ÎNSEMNĂRI DE LA PROCESUL LUI ALEXANDRU VIȘINESCU (8.01.2015)

Joi, 8 ianuarie 2015, este un soare cu dinţi care-şi strecoară imparţial razele reci şi tăioase prin înaltul ferestrelor din sala de judecată. Nu reuşeşte însă să emane instanţei ceva din eficienţa lui. Încep noul an cu o constatare amară: procesul lui Vişinescu riscă să se decredibilizeze. Dacă nu în ochii noştri, măcar în ochii unora dintre cei veniţi din afară să asiste la o premieră, la ceea ce au considerat a fi un demers salubru şi salutar.

10922178_922417827798883_1366280786_n

Desen realizat de Florin Soare

Dar s-o luăm gradual. Înainte de Vişinescu, în sală sunt Dudu şi Macovei: Este un om de afaceri, a muncit, are palmele tăbăcite. A accesat fonduri europene. A adus mai mult de jumătate din suma proiectului din casă. Şi plăteşte băncile şi totul se năruieşte. La 9.30 vocea unui avocat tânăr, coerent şi pe alocuri doct mă izbeşte. Omul pare să ştie foarte bine ce face şi este la ani lumină de prestaţiile pe care le-am văzut până acum în procesul lui Vişinescu: A făcut cerere pentru o căciulă. Mi se pare îngrozitor. […] Scopul măsurii preventive a fost atins. Vă rog să daţi prioritate normelor care ne definesc ca un stat european, modern. Un al doilea avocat îl urmează cu un discurs la fel de bun: Ce legătură are medicul veterinar Dudu cu astfel de pericole sociale pentru a sta în arest preventiv? Un judecător şocant de tânăr, aproape imberb, ascultă pledoariile celor doi. În dreapta, în boxă, stau doi tipi încinşi cu cămăşi de firmă. Dudu şi Macovei sunt învinuiţi că ar fi deturnat bani din fonduri europene, nerambursabile şi că ar fi dat mită, iar avocaţii lor cer eliminarea măsurii arestului preventiv. Procurorul se opune, iar cei doi iau, la rândul lor, cuvântul. Uimesc prin fluiditatea discursului, însă deocamdată nu au succes.

Între timp, pe la 9.50, intră în sală avocatul Marcel Vrabie care priveşte nedumerit. Are şi de ce; comparativ cu cei doi avocaţi, este în altă ligă. Una net inferioară. Se apropie de văduva Eremia, care îi face semn. La un minut apare Alexandru Vişinescu, oarecum primenit, ca pentru noul an, şi gata să înfrunte atmosfera hibernală de afară. Are o căciulă de blană cu cozoroc şi şi-a schimbat paltonul, înlocuindu-l cu unul mai scurt şi mai gros. Poartă nişte pantaloni tărcaţi, de stofă. Este însoţit de nepotul taximetrist. Vrabie se repede să-i strângă mâna: Bună dimineaţa! / V-am pupat, zice Vişinescu şi se aşează pe locul obişnuit. Pare şi el uimit de avocaţii celor doi şi le aruncă priviri curioase. La 10.00 Dudu, Macovei şi tot alaiul eliberează sala. Avocatul Vrabie îi dă amical un pumn în stomac nepotului, care-i spune lui Vişinescu: Te las pe mâini bune. Halal! Imediat între cei doi începe un dialog care se tensionează. Vişinescu îl întreabă pe Vrabie ce s-a petrecut cu martorul Dumitru Nicu. Avocatul îl expediază rapid: V-am dat telefon şi n-aţi răspuns. Am transmis telefonul domnului Dumitru Nicu. Să vorbească instanţa cu el. Câteva minute mai târziu Vişinescu reia dialogul. Avocatul devine irascibil: Am luat legătura cu martorul nostru şi a spus că nu poate să vină, că e bătrân şi bolnav. Renunţăm la el. Vişinescu este complet nemulţumit, iar Vrabie răbufneşte: Eu ce cerere să fac preşedintei? / Toată oglinda acolo este… / Acolo, unde? / La Jilava. Toată arhiva direcţiei. Cine, ce alimente s-au dat sau nu s-au dat. / Dar, din cadrul arhivei, ce să cerem? / Medicamentele! Ce s-a dat. / Nu ne înţelegem. Noi avem 32 de deţinuţi… Şi tot aşa. Deşi la început părea destul de combativ, avocatul Vrabie lasă o impresie din ce în ce mai deplorabilă. E slab pregătit, iar Vişinescu nu pare în stare să-l capaciteze. Gândul ăsta matinal mi s-a întărit pe parcursul zilei.

