stopează dialogul pentru a se realiza consemnarea. Deşi pare a prezenta riscul unor omisiuni, metoda mi se pare benefică prin nefragmentarea afirmaţiilor inculpatului şi prin evitarea timpilor morţi care i-ar fi permis replierea. Consemnarea provoacă o nouă reacţie din partea lui Mokar Ianoş:

Judecător: Şi eu am băut apă din Dunăre. [despre Ioan Ficior]

Ianoş Mokar: Săracu’ de el!

Dialogul cu Ficior se reia pentru ultimele completări, la fel de neverosimile ca şi precedentele afirmaţii: Am solicitat şi avion de la Ministerul de Interne, ca să-i transportăm la Văcăreşti pe deţinuţii bolnavi. Ministerul de Interne avea flotilă. Avionul venea pentru internări în cazurile de urgenţă. / Aţi avut internări la Chilia Veche şi Tulcea? / Da. / Mai vreţi să mai spuneţi ceva? / Comandantul avea locţiitor pe servicii cu probleme de aprovizionare. Locţiitorul pentru pază se ocupa de pază, escortare. Era şi locţiitorul politic pe vremea aia, dar acela nu se ocupa cu probleme… Aveam o secţie cu comandant de secţie numit de Direcţia Generală, secţia Grind, cu 500-600 de oameni. Acolo răspundea în primul rând comandantul de secţie. Cei care au fost la Grind, nu puteam eu… Aveam controale de la procuratura militară lunar. Intrau, discutau cu deţinuţii politici, ca să vadă cum se aplică regulamentul. Referitor la comandanţii de secţii şi cei de la bacuri. Comandantul de secţie avea atribuţii de a aproba şi sancţiuni şi drepturi.

Ultimele afirmaţii au în mod evident scopul de a dirija răspunderea personală către comandanţii de secţii, prin câteva afirmaţii dubioase şi contradictorii. Iată un exemplu: deşi a afirmat că la Periprava regimul era unul cât se poate de firesc, iar pedepsele erau blânde sau inexistente, Ficior încearcă acum să arunce vina „sancţiunilor” din secţii înspre comandanţii lor, care aveau atribuţii în acest sens. Să facem, însă, o scurtă analiză a celor afirmate de inculpat. Depoziţia sa este o urzeală străvezie de minciuni neruşinate şi mici adevăruri banale, care nu pot în niciun caz să-i atenueze situaţia. În primul rând, pretinsa sa omenie este contrazisă nu numai de mărturiile supravieţuitorilor, dar şi de morţii coloniei. Dar să ne oprim un pic asupra minciunilor care se pot proba inclusiv cu documente produse de Direcţia Generală sau chiar de către administraţia coloniei. Să remarcăm că răspunsurile referitoare la decese au fost evazive, axându-se strict pe procedura de rutină (înregistrare), care era oricum defectuoasă (înregistrări tardive, documentaţie la alibi etc). Fac precizarea că în timpul mandatului său de comandant la Periprava au murit cel puţin 31 de deţinuţi şi nu „în jur de 20”. Mai mult, în toată perioada în care Ficior a funcţionat în colonie au murit cel puţin 117 oameni (deţinuţi politic sau de drept comun), fapt care îl culpabilizează fără drept de apel[ii]. Abundenţa medicilor în unitate este o altă exagerere, de vreme ce, conform documentelor oficiale, aceştia au apărut tardiv şi în număr insuficient. Apa care se distribuia deţinuţilor nu doar că nu era potabilă, ci era improprie şi pentru pregătirea hranei. Că hrana deţinuţilor politici era atât de bună, încât ofiţerii furau din ea, este o altă minciună sfruntată. De fapt, ofiţerii şi subofiţerii sustrăgeau din materiile prime aflate în colonie, iar alimentele oferite deţinuţilor erau de multe ori alterate şi nesatisfăcătoare caloric. Programul de opt ore, în condiţiile în care uneori doar drumul dus şi întors spre punctele de lucru dura două ore, este un alt neadevăr. Negarea bătăilor precum şi lipsa pedepselor cu izolarea pot fi uşor demontate în urma parcurgerii documentelor oficiale care consemnează astfel de abuzuri, oferind cazuri concrete, cu nume şi prenume. Amnezia referitoare la foşti deţinuţi politici care au oferit declaraţii în dosarul său este iarăşi suspectă, însă inculpatul se poate prevala de intervalul mare de timp precum şi de numărul deţinuţilor din colonie. În fine, toate cele de mai sus sunt contrazise de mărturiile foştilor deţinuţi, adevărate testimoniale ale ororii.

IMG_20150522_163527

Avocaţii lui Ioan Ficior deschizând drumul clientului lor

Gândită avocăţeşte, depoziţia lui Ioan Ficior este o jignire la adresa victimelor coloniei de muncă de la Periprava, dar şi la adresa instanţei, care are la îndemână un dosar consistent care contrazice fără putinţă de tăgadă versiunea mincinoasă a inculpatului. Remarc, în schimb, atitudinea inteligentă a judecătoarei, care, spre deosebire de cazul Vişinescu, l-a abordat pe inculpat firesc, pe un ton normal şi deloc insidios. A oferit în schimbul umorilor emoţionale şi a abordării părtinitoare, întrebări inteligente, punctuale, pe care le-am recunoscut drept consecinţă a parcurgerii atente a dosarului. Practic, i-a oferit lui Ioan Ficior prilejul să mintă şi să se expună iremediabil, fără putinţa de a invoca un tratament discriminatoriu. Să sperăm că şi concluziile vor fi pe măsură.

