ÎNSEMNĂRI DE LA PROCESUL LUI ALEXANDRU VIȘINESCU (17.12.2014)

Scară interioară în penitenciarul Râmnicu Sărat

Scară interioară în penitenciarul Râmnicu Sărat

În prag de sărbători tribunalul de pe cheiul Dâmboviţei emană un suflu rece. Intrarea în clădire nu modifică o impresie poate doar prea matinală. Rapid, lucrurile încep să se urnească şi melancoliile ieftine pălesc la prima intersecţie cu realităţile sălii de judecată. Pe hol, „Mitică” Cişmigiu şi-a regăsit verva obişnuită, după prestaţia lamentabilă de la ultima înfăţişare. Spre surprinderea mea, deşi a solicitat să nu mai fie prezent, Alexandru Vişinescu vine şi de data asta. Precaut, pătrunde în sală la 9.30, însoţit de nepotul taximetrist: L-am adus pe domnul Vişinescu mai devreme, ca să-l feresc de presă, îi spune prevenitor lui Marcel Vrabie, avocatului apărării. Între cei doi se înfiripă un dialog care, exceptând accentele tragi-comice, lasă să se întrevadă că Vişinescu stă destul de rău „în apărare”:  Am să vă dau un număr de telefon. / Aveţi să-mi daţi şi bani, hahaha. / Eu plec, să-i dai banii domnului avocat. / Lăsaţi, că mi-i dă pe urmă. / Să nu uiţi. / Nu uită, am eu grijă, hahaha. / Eu mă duc, mai am nişte curse de făcut. / Ce lucraţi? Sunteţi taximetrist? / Da. / Ooo, păi, de ce n-aţi spus?! Staţi să vă salvez în telefon şi să vă sun când am nevoie. Gata. Am salvat pe buton taxi şi când apăs sună direct. / La revedere.

Atent la recomandarea nepotului, Vişinescu se ridică şi se îndreaptă către avocat: Banii. / Staţi liniştit, nu scăpaţi fără să mi-i daţi. Ha, ha, ha, am glumit. Să ştiţi că nu din acest motiv vă apăr, am şi alte motive. Din ce „alte motive” îl va fi apărând, în afară de cele pecuniare, încă îmi este greu să înţeleg. Pe parcursul şedinţei aveam însă să aflu că lucrurile nu sunt întotdeauna aşa cum par, iar uneori până şi avocaţii pot avea reacţii neaşteptate. Până una, alta Vişinescu se scotoceşte prin buzunare până când scoate de la piept o punguţă conţinând mai multe scrisori; par a fi faimoasele misive de mulţumire primite de la deţinuţi. Marcel Vrabie le frunzăreşte plictisit şi deconectat. Pare mai degrabă cu gândul la onorariu.

Atenţia celor câţiva prezenţi este deturnată de o apariţie insolită. De pe o uşă laterală este împins în boxa acuzaţilor un ins oacheş, de vreo 40 de ani, care poartă o şapcă cu cozorocul drept, aşezată pe o ureche, după moda rapperilor americani. Nu i se potriveşte de fel: nu ştie nici vorbe cu tâlc şi nici nu emană solidaritate cu cei dintre blocuri. Aspiră la un trai bun, pe căi rele. Eliberat din strânsoarea cătuşelor, se aşează în boxă şi caută febril cu privirea. Pare uimit de apariţia grefierei care împinge dosarul lui Vişinescu într-un cărucior. Probabil îşi simte ştirbit orgoliul său de interlop contemporan: uite unu’ mai şmecher ca mine. Vişinescu nu dă o ceapă degerată pe el; nu-l învredniceşte nici măcar cu o privire. În schimb, aruncă din când în când priviri scrutătoare prin sală. Văduva generalului Eremia se apropie de Marcel Vrabie, aflat ca de obicei în prima bancă din dreapta, cu care începe un dialog relaxat. Din spate, Vişinescu pocneşte din palme nemulţumit, dar cei doi nu se sinchisesc. Căutând pe cineva care să-i asculte nemulţumirea, se întoarce către mine şi către unul dintre colegii care m-au însoţit: Eu am schimbat avocatul din cauza lu’ asta! Mi-a fost recomandat din Italia. A fost şi la mine în casă şi l-a întors asta! Şi acum îl racolează şi p-ăsta… La vremea când Vişinescu şi-a schimbat avocatul, l-am bănuit de intenţia de tergiversare, în complicitate cu Dan Petre. Reacţia de revoltă sinceră a bătrânului dovedeşte contrariul.