Judecătoarea Găină intră la 10.25 şi îşi cere scuze pentru întârziere. Constată prezenţa părţilor civile Cernea şi Eremia şi lipsa reprezentantului MAI. Pare însă să-şi fi făcut apariţia cineva de la AANP. De asemenea, semnalează faptul că s-au primit de la CNSAS câteva documente importante referitoare la aplicarea normelor de hrană în penitenciar şi a regimului de detenţie. Astăzi se audiază din nou martori. Lucia Hossu, realizatoarea Memorialului Durerii, lipseşte. În lipsa ei prin faţa instanţei se perindă şapte martori propuşi de partea civilă Anca Cernea. Depoziţiile lor, atitudinea Curţii şi a avocatului Vrabie mi-au părut azi neobişnuite. Multe inexactităţi, exagerări şi umori patetice, nule din punct de vedere juridic, au răsunat în sala de judecată. Martorii de azi nu au adus niciun plus, nici un element de noutate în această speţă, cu excepţia câtorva afirmaţii pe cât de şocante, pe atât de puţin credibile. Concomitent, completa lipsă de reacţie a Curţii şi a avocatului apărării a contribuit la imaginea dezolantă a termenului de azi. Voi prezenta şi voi comenta mai jos fiecare depoziţie în parte, urmând sa trag şi să supun atenţiei concluziile mele, de bună seamă subiective, către final.

Jarnea Adriana

Bunica mea cu soţia avocatului Victor Anca erau surori. În virtutea unei astfel de legături a fost chemată în instanţă Adriana Jarnea. Mărturia s-a remarcat prin evocarea unor chestiuni cu caracter general sau a unora complet irelevante din punct de vedere juridic. În plus, atitudinea martorului a fost una destul de ofensivă, pe alocuri ireverenţioasă la adresa Curţii. Nu m-am putut împiedica să nu remarc, prin comparaţie, că o asemenea atitudine din partea martorilor propuşi de Vişinescu a fost imediat taxată de judecătoarea Carmen Găină. Redau câteva fragmente elocvente din dialogul înfiripat între martor şi judecătoare, care mi s-a părut a fi constituit cea mai irelevantă şi bizară mărturie de până acum: L-aţi cunoscut pe domnul Anca? / Da, când a murit aveam 10 ani… Ba nu, aveam 22. Aveam 10 când a murit tanti Zizi. / Cunoaşteţi despre experienţa lui la Râmnicu Sărat? / Eu, personal, nu, dar am asistat la discuţii între bărbaţii familiei. / Ce aţi auzit? / Au fost închişi toată familia… mătuşa mea… / Ne interesează cei care au fost la Râmnicu Sărat. / Avocatul Victor Anca era membru al PNŢ şi a făcut 10 ani, dintre care 5 la Râmnicu Sărat. […] Erau izolaţi, mâncare puţină, interogaţi… […] / Ştiţi pentru ce a fost condamnat domnul Anca? / Bănuiesc că pentru că era membru PNŢ. / Cunoaşteţi ce infracţiune i s-a imputat? / Deci în afară că era erudit, avocat din oficiu al Anei Pauker… / Deci nu ştiţi. Părerea dumneavoastră personală este că a fost condamnat pentru că a fost membru PNŢ. / Da. / Aţi auzit vreodată, în discuţii, numele lui Alexandru Vişinescu? / Nu. Doar la televizor. / Numele lui Alexandru Vişinescu l-aţi auzit la televizor… / Da. / Nu ne interesează televizorul. Justiţia se face în sala de judecată. / Istoria se face în sala de judecată [!!] / Deci aţi auzit numele lui Alexandru Vişinescu pomenit în discuţii? / Posibil… […] Am auzit vorbindu-se despre comandantul închisorii. Cred că legătura cu numele lui Vişinescu am făcut-o ulterior. / Ce aţi auzit că făcea? / Că bătea deţinuţii, că nu aveau voie să tuşească, raţii de subzistenţă… […] Trecem şi la Ion Bărbuş, dacă nu vă supăraţi [!!] / O să trecem [!!] L-aţi cunoscut? / Da, a murit în 2001. L-am cunoscut chiar mai bine. / Nu trebuie să staţi cu mâna pe Biblie. / Pot să stau, îmi face plăcere. Bărbuş a fost vicepreşedintele organizaţiei de tineret a PNŢ. Pe domnul Bărbuş l-a afectat foarte tare scăunelul acela…