Ultima întrebare a judecătoarei îi dă prilejul lui Ficior să lanseze o ofensă la adresa oricărui bun creştin: Cum vă consideraţi faţă de toate acuzaţiile? / Eu vă declar solemn că nu mă fac vinovat de infracţiunea care mi se pune în sarcină. Am fost un comandant care mi-am făcut datoria, ca om credincios în faţa lui Dumnezeu. Nu am recurs la asemenea metode. Mărturisesc în faţa lui Dumnezeu şi a dumneavoastră.

La finalul depoziţiei, Ficior este supus tirului de întrebări de către procurorul de caz, părţile civile şi avocatul unora dintre acestea, fapt care generează noi afirmaţii şi schimburi de replici interesante între părţi:

Procuror: Ce înseamnă „m-am purtat omeneşte”?

Ficior: Ca un cetăţean, nu ca un comandant. Noi să-i ajutăm, să-şi poată executa pedeapsa. Omeneşte, cu respect faţă de oameni.

Procuror: Este posibil ca un control al Direcţiei Generale să fi conchis că există diferenţe majore între cele prevăzute şi realitate? Mă refer la hrană, medicamentaţie…

Ficior: La unul din controalele efectuate de Direcţie am fost sancţionat cu cinci zile de arest la domiciliu pentru că au găsit medicamente în plus la deţinuţi.

Judecător: Nu asta era întrebarea.

Ficior: Nu, nu mi-a imputat. M-a sancţionat că am avut medicamente în plus.

Procuror: Cum explică referatul Direcţiei, din care reiese tendinţa abuzivă de pedepsire a deţinuţilor? De ce este considerată conducerea inculpatului drept una anarhică?

Ficior: Ştiu, din documente mi-am adus aminte… au găsit medicamente…

Judecător: V-au imputat că sunt pedepse prea aspre?

Ficior: Nu reţin acest lucru.

Procuror: Cât a stat la Periprava, în această colonie au fost şi deţinuţi care nu aveau sentinţe definitive?

Ficior: Erau deţinuţi cu decizie de intenare.

Judecător: În afară de ei.

Ficior: Nu.

Procuror: Comandantul de la Grind se subordona inculpatului?

Ficior: Da, da.

Judecător: Era o subordonare totală?

Ficior: Da.

Procuror: Putea face controale la Grind?

Ficior: Da, am făcut controale periodice.

Avocatul părţilor civile: Câţi deţinuţi au decedat cât timp a fost locţiitor?

Ficior: Nu-mi amintesc. Cel care avea legătură directă cu medicii era comandantul.

Avocatul părţilor civile: În ce consta hrana?

Ficior: Orez, pâine, salată, carne…

Judecător: Câtă pâine aveau pe zi?

Ficior: Peste 50 de grame… [!!]

Judecător: Ce mâncau de dimineaţă?

Ficior: Brânză, ceai, pâine. Aşa-mi amintesc eu.

Judecător: La prânz ce mâncau deţinuţii?

Ficior: Felul I, felul II, felul III, gogoşi [!!!]. Felul I: ciorbă cu carne; felul II: carne, cartofi. Seara tot aşa: fie că se dădea mâncare rece, fie hrană caldă.

Avocatul părţilor civile: Câte vite erau sacrificate pentru hrana deţinuţilor?

Ficior: Era improvizat un abator şi era un deţinut de drept comun care sacrifica animalele; două, trei, patru, cât era nevoie, pe zi. În fiecare zi se tăia.

Avocatul părţilor civile: Care erau condiţiile de igienă din barăci?

Ficior: Se făcea baie în fiecare săptămână, sâmbăta. Lenjeria de corp se schimba. Aveam spălătorie. Oamenii aveau întotdeauna lenjerie curată.

Procuror: Doamna preşedinte, avocatul îi sugerează răspunsurile! [şi la aceste întrebări cel de-al doilea avocat a continuat să facă pe tălmaciul pentru „surdul” Ficior, distorsionându-le după bunul plac].

Avocatul apărării: Doamna preşedinte, are dreptul să se consulte cu mine şi la răspuns!

Avocatul părţilor civile: În subordinea cui erau locţiitorii de servicii?

Ficior: A mea.

Avocatul părţilor civile: Ce dimensiuni avea o baracă?

Ficior: Ca lungime nu mai reţin acum. La mijloc avea camera unde era cei care ţineau evidenţa materialelor. Aproximativ 100 de metri lungime şi 10 lăţime. Exista un  singur rând de paturi suprapuse.

Avocatul părţilor civile: Cu ce diagnostic erau spitalizaţi deţinuţii la Tulcea şi la Chilia Veche?

Ficior: Internările le făcea medicul. Toate cazurile erau apreciate de el, nu de mine.

Avocatul părţilor civile: Aceşti deţinuţi erau în vârstă sau mai tineri?

Ficior: Doamna preşedinte, e greu, că nu venea cu ei la mine.

Avocatul părţilor civile: Îl ţine minte pe Opriş Traian, cu care a fost coleg de şcoală?

Ficior: Nu-l cunosc.

Avocatul părţilor civile: A solicitat ca anumiţi deţinuţi să aibă pedepsele majorate administrativ?