Bulversat de „mărturia” Adrianei Jarnea, sunt distrat pentru o clipă de fostul deţinut politic Liviu Tudoraş, prezent în sală, care îmi cere, glumeţ ca întotdeauna, să-l „feresc de puşcărie”: Să nu sar la ăsta! Clipa de relaxare trece repede şi redevin atent la dialogul dintre Curte şi martor: Cunoaşteţi dacă au avut asistenţă medicală? / Din câte ştiu eu erau privaţi de asistenţă medicală. / Pe domnul Bărbuş l-aţi auzit vorbind despre Vişinescu? / Da, era revoltat că aplica tratamente proaste altor deţinuţi. La auzul acestora până şi Marcel Vrabie se trezeşte din letargie, însă şopteşte doar pentru sală, fără a formula vreo obiecţie către Curte: Deja începe să fabuleze! Dialogul continuă: Cei doi v-au spus personal despre aceste lucruri? / V-am repetat: mie nu mi-au spus nimic… / Doamnă, răspundeţi la întrebare! / Pe timpul Convenţiei Democrate… / Răspundeţi la întrebare! Au fost victimele unor acte de violenţă? Dau sau nu! / Interogatoriile… Confuz, dar ofensiv martorul continuă pe acelaşi ton stârnind zâmbetul dispreţuitor al lui Vişinescu. Din păcate, inculpatul are şi motive…

Finalul este apoteotic, cu judecătoarea Găină insistând inutil: Altceva vă mai amintiţi? / A fost eliberat în 1964… / Nu ne interesează, nu are legătură cu judecata! Din relatările celor doi rezultă că ştiau că sunt închişi în acelaşi penitenciar? / Nu pot să vă spun. / Ştiţi dacă în acea perioadă au comunicat unul cu celălalt? / Nu ştiu. / Familia ştia de ei că sunt acolo? / Familia nu ştia de ei, dacă mai trăiesc… / Mai aveţi ceva să ne spuneţi? / Cred că e important că atunci când au ieşit erau bolnavi şi nu aveau voie să-şi exercite profesiile.

Şi pentru ca uimirea să-mi fie deplină, avocatul Vrabie nu pune nicio întrebare. Senzaţia mea este că judecătoarea „a tras” nejustificat de mult de un martor care avea potenţialul epuizat încă dinainte de a intra în sala de judecată. Nu ştiu câtă relevanţă juridică pot avea generalităţi sau chestiuni „la mâna a treia”. De altfel, după această primă mărturie, judecătoarea a devenit un pic mai expeditivă, renunţând să mai „tragă de martori”, însă nu la fel de exigentă în a audia şi dicta grefierului afirmaţiile fără legătură cu speţa sau aserţiunile politico-ideologice.

Mihaela Bărbuş

este fiica lui Ion Bărbuş şi sora Ancăi Cernea. Este, poate, cea mai îndreptăţită dintre martorii prezenţi azi în sală să depună mărturie. I-a cunoscut personal pe Ştefan Tătaru, Ion Diaconescu, Corneliu Coposu, Ion Puiu, Alexandru Todea, Alexandru Bratu, Ilie Lazăr, Cornel Velţeanu, toţi deţinuţi la Râmnic. Cu toate astea, mărturia ei nu aduce nimic nou, comparativ cu cele declarate deja de sora sa, Anca Cernea, la un termen anterior. Coerentă în idei şi în limbaj, retransmite către Curte principalele caracteristici ale regimului de la Râmnic: izolarea, înfometarea, frigul, lipsa asistenţei medicale. Readuce în discuţie existenţa bătăilor, fără însă a-l indica pe inculpat ca agresor. Din greşeală, Vişinescu îşi intersectează privirea cu văduva generalului Eremia: şi-o îndepărtează rapid, în timp ce văduva îşi pune ochelarii şi-l caută ostentativ.

Totuşi, la un moment dat, depoziţia ei se distinge prin două lucruri: introducerea în discuţie a unor epitete cu mare impact emoţional, referitoare la Vişinescu (numit de tatăl şi bunicul său „porc de câine”, respectiv „satrap”) şi enunţarea unor judecăţi de valoare cu caracter politic şi ideologic de-a dreptul nefericite, complet irelevante pentru speţă şi care nu aveau ce căuta în sala de judecată, ci mai degrabă pe blogurile sau în oficinele celor care poate i-au sugerat/cerut să spună aşa ceva în instanţă: Nu aveau niciun fel de simpatie fascistă. Cei de care am fost apropiată erau din PNŢ. Erau dedicaţi valorilor democratice şi aveau potenţial de lideri în comunităţile lor. Nu-mi pot împiedica un zâmbet amar. Aproape instantaneu leg cele auzite de scandalul ce i-a fost fabricat în săptămânile din urmă lui Octav Bjoza, preşedintele AFDPR. Însă aici se judecă un responsabil de crime. Orientările politice sau ideologiile victimelor sunt irelevante.

Două chestiuni îmi mai atrag atenţia în depoziţia sa: faptul că administraţia închisorii avea grijă să elimine până şi animalele sau insectele pe care deţinuţii le întâlneau în celule (şoareci, păienjeni) şi că Cicerone Ioniţoiu este sursa unora dintre informaţiile pe care martora le-a prezentat în instanţă (Cicerone Ioniţoiu mi-a spus în 2013 că Vişinescu a fost implicat personal în agresiunile asupra lui Pogoneanu, Borcea şi Arnăutu). Prima chestiune este definitorie pentru regimul de completă izolare de la Râmnic. În schimb a doua mă face mai circumspect la spusele martorului, de vreme ce am constatat personal că unele dintre cele preluate şi transmise, cel puţin în scris, de către Cicerone Ioniţoiu sunt inexacte.

Mihaela Bărbuş îşi termină depoziţia la 12.37, iar în sală se aşterne o linişte neobişnuită, străbătută de aceleaşi raze reci.

Cristina China

Este verişoară de gradul I cu Anca Cernea. Anca Victor este bunicul ei, iar Bărbuş Ioan îi este unchi. I-a cunoscut pe Camil Demetrescu şi Corneliu Coposu. Dintre toţi, doar bunicul ei i-a povestit câte ceva despre Râmnicu Sărat, în perioada cât s-a aflat în domiciliu obligatoriu, iar tânăra Cristina a fost adusă de mama ei să locuiască cu bunicii. Mărturia le dublează pe celelalte, fără niciun element de noutate. Reţinem că bunicul i-a spus că la Râmnic nu avea voie să-şi audă glasul şi era „cel mai rău dintre toate penitenciarele”. Judecătoarea nu mai insistă de data asta, iar depoziţia se încheie la 13.10, după doar 24 de minute. Remarc depoziţia ei drept cea mai aşezată şi lipsită de patimă.

Mircea Lupan

a reuşit să stârnească zâmbetele sălii şi ale Curţii printr-o afirmaţie hazlie: Era şi un ungur, Godo, p-acesta n-are rost să-l pomeniţi… / De ce?! / Păi, nu l-am cunoscut… Nu pentru că ar fi fost ungur, cum s-ar fi putut deduce. În rest, mărturia sa a fost complet irelevantă, iar prezenţa sa inutilă. Pretextul apariţiei sale ca martor este la fel de străveziu: văr cu Anca Cernea. I-a cunoscut totuşi pe Anca şi Bărbuş, iar după 1990 pe Diaconescu, Coposu, Tătaru şi Demetrescu. Reia multe din aspectele invocate până acum, prilej pentru mine să-l observ mai atent pe Vişinescu şi să-mi dau seama că nu este chiar atât de primenit. Sau este pe cât de primenit poate fi un octogenar care locuieşte singur. „Porcul de câine” poartă pe stânga un ghiul cu monogramă, dar are nişte pantofi scorojiţi, de târg, al căror vinilin se exfoliază vizibil şi accelerat. Tresare un pic când martorul Lupan spune că Demetrescu l-ar fi etichetat pe Vişinescu drept „fiară”. Este apogeul depoziţiei, care se încheie la 13.55.