Ficior: Nu.

Manuela Hagiopol: Când şi unde erau îngropaţi decedaţii?

Ficior: În cimitirul de la Periprava, prin certificat de deces obţinut de la primărie. Se ocupa locţiitorul.

Judecător: Decedaţii erau lăsaţi să stea mai mult?

Ficior: Nu. Aveam scândură, făceam sicriul.

Manuela Hagiopol: Dacă îşi mai aminteşte, de câte ori a cerut autopsie în cazul unor deţinuţi morţi la Periprava?

Ficior: Autopsia se făcea la cerinţa procurorului militar, pentru că s-a raportat fiecare caz de deces, nu eram de capul nostru acolo. Nu prea erau dese.

Manuela Hagiopol: Dacă îşi aminteşte că vreo autopsie a fost solicitată de dânsul. [avocata lui Ficior face grimase dispreţuitoare]

Ficior: Nu eu, medicul răspundea de toate aceste lucruri. Noi nu aveam medic legist.

Judecător: Se făcea de un medic obişnuit?

Ficior: Nu ştiu.

Judecător: Se făceau autopsii şi la Periprava?

Ficior: Da[iii]. [Excedat, Ficior începe să gafeze; avocata sesizează contradicţia şi îi suflă nervos: „Nu ştii!”]

Manuela Hagiopol: A solicitat vreodată autopsierea expresă a unui deţinut decedat suspect?

Ficior: Nu. Nu-mi amintesc şi nu aş vrea să fac vreo afirmaţie…

Manuela Hagiopol: Din documente IICCMER rezultă că la Periprava nu au mai fost deţinuţi de drept comun din august 1959[iv].

Ficior: Nu, se poate verifica.

Manuela Hagiopol: Menţine afirmaţia că deţinuţii politici primeau corespondenţă?

Ficior: Da. Şi deţinuţii politici aveau perioade în care primeau.

Judecător: Adică mai rar, mai des?

Avocatul apărării: A răspuns!

Ficior: Corespondenţă mai des… pachetul mai des… [se bâlbâie]

Manuela Hagiopol: Dacă sunt reale aceste afirmaţii, de ce în şase luni n-am primit de la tatăl meu nicio scrisoare, ci am primit certificatul de deces?

Ficior: Este greu, după 53 de ani… Probabil n-a primit în perioada în care a fost restricţionat…

Manuela Hagiopol: Dacă ştie că vreun deţinut politic a fost transportat cu avionul.

Ficior: Da, au fost cazuri. Aceste piste erau…

Judecător: Şi politici?

Ficior: Da. Foloseau şi pentru cadre şi pentru deţinuţi.

Ianoş Mokar: Atâta vreau să-l întreb pe fostul meu comandant, eu am semnul lui aici: de ce m-aţi lovit?

Judecător: L-aţi lovit?

Ficior: Nu. Nu l-am tras nici de urechi, nu că i-am dat palme. Nu mi-l amintesc.

Ianoş Mokar este deranjat de afirmaţiile lui Ficior şi îi pune întrebările direct, dar este repezit cu agresivitate de avocatul acestuia: Adresaţi-vă doamnei judecător! Lefegiul se uită la fostul deţinut cu un vădit dispreţ. Aşa client, aşa apărător. Confruntarea continuă:

Ianoş Mokar: Spune că erau porci, dar erau pentru cadre. Nu aveam medicamente, nici pufoici n-am purtat.

Lipsit de avocat şi fără să cunoască procedura, Ianoş Mokar începe să-şi depene suferinţa din coloniile de muncă, prefaţându-şi depoziţia. După atâţia ani face câteva confuzii între Periprava şi Luciu Giurgeni, spre satisfacţia apărării, însă cele spuse au efectul unor lovituri de măciucă asupra inculpatului: Îi ducea cu avionul ca să-i mai condamne, la tribunal!

Ficior: Nu este adevărat.

Avocatul devine şi mai agresiv şi îl repede pe Ianoş Mokar. Spre satisfacţia sălii, fostul deţinut, venit tocmai de la Timişioara, îl înfruntă cu glas tare pe impertinentul apărător şi-l pune la punct, amintindu-i că el nu a fost acolo şi nu are dreptul să-l împiedice să vorbească. Continuă, apoi, iritat: Ne scotea la şase pe platoul de adunare. Ne ţinea acolo până la şapte. Ne pândea cu parii. Domnu’ comandant asta a făcut, dacă-şi aminteşte! Dacă găseam două, trei boabe de fasole în ciorba de fasole! Arpacaş cu melasă la felul II, nicidecum carne!

Ficior: Sunt lucruri care…Hrana din colonie nu se compara cu cea din penitenciar, pentru că era colonie de muncă şi se dădea hrană dublă.

Ianoş Mokar: Parcă-l văd şi acuma! Stătea aşa [cu mâinile în şold], parcă era Dumnezeu pă pământ: „Mă, de ce n-ai dus roaba?”. Că mai alunecai şi atunci te luau cu cravaşe.

Ficior: Ţinuta mea era normală, nu făceam pe zeul. Şi nici pistol n-aveam.

Ianoş Mokar: Aveam normă trei metri cubi. Nu plecam până nu făceam, că seara ne lua pă toţi în poartă.

Ficior: Astea sunt aberaţii, doamna preeşedinte, vă rog să mă iertaţi că folosesc acest termen. Acestea sunt lucruri mincinoase.