Martorul Trandafir

 îşi declină calitatea: Anca Cernea este naşa copiilor mei şi suntem prieteni de familie. Din spatele meu, cineva nu-şi mai poate stăpâni uimirea. Intrăm în vorbă şi constatăm că avem o părere similară despre termenul de azi: prea multe depoziţii irelevante, fie ele şi din direcţia unei părţi civile. Impresia că lucrurile trenează (ca să nu spun altfel) se accentuează. Martorul i-a cunoscut pe Bărbuş şi pe Tătaru, dar în afară de generalităţi, reţin afirmaţia că nu ţine minte ca cei doi să fi făcut referire directă la Alexandru Vişinescu. Nu este reţinut mai mult de o jumătate de oră, după care îi face loc unui alt martor care, în ceea ce mă priveşte, s-a remarcat prin patetism, tonalitate ridicată şi afirmaţii cu caracter de sentinţă.

Ionuţ Gherasim

este un tip înalt şi spătos. Un greco-catolic care caută să vadă cine a imprimat Biblia pe care trebuie să jure, dar care consideră „mai presus de orice unitatea Bisericii creştine”. Aşadar nu are nicio problemă să depună jurământul pe o Biblie ortodoxă. Este nepotul lui Ilie Lazăr şi şeful de cabinet al lui Corneliu Coposu, după 1990. Aflăm de la judecătoare că a vrut să se constituie în parte civilă, dar a fost refuzat din motive pe care nu le cunosc. Câştigă sala prin evocarea unei întâlniri întâmplătoare între Coposu şi Vişinescu, în februarie 1990, la care ar fi fost martor. Cu acel prilej Coposu l-ar fi abordat pe Vişinescu şi i-ar fi spus: Dacă vrei să mă chemi ca martor în procesul tău, voi veni şi voi declara că ai fost nebun, pentru că numai un nebun putea să facă ce ai făcut tu! Începe apoi să evoce ceea ce a aflat de la mulţi dintre supravieţuitori, pe care i-a cunoscut foarte bine după 1990. Este primul care accentuează că toate grozăviile erau comandate de Vişinescu, deşi nu este un martor direct. Ca fost şef de cabinet al liderului PNŢCD nu se poate abţine să nu-şi politizeze depoziţia, invocând „lupta antidictatorială a bunicului” (împotriva lui Carol, a lui Ion Antonescu sau a comuniştilor). Dominată de prezenţa impunătoare şi de tonul ridicat al martorului, judecătoarea primeşte şi dispune şi de această dată consemnarea acestor afirmaţii, fără să întrebe ce legătură au cu speţa care se judecă. Ionuţ Gherasim accentuează presupusa tuşă patologică a lui Alexandru Vişinescu. O abordare pe cât de comună, pe atât de incompletă, după părerea mea. Când vom înceta să mai considerăm că răul este comis şi perpetuat doar de către nebuni, cred că vom face un pas înainte pe calea înţelegerii şi limitării consecinţelor sale. Alexandru Vişinescu e în sală, sub ochii mei. Nu pare a fi mai nebun decât mulţi dintre noi. A fost nevoie doar de contextul potrivit şi de stimulii necesari pentru a-l transforma într-un patron al morţii.