Ianoş Mokar: Da, primeau pachete, dar brigadierii. Un singur deţinut din brigadă avea dreptul la pachet, dacă-şi făcea norma, o dată pe an! De ce n-a spus adevărul?

Ficior: Scrisorile le primeau drept… Asta e tot o aberaţie. Nu se făcea deosebire.

Ianoş Mokar: Ce se întâmpla dacă mă trimitea în plic acasă?

Ficior: Nu foloseam asemenea expresii.

Ianoş Mokar: Te bătea până te lăsa lat. Atunci primea nevasta, acasă, un plic şi era anunţată că ai murit. Asta însemna „în plic”.

Ficior: Astea sunt minciuni.

Ianoş Mokar: Vorbeşte de stuf!

Judecător: Încercaţi să puneţi întrebări, că o să daţi declaraţie şi dumneavoastră.

La sugestia judecătoarei, Ianoş Mokar se retrage în aşteptarea depoziţiei. Dialogul se reia cu celelalte părţi civile:

Ghiţă Nicolae: Cunoaşte pe Balaican Nicolae?

Ficior: Nu-mi amintesc exact.

Mihai Dionisie: A fost un holocaust la Periprava! A fost nenorocire. Eu nu văd, nu aud. Am făcut pleurezie fără medicamente. Chiar domnul nu găseşte nimic, niciun fel de decădere în viaţa de la Periprava? Cum a sărit cu calul peste mine?

Ficior: Nu-l cunosc. Nu-mi amintesc. Eu mi-am făcut datoria potrivit legii.

Întrebările finale aparţin avocaţilor săi, care încearcă să împingă vinovăţia dinspre clientul lor, înspre subordonaţii şi superiorii săi: Şefii de secţie puteau aplica sancţiuni? / Da, la propunerea subofiţerilor. Nu era nevoie de aprobarea mea. / Cine decidea să se suspende dreptul la pachet? / Ministerul. / În calitate de locţiitor aveaţi atribuţii pentru normele de hrană, de igienă? / Nu. Eu am avut ca obiect de activitate paza şi escortarea. / Aveau independenţă aceşti locţiitori? / Nu, erau instrucţiuni şi norme de sus, nu putea nimeni decât să le respecte. / Puteau modifica aceste norme, legal? / Nu.

Ultima întrebare aparţine totuşi avocatului părţilor civile: A menţionat despre şefii de secţii. Ce fel de sancţiuni puteau aplica? / Suspendarea scrisorilor, a pachetului sau până la 10 zile izolare. Nu puteau aplica pedepse corporale.

La 13.37, după mai bine de două ore, timp în care şi-a susţinut propria versiune asupra speţei şi a fost nevoit să răspundă la numeroase întrebări incomode şi să se confrunte cu victimele sale, Ficior se retrage în bancă. Alături îi stă acum fostul deţinut politic, Mihai Dionisie, sosit între timp şi susţinut de soţie. Următoarele două depoziţii aparţin victimelor, foşti deţinuţi politic care îl contrazic categoric pe inculpat.

IANOŞ MOKAR

începe la 13.43, cu sfiala omului de la ţară. Singurul om în faţa căruia nu manifestă sfială este chiar fostul său „călău”, Ioan Ficior.

IMG_20150522_162908

Ianoş Mokar

Când aţi fost încarcerat la Periprava? / În 1962, primăvara, până în 1963, 21 ianuarie. / Ce puteţi să ne spuneţi? / Am stat în Periprava la baraca 1, lângă foştii legionari. Lucram la agricultură (sapă, floarea soarelui). Care nu-şi făcea norma… Urmează câteva confuzii între detenţia de la Periprava şi cea de la Luciu Giurgeni, explicabile dat fiind perioada îndelungată de timp de la consumarea evenimentelor. Îngăduite de judecătoare, aspectele referitoare la Luciu Giurgeni contribuie la conturarea regimului general din coloniile de muncă. Cum era atitudinea dânsului în colonie? / Era mai tare ca Mahomed! Dacă nu-i plăcea ceva la tine, te pocnea din senin. Intra între noi ca ciobanul între oi. La lucru călărea iapa lui Ioaniţiu. / Inculpatul ce era atunci, locţiitor sau comandant? / Locţiitor. / De la Periprava spuneţi. / Să termin cu Luciu Giurgeni. Aici m-a băgat la izolare comandantul Ioaniţiu. La ora nouă trebuia stins focu’ şi eram 51 într-o baracă opt pe opt. În capul barăcii era şi corpul de control. Şi atunci, noaptea, am văzut oamenii ăia morţi, cum i-a dezbrăcat şi i-a învelit în rogojină. Şi le-a legat în papură, a venit unul de le fierărie şi le-a băgat un fier prin ei ca să fie convinşi c-a murit. […] La Periprava era comandant domnu’ Fecioru. 200 de inşi ne-a pus pe platou: „Bă, la mine aţi venit plevele societăţii! Am plicuri destule ca să vă trimit acasă!”. A făcut selecţie printre deţinuţi, pentru munci şi pe urma m-a băgat în dormitorul 1, în brigadă la Alexe Dumitru. Care nu putea prăşi, seara îl aştepta Fecioru în poartă. Îl bătea toată noaptea şi apoi îl trimitea la muncă. / Dumneavoastră aţi avut norma nefăcută? / Da. M-au bătut cu băţul. Nu se uita. Un singur sergent major a fost cumsecade. Nu se uita că e bătrân, intelectual, ţăran. La el era totuna. Toamna, în septembrie, ne-a selectat şi ne-a trimis la stuf. Ne-a îmbarcat 120 de inşi pe un bac, în două dormitoare. Acolo am stat până în data de 21 ianuarie, când am fost eliberat. Şi asta mi-a fost declaraţia. Chinurile degeaba le mai spun…