Pentru a nu ştiu câta oară azi, Vişinescu zâmbeşte din nou superior. Constatarea că are ceva motive, îmi provoacă o strângere de inimă. Noroc cu Marcel Vrabie a cărei minte e „la alte prostii”, nicidecum la procesul clientului său. Pentru prima oară asist şi la o afirmaţie categorică, cu valoare de sentinţă şi pe un ton ridicat: Vişinescu e vinovat şi trebuie să plătească! Cuvântul „fiară” se pierde în uimirea care mă învăluie… De acord, Vişinescu este vinovat, dar mai presus decât orice este acest concept de „justiţie” care trebuie să rămână nealterat. Avem şansa s-o facem cum trebuie, incontestabil, fără a mai lăsa în urmă semne de întrebare. Azi, judecătoarea Găină pare să fi ratat şansa. Poate data viitoare. Ionuţ Gherasim continuă: Vişinescu n-a primit ordine de la superiori să acţioneze aşa. Ordinele erau să păstreze ordinea. Afirmaţie emoţională şi deocamdată greu de susţinut în instanţă. În timp ce participam la întocmirea dosarului, senzaţia mea a fost alta.

Am remarcat în depoziţia lui Ionuţ Gherasim şi o întrebare retorică şi amară, cu trimitere directă la Ilie Lazăr: Ştia oare inculpatul Vişinescu că bunicul meu, închis la Râmnicu Sărat, era cel mai tânăr semnatar al actului de naştere al României Mari? Dacă avea sau nu avea habar Vişinescu… n-am habar. Din păcate nici asta nu contează în instanţă.

Martorul Ionuţ Gherasim termină la 15.14, moment în care, ca şi data trecută, lui Vişinescu îi sună telefonul. Fără să ştie despre cine e vorba, judecătoarea îl pofteşte afară pe „vinovat”. Aparatul buclucaş sună din nou. La sugestia nepotului său, aflat în stânga, mă întind peste umărul lui Vişinescu, îi iau telefonul din mână şi îl închid. Recunoscător, inculpatul mă întreabă cum îl va deschide. Îl liniştesc şi-i promit că-i arăt la ieşire. Îl vâră în haină cu mână tremurândă. La ieşire s-a descurcat singur.

Mihai Marinescu,

ultimul martor pe ziua de azi, intră în scenă la 15.25. Înainte de a-şi începe depoziţia, Vişinescu are un clinci cu Vrabie, pe care încearcă s-o scoată… pardon, să-l scoată din letargie. Avocatul se enervează: Domnule, nu înţelegeţi?! Toate documentele sunt la dosar! Apoi îşi reia hibernarea.

Mihai Marinescu este prieten cu Anca Cernea, iar bunica sa a fost sora lui Ion Diaconescu. I-a mai cunoscut pe Ion Puiu, Bărbuş şi Coposu. Începe cu o exagerare, numindu-l pe Cicerone Ioniţoiu drept istoricul cel mai avizat în privinţa represiunii comuniste. Însă această afirmaţie rămâne doar o simplă părere subiectivă, în comparaţie cu ce urmează. Martorul oferă Curţii cea mai şocantă afirmaţie de până acum. Având asupra sa broşura „Prin ungherele iadului comunist Râmnicu Sărat”, Marinescu citeşte în faţa Curţii cum fostul deţinut Ion Ovidiu Borcea ar fi făcut găuri în uşa celulei sale, prin care ar fi văzut inclusiv cum Alexandru Vişinescu i-a înfipt baioneta în inimă lui Mihalache pentru a se asigura că e mort! Ca istoric, declar că sunt şocat la auzul unui fapt care ridică mari semne de întrebare. În schimb, judecătoarea nu intervine, iar avocatul Vrabie zace inert în prima bancă din dreapta. Când dictează grefierului partea cu baioneta, doamna Găină are o ezitare: Cum să zicem? Îi trece repede: Să-l înjunghie cu baioneta. Consecinţa directă a acestei afirmaţii ar putea fi preluarea ei de către presă şi diseminarea în spaţiul public, fapt care n-a întârziat să se petreacă. Încă un motiv în plus să fiu circumspect atunci când vine vorba de presă. Experienţa pe care am avut-o pe parcursul întocmirii dosarelor Ficior şi Vişinescu ma situează printre cei „păţiţi”.