Descumpănit de atitudinea taberei lui Ficior, Ianoş Mokar este tentat să-şi încheie rapid declaraţia. Judecătoarea sesizează că mai poate obţine informaţii de la fostul deţinut şi preia iniţiativa, întrebând despre decedaţii din colonie: La stuf o murit iarna. În decembrie o murit patru inşi. / Din ce cauză au murit? / O căzut în stuf. [avocaţii lui Ficior notează cu sârg] / Pe bac a fost Ioan Ficior? / Pe bac, la noi, n-a fost niciodată. Comandantul bacului era un plutonier major. / Ce mâncaţi la Periprava? / Varza, cartofii, arpacaşul şi carne de cal, când aducea de la Letea, nu cum spune dumnealui. Carnea de porc era pentru autoservire. […] Oamenii, ca să mai lungească ciorba, lua stuf din acela şi băga făină d-aia în ciorbă. / Dumneavoastră v-aţi îmbolnăvit? / De diaree, da. Apucai două, trei boabe de fasole şi mâncai. / Porumb crud se mânca? / Când eram la cules, trei inşi ne adunam şi făceam un pic de foc, dar care-i mânca cruzi dădea în diaree. / L-aţi văzut pe inculpat lovind pe deţinuţii care mâncau porumb? / Păi, sigur că i-am văzut.

Ianoş Mokar trece pe neaşteptate la un alt episod petrecut la Luciu Giurgeni. Avocaţii lui Ficior reacţionează imediat: N-are legătură cu dosarul! Judecătoarea revine: Mureau oameni des la Periprava?/ La Periprava murea în fiecare zi, aproape. Erau distrofici şi inapţi. Inapţii nu erau aşa bolnavi: şchiopi de o mână, un picior… Stăteau acolo şi le dădea 250 de grame de pâine. / Ce aţi mai avut de pătimit de la inculpat? / Din cauza inculpatului am avut toată viaţa arcada ruptă [se referă, de fapt, la claviculă]. M-a lovit cu un par de la ciubere. / Vă menţineţi pretenţiile? / Da.

Fostul deţinut este preluat de avocaţii lui Ficior, dornici să speculeze micile confuzii din declaraţia sa, cerând lămuriri asupra morţii celor patru deţinuţi şi întrebând dacă are documente medicale care să confirme că fractura pomenită este de la Periprava. Pentru un observator neavizat, ultima întrebare ar apărea ca un afront, însă în sala de judecată oricine are dreptul la apărare. Iar spre deosebire de procesul lui Alexandru Vişinescu, Ficior chiar are parte de aşa ceva, spre buna desfăşurare a actului de justiţie. Răspunsul lui Ianoş Mokar este dezarmant: Da’ cine mi-a dat mie, în puşcărie?! Cei patru, de pe bac, o murit că n-a avut medicamente şi de frig. Apărarea cere consemnarea exactă a perioadei în care a fost la Periprava, mizând pe anumite neconcordanţe. Se reia un dialog în trei:

Judecător: Dumneavoastră, deţinuţii politici, aveaţi medici?

Ianoş Mokar: Nu.

Avocatul părţilor civile: Dacă au existat decese ca urmare a lipsei hranei şi medicamentelor?

Ianoş Mokar: Da, păi, aia sigur! Vorbeam între noi. Noi am fost pentru exterminare! Voiau să termine cu noi. Ne înfometa mai rău ca în lagăr. Dacă te apropiai de baracă, îţi venea să plângi. Era râie pe ei.

Avocatul părţilor civile: Cât de dese erau aceste decese?

Ianoş Mokar: Auzeam la o săptămână, la două, că erau două, trei… În fiecare săptămână ziceam: „O murit cutare”.

Avocatul părţilor civile: Erau mulţi deţinuţi care nu-şi puteau face norma?

Ianoş Mokar: La Periprava mai erau. Numa’ că ne-a ales mai tineri şi la noi se făcea mereu norma. La celelalte erau bătrâni şi noi ne râdeam când îi băteau, da’ numai pielea lor ştie!

Judecător: Cât de intense erau bătăile?

Ianoş Mokar: Ori ciomege, ori pulanu’! Când ajungeai în poartă, puneai mâinile la ceafă şi te băteau cu ciomagu’.

Judecător: Dumneavoastră de ce eraţi bătut dacă vă făceaţi norma?

Ianoş Mokar: Păi, o făceam câteodată. La floarea soarelui nu am făcut-o niciodată.

Avocatul părţilor civile: Care erau condiţiile de igienă în barăci?

Ianoş Mokar: Pământ! Ne dădea un coş de coceni…

Avocatul părţilor civile: Aveau posibilitate să se spele?

Ianoş Mokar: Aveam robinet afară şi iarna şi vara.

Avocatul părţilor civile: Care era îmbrăcămintea de iarnă?

Ianoş Mokar: În ce stăteam şi vara, aceeaşi zeghe. Era rupte, vai de mama lor.

Avocatul părţilor civile: Erau deţinuţi duşi la carceră, la Periprava?

Ianoş Mokar: Păi, cum să nu fie?!

Avocatul părţilor civile: La carceră aveau hrană?

Ianoş Mokar: Dacă te băgau azi, beai ceaiul dimineaţa şi două zile nu primeai nimic.

Avocatul părţilor civile: Au decedat deţinuţi în carceră?

Ianoş Mokar: Nu.

Avocatul părţilor civile: Dar ulterior, la scurt timp?

Ianoş Mokar: Păi, nu i-am putut urmări.

Avocata lui Ioan Ficior preia iniţiativa cu o întrebare care se vrea încuietoare: Cine îl bătea când nu făcea norma? / Domnul comandant, personal, din ordinul lui. Cu agresivitatea caracteristică, intră într-un clinci cu judecătoarea care o calmează hotărât, dar fără să ridice tonul: Eu n-am păţit niciodată aşa ceva, vă spun sincer. Nu vreau să vă dau amendă! Audierea lui Ianoş Mokar se încheie la 14.53, cu o întrebare a Manuelei Hagiopol: Ce fel de lenjerie aveaţi? / Un cearșaf şi o pătură şi vara şi iarna.

MIHAI DIONISIE,

fost deţinut politic, începe printr-o somaţie adresată inculpatului: Să ceară scuze, pentru că acolo a fost fratricid! Deşi începe tranşant, declaraţia se mai atenuează pe parcurs, sub influenţa sălii de judecată. Este ajutat de soţie, care îi repetă întrebările la ureche: / Unde aţi făcut opt ani? / Galaţi, Canal, Alba Iulia, Aiud, Gherla, Baia Sprie, Valea Nistrului, Periprava (30 martie 1960-30 martie 1962, dar nu condamnat, ci administrativ 24 de luni). / La Periprava l-aţi cunoscut pe inculpat? / Da. L-am cunoscut pe vremea aceea pe domnul Fecioru Ion. Azi aflu că e Ficior Ioan. Era comandant. Am avut două întâlniri cu dânsul, de gradul 0. Prima dată când eram în rând, să ne facă numărătoarea, la intrare în unitate, ne-a controlat. Şi la control a găsit ceva din ce luasem: o roşie etc. Şi pentru asta ne-a făcut morală că furăm, distrugem agricultura: „Sunteţi duşmanii poporului, spioni şi bandiţi anglo-americani!”. Şi eu am avut acea inspiraţie nefericită: „Domnule comandant, eu nu sunt nici duşman al poporului, nici spion”. „Să taci din gură când vorbeşti cu mine!” [sic!] M-a scos din coloană cu încă cinci şi ne-a dus înspre clădirea administrativă din Periprava, ne-a pus ochelari la ochi şi s-a constituit un tribunal ad-hoc. Şi mi-a dat 25 de lovituri. Te aşezai cu partea dorsală în sus şi cadrele MAI te loveau. Dacă pierdeai cunoştinţa, te udau şi continuau. Te băga şi la carceră două, trei zile. Nu spun că dânsul făcea asta, dar sub dânsul se petreceau şi trebuia să ştie. / Dânsul, personal, v-a lovit atunci? / Nu. / Dar a fost de faţă? / Nu, a rămas acolo. / A făcut parte din tribunal? Vota şi dânsul? / Nu, doar lua decizia. După situaţia respectivă am devenit inapt, cu angiopatie ischemică, angină pectorală. Şi am fost mutat din baracă.  […] În afară de cele opt ore de lucru, trebuia mers şi pe jos. Am făcut o pleurezie. Medicamente? Dumnezeu să ne ierte, poate n-aveau nici dânşii, dar noi?! Poate nu se găseau nici în libertate [apărarea jubilează]. După un an la inapţi am zis să mă duc la muncă. De fapt, dânsul spunea că deţinuţii au nevoie din plin de aer şi soare: „Dar ce, aţi venit aici să trăiţi? Aţi venit aici să muriţi!”. Dânsul mai făcea vizite pe teren pe un cal frumos, îngrijit. M-a observat, a dat pinteni calului şi a venit asupra mea. Eu am vrut să fug spre cordon şi militarul a încărcat arma! A cabrat calul asupra mea, dar nu m-a lovit. Zice că nu purta pistol, dar a dus mâna la pistol, la toc… Dar nu ştiu dacă îl avea acolo, poate că nu avea… / V-au mai lovit şi alte persoane în afară de inculpat? / Da.