Practic mărturia lui Marinescu se reduce la citarea unor informaţii mai mult sau mai puţin corecte, din cărţi sau broşuri de memorialistică. Aud inclusiv că patriarhul ortodox i-ar fi solicitat lui Mihalache să accepte să facă guvernul, la propunerea expresă a lui… Vîşinski! Una dintre informaţiile care circulă în forme aproximativ asemănătoare şi pentru care nu există nicio dovadă. În contextul procesului, inexactităţile devin perceptibile şi în momentul în care se afirmă că la Râmnic nu era nicio sursă de încălzire. Cu ceva vreme în urmă, singurul supravieţuitor al închisorii, Valentin Cristea, relatase instanţei cum era să moară din cauza fumului emanat de soba din celulă. Sobă care, bineînţeles, producea mai mult fum decât căldură atunci când exista vreun braţ de lemne, dar care exista. Judecătoarea dictează, iar grefierul consemnează, fără nicio reacţie. Din nou, nimeni nu are nicio întrebare. Eu, personal, am acumulat vreo câteva zeci. Le ţin pentru mine. Martorul încheie prin a-l compara pe Vişinescu cu Beria, Dzerjinski şi Himmler. Judecătoarea se evidenţiază atrăgând atenţia grefierului că Himmler e cu „doi de m”. În schimb îl botează pe Dzerjinski, Brzezinski, iar grefierul consemnează Peria, în loc de Beria. Detalii. Oricum, din punctul meu de vedere, comparaţiile sunt forţate şi irelevante. În ton cu termenul de azi care se încheie în jurul orei 16.30.

În final, Vrabie se trezeşte şi insistă pentru audierea lui Dumitru Nicu. Aflu de la Vişinescu că Nicu era de serviciu în noaptea în care a murit Mihalache. Judecătoarea decide ca acesta să fie adus cu mandat. Teoretic, data viitoare, pe 28 ianuarie, orele 10, pe lângă audierea lui Dumitru Nicu şi a Luciei Hossu, se vor proiecta materiale audio-video conţinând evocări ale foştilor deţinuţi de la Râmnic. Tensiunea dintre Vrabie şi clientul său izbucneşte în momentul în care Vişinescu înţelege eronat de la judecătoare că ar fi obligat să facă o declaraţie: Domnule Vişinescu, vă gândiţi dacă vreţi să daţi declaraţie. / Nu pot să vorbesc, doamnă… / Se poticneşte. / Nu se poate să iau de la doctor ceva?  În uşa sălii, lipsit de tact şi impacient, Vrabie îl repede pe Vişinescu, apoi discută cu nepotul. Vişinescu îi urmează cu mâinile la spate. Ah, dacă ar fi pe vremea lui…! N-are ce face, se desparte de avocat, se urcă în taxiul rubedeniei şi dispare în sus, pe cheiul gârlei.

Din punctul meu de vedere în urma lui rămâne un termen care putea la fel de bine să nu fie. Declaraţiile cu mai puţină valoare juridică îmi conturează o astfel de impresie. Un proces în care avocatul apărării îşi tapează de bani clientul, iar în timpul şedinţelor răsfoieşte dezinvolt codul de procedură penală şi hârţoagele altor speţe, fără să fie atent la depoziţii. Un termen în care judecătoarea ascultă admirativ martorii şi nu are nicio intervenţie în a discerne relevantul de irelevant, încurajându-i prin pasivitate să facă afirmaţii discutabile. Un termen în care martorii nu au avut o conexiune directă cu speţa sau cu inculpatul, mărturiile lor servind jurnaliştilor şi istoricilor, dar mai puţin instanţei. Un termen în care un martor încurcă un pic calităţile, ridică vocea şi dă „sentinţe” în faţa Curţii. Un termen în care un jurnalist occidental, cu experienţă în tribunalele vestice, începe să-şi reevalueze atitudinea faţă de un proces pe care l-a zugrăvit în culori poate prea calde în exterior. Nu îi plâng de milă lui Vişinescu, dimpotrivă, abia îmi stăpânesc un surâs cinic. Încep însă să plâng de mila ideii de justiţie şi să mă tem că acest proces (şi probabil alte câteva care vor urma) nu ar putea fi nimic mai mult decât un tardiv alibi. Faptul că nu s-a permis filmarea lui este un alt neajuns care pe termen lung va lăsa loc de interpretări. Sper doar ca termenul de azi să nu devină obişnuinţă.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Cazul Alexandru Vișinescu și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s