Pe fază, apărarea intervine cu o observaţie corectă: Fac precizarea că până acum n-a zis că a fost lovit de inculpat! Judecătoarea reformulează: V-a lovit vreodată personal? / Nu. […] Am coşmaruri, visez noaptea un cal care se abate asupra mea. Astea sunt durerile mele. / Ce mai aveţi de spus? / În lagăr discutam ceea ce se întâmpla. Şi am auzit că şi-ar fi împuşcat acel cal care n-a izbutit să mă calce. Dar nu pot preciza. / Despre hrană ce ne puteţi spune? / E de la sine înţeles că distrofia e cauzată de lipsa hranei. Dimineaţa o lingură de magiun şi un înlocuitor al untului. Pâine, două felii dimineaţa, trei la prânz şi două seara. Iar gogoşile de care spune… eu zic că-s gogoşi astea! Seara era ceva cu carne de cal. Cartof, zarzavat şi o bucată de cal. Nu erau cai pentru sacrificiu, erau nişte cai slăbănogi. Dânsul povesteşte frumos, dar nu s-a întâmplat aşa, pentru că altfel nu mai eram aici. Nici dânsul, nici noi. Au fost colegi care au mâncat şi şobolani. Am încercat şi eu, dar am vomat. Văzute de mine, nu zvon. S-au mâncat rădăcini de iarbă. / Despre apă? / Ni se aducea apa, dar nu ştiu de unde o luau. / Căldură iarna? / Cu două sobe pe care le foloseam. La început era pământ pe jos. Trebuia să facem plantoane, ca să nu fie incendii. / Aţi îndurat frig? / Se făcea foc până dimineaţa. Medicamentele şi asistenţa medicală erau realizate de un fost deţinut administrativ. Dar nu avea medicamente. Era un doctor civil la deţinuţii de drept comun. […] Când mureau pe bac îi lăsa sus până se strângeau vreo cinci, şase şi nu putrezeau, pentru că era frig. / În colonie mureau? / În colonie, în perioada în care am fost eu, era câte unul la două, trei zile. Nu am văzut cum se înmormântau. / Erau gropi comune sau individuale? / Nu ştiu. / Vă menţineţi pretenţiile? / În măsura în care se poate.

Depoziţia sa este o împletire fericită a relevării a suferinţelor din colonie cu grija de a nu lăsa să se strecoare ceva exagerat, ceva la care nu a putut fi martor direct. O sforţare demnă de respect. Pe undeva, abordarea sa este asemănătoare cu cea a lui Valentin Cristea, martor în procesul Vişinescu. Precum Cristea atunci, Mihai Dionisie primeşte acum aprecieri ipocrite din partea taberei lui Ficior, pentru „echidistanţă”. Răspunsurile la întrebările părţilor implicate, continuă în aceeaşi manieră:

Procuror: Ştie dacă alţi deţinuţi au fost bătuţi personal de inculpat?

Mihai Dionisie: Nu pot să confirm şi nici să infirm. Ficior avea o figură şi o mimică care debordau de răutate.

Procuror: Era diferenţă de hrană cât a fost inapt?

Mihai Dionisie: Inapţii primeau hrana ca şi cei de la muncă. Cei vârstnici primeau mai puţină. Eu de două ori am avut numai carceră de trei zile. Exista şi o baie şi un soi de săpun negricios, dar nu mi-am spălat niciodată hainele acolo. Făceam baie cam la o săptămână.

Judecător: Alţi deţinuţi cereau să le fie schimbate hainele?

Mihai Dionisie: Dacă erau rupte.

Avocatul apărării: Poate face o comparaţie între Periprava şi alte locuri de detenţie? Era mai bună sau mai rea?

Mihai Dionisie: Recomandarea că deţinutul are voie la aer şi soare era un plus. Din punctul acesta de vedere era mai bine.

Judecător: Ca şi hrană, unde era mai bine?

Mihai Dionisie: Tot la Periprava

Avocatul apărării: Dacă după eliberare a obţinut actele medicale ale bolilor de care suferă?

Mihai Dionisie: Sunt la dosar.

Avocatul apărării: Aţi suferit de acele boli înainte de Periprava?

Mihai Dionisie: Păi, pleurezie n-am avut până la Periprava. Bătaie a fost şi în altă parte. Eu am început detenţia la 17 ani.

Avocatul apărării: Apreciază că starea de dinainte de Periprava a contribuit la agravarea stării de sănătate?

 Mihai Dionisie: Da.

Mihai Dionisie se îndreaptă spre bancă, rostind către instanţă o frază emoţionantă: Dumnezeu să vă ajute. Aşa voinţă n-am văzut nicăieri, să vă pierdeţi timpul atât, aici, pentru a judeca crimele comunismului. Judecătoarea răspunde simplu şi politicos: Mulţumesc. Şi dumneavostră la fel. Înainte de a se aşeza, fostul deţinut face un gest uimitor: îi întinde mâna lui Ioan Ficior. Impasibil atât timp cât a stat în bancă, inculpatul acceptă gestul cu un zâmbet formal.

IMG_20150522_163539

Ioan Ficior, alături de cei doi avocaţi, la ieşirea din Curtea de Apel

Şedinţa se încheie la 16.25, iar părţile se împrăştie destul de rapid. Consistentă, înfăţişarea de azi este de maximă importanţă datorită prestaţiei inculpatului, contrabalansată de cei doi martori direcţi. Amplitudinea declaraţiilor lor nu mai lasă loc pentru prea multe consideraţii sau pentru detalii de atmosferă. Las astfel de amănunte pentru înfăţişări ulterioare. Pe treptele Curţii de Apel, Ficior coboară sprinten avându-i în avangardă pe cei doi avocaţi. Asaltat de presă, refuză să dea vreo declaraţie, în timp ce avocaţii săi cer să fie lăsat în pace invocând vârsta: E bătrân. Un ins voinic, care observă scena, devine ameninţător: Dar când a omorât era tot bătrân? Ar trebui să-i dăm un picior, să-i zboare pălăria aia de pe cap!, strigă iritat de ţinuta elegantă a inculpatului. Din fericire, se rezumă doar la vorbe. Ficior găseşte soluţia salvatoare şi se topeşte în razele soarelui de mai, alături de avocat. Tânăra arţăgoasă le asigură retragerea, oferind câteva vorbe presei. Se reunesc după 5 minute, în spatele clădirii, unde fac bilanţul zilei.

Peste mai puţin de două zile aveam să plec din nou înspre Periprava, pe urmele victimelor regimului pus în aplicare de Ioan Ficior. A patra oară. După o săptămână de săpat în nisipul morţilor, m-am întors bulversat, dar şi cu speranţa descoperirii identităţii celor dezgropaţi. Dar despre investigaţia de la Periprava, într-o altă relatare.

[i] „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”. http://legeaz.net/noul-cod-procedura-penala-ncpp/art-475

Am reţinut că apărarea a invocat că la momentul la care s-au petrecut faptele, legislaţia în vigoare era cu totul alta şi, mai mult, judecarea lui Ficior pentru crime contra umanităţii, în baza noului cod penal, ar fi neavenită.

[ii] Îmi întemeiez toate afirmaţiile (cantitative şi calitative) pe documentarea pe care am întreprins-o în acest caz şi care s-a concretizat şi într-un studiu aflat în curs de publicare (Identitatea morţii. Victime şi responsabili în colonia de muncă Periprava).

[iii] Conform ultimelor cercetări efectuate de echipa IICCMER, s-a constatat că unul dintre cei exhumaţi în cimitirul din Periprava prezintă semnele evidente ale unei autopsii.

[iv] Cel mai probabil este vorba de o eroare de interpretare a surselor, în colonia de la Periprava existând în permanenţă şi deţinuţi de drept comun.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Cazul Ioan Ficior-Periprava și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la ÎNSEMNĂRI DE LA PROCESUL LUI IOAN FICIOR (22.05.2015): DREPTUL DE A MINŢI

  1. area spune:

    In EXPUNEREA DE MOTIVE la decretul nr. 200/1957 al Consiliului de stat al RPR scrie asa:
    „In penitenciarele si coloniile de munca ale Ministerului Afacerilor Interne au murit in cursul anilor 1947-1955 un numar de detinuti, fie de moarte naturala, fie prin executarea unor sentinte judecatoresti de condamnare la moarte.
    Datorita conditiilor politice existente in acea perioada s-a considerat inoportuna oficializarea unora dintre aceste cazuri, mai ales ca printre cei in cauza se gaseau si unele elemente care au avut un anumit rol politic in timpul regimului burghezo-mosieresc.
    Din aceasta cauza, moartea acestora nu a fost inregistrata la Comitetele executive ale sfaturilor populare ale locului unde s-a produs moartea, conform dispozitiilor decretului nr. 272/1950, referitor la actele de stare civila.
    Ca urmare a acestei situatii Ministerul Afacerilor Interne are o serie de greutati generate de numeroase cereri ale familiilor celor in cauza, care cer certificatele constatatoare ale mortii …”

    De asemenea, intr-un Raport din 26.04.1957 al Marii Adunari Nationale se precizeaza foarte clar ca din textul modificator din decretul nr. 200/1957 al articolului 35 din decretul nr. 272/1950 sa se scoata cuvintele „locurile de detinere pentru detinuti”.

    Aceste documente sunt documente OFICIALE ALE STATULUI ROMAN, fiind vorba despre LEGE (decretul avea forta normativa a legii din prezent).

    Prin Expunerea de motive la decretul nr. 200/1957 statul a RECUNOSCUT in mod oficial ca regimul comunist a ascuns decesele survenite in penitenciarele unde erau detinuti politici, precizand ca acest lucru s-a datorat „conditiilor politice existente” intre 1947-1955. Mai mult, se precizeaza chiar ca regimul nu mai putea tine ascunse decesele respective pentru ca familiile detinutilor decedati au facut numeroase cereri de eliberare a certificatelor constatatoare a decesului (aceste certificate atestau CAUZELE mortii).

    Dar cel mai grav lucru este urmatorul: decretele Consiliului de stat nu au fost publice pana in anul 2008, cand acestea au fost date in cercetare la Arhivele Nationale Centrale. Decretele din 1948-1989 au fost preluate de armata in decembrie 1989 de la Consiliul de Stat, apoi au fost predate abia in 1998 Arhivelor Nationale Centrale. Precizarea este facuta in clar in prefata inventarului referitor la decretele din 1948, fiind foarte usor de verificat.

  2. Da, cunosc lucrarea, am citit-o acum ceva vreme. Daca nu ma insel, este un volum de memorii penitenciare, nu este dedicat numai detentiei de la Periprava.

  3. ionut spune:

    Tupeu fantastic atat pe domnul Fecioru,cat si pe aparatorii lui.Eu daca as fi avocat,nu as lua apararea unui asa om.Ar trebuii sa fie pusi sub urmarire si ceilalti tortionari care inca sunt in viata.Pe Visinescu nu il iert pentru ca ,la 21 de ani,a facut parte voluntar din plutonul de executie al Maresalului Antonescu…

    • Sa stiti ca versiunea conform careia Alexandru Visinescu ar fi facut parte din plutonul de executie al maresalului Antonescu este doar o nascocire. Nu exista nici o dovada, nici macar un singur indiciu in aceasta directie. Ba chiar dimpotriva. In dosarul sau de cadre, de pilda, nu exista o astfel de mentiune. Si cred ca ar fi fost in avantajul lui o asemenea informatie la „cv”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s