Judecătoarea Carmen Veronica Găină intră la 10 şi patru minute şi atacă primul caz. Cetăţeanul Rubiţă Nicolae, căci acesta este numele celui din boxă, pare foarte conştient de drepturile sale, pe care le reclamă cu tărie. În schimb, pare a nu ştii nimic despre îndatoririle cetăţeneşti. Atitudinea lui în faţa Curţii poate fi socotită în rândul efectelor pozitive pe care acţiunile conştiente sau inconştiente ale „activiştilor civici” le-au stârnit în România. Pe gratis sau pe bani. Oricum, se vede treaba că lui Rubiţă nu-i prea place „pe gratis”, ci preferă „pe bani”. Altfel nu era aici. Pare a-şi da rapid seama că „nu ţine vrăjeala” şi pune placa pe care o ştie cel mai bine: Am  cinci copii minori… Dar „mânca-ţi-aş” nu mai vine, nu cadrează cu sala. Fapta mea este de înşelăciune, de la unu la cinci ani. Sunt amărât. De fapt, Rubiţă a reclamat abuzul în serviciu al unui judecător şi a fost adus la termen. Vrea amânare pe motiv că „eu n-am fost înştiinţat pentru ce mă judec astăzi”. Intervine procuroarea cu o pledoarie care e prea mult pentru mintea lui şmecheră. O priveşte nedumerit, dar dispreţuitor; ştie el ce zic toţi. Apoi, nu fără un soi pervertit de smerenie, începe: În România aşa ar fi corect, să am şi eu un drept. Însă nu pare să ştie ce vrea de la cel pe care il acuză de abuz. După un timp răbufneşte: Doresc să facă puşcărie, domnul judecător, e bine aşa?. Termină totuşi într-o notă mai onestă, de sezon: Sărut mâna, sărbători fericite. Este încătuşat, iar jandarmul îi face un gest discret, dar ferm să tacă. Iese la fel cum a intrat.

Curtea se poate ocupa în sfârşit de cazul Vişinescu. Pe ordinea de zi se află noi audieri de martori. De data asta este vorba de specialişti (istorici, ziarişti, scriitori) care au abordat subiectul închisorii de la Râmnicu Sărat în diverse ipostaze. Sa-i luăm pe rând:

Cosmin Budeancă

În timp ce primul martor vine în faţă, ceilalţi părăsesc sala. Cosmin Budeancă este director general la IICCMER. Este primul dintre cei audiaţi care jură „pe propria conştiinţă”: Sunteţi credincios? / Nu. / Aşa să-mi ajute Dumnezeu nu mai spuneţi, că nu sunteţi credincios. Concomitent, Cişmigiu îşi vâră capul pe uşă, dar nu intră. Revine după câteva minute şi se aşează lângă Vişinescu. Deşi e loc destul pe bancă, cei doi iau poziţie defensivă şi stau cu umerii vârâţi unii într-alţii. Depoziţia lui Cosmin Budeancă a început prin a le stârni uimirea, auzind că la Râmnicu Sărat se desfăşoară o universitate de vară. Nu pricep ei ce şi cum, dar tot nu le vine să creadă. Martorului i s-a cerut părerea despre evenimentele de la Râmnic, în baza cercetărilor pe care le-a întreprins pe subiect, însă răspunsurile sale nu au fost întotdeauna pe placul sălii, care ar fi aşteptat enunţuri mai categorice în direcţia învinovăţirii lui Vişinescu. În schimb, Budeancă a depăşit încărcătura emoţională şi a fost onest, evitând să introducă discursul tabloid, atât de îndrăgit de alţii, în sala de judecată. Referitor la originea regimului de izolare severă, a afirmat: Cred că ordinele veneau de la DGP. Afirmaţia a stârnit entuziasmul lui Marcel Vrabie care nu şi-a putut stăpîni un „bravo”. O pana de curent întrerupe un pic mersul şedinţei. Se rezolvă instantaneu.

Redau câteva pasaje ale dialogului dintre Curte şi martor: La conducerea penitenciarului ar fi putut fi o persoană pe care Direcţia Generală a Penitenciarelor să nu o fi considerat capabilă să asigure impunerea şi respectarea regimului de izolare severă? / Categoric nu. / Cunoaşteţi dacă a existat o motivaţie specială în numirea lui Vişinescu? / Probabil corespundea profilului. Ştiu că anterior avusese şi alte funcţii în cadrul aceluiaşi penitenciar. / Cunoaşteţi criteriile după care erau selectaţi deţinuţii de la Râmnicu Sărat? / A fost o prelungire a ceea ce s-a întâmplat la Sighet. Erau lideri de partide, militari, lideri religioşi. / Cunoaşteţi dacă regimul de izolare avea vreo bază legală? / Nu. / În ce consta regimul de izolare severă? / Deţinuţii stăteau singuri în celulă, uneori timp de ani de zile şi nu puteau comunica. Regimul alimentar era definit de către cei închişi acolo ca unul de exterminare. / Existau norme care să stabilească un regim alimentar? / Normele legale ar fi asigurat o alimentaţie rezonabilă, dare ele erau flagrant încălcate. Ordinele de izolare probabil că veneau de la DGP, verbale, dar erau şi iniţiative ale comandanţilor.

Este momentul în care Vişinescu îşi manifestă prima mare nemulţumire la adresa martorului: Cum să spui asta?! Foarte bine, as răspunde eu, de vreme ce semnătura ta se regăseşte pe numeroase pedepse de izolare ale deţinuţilor de la Râmnic. Cosmin Budeancă mai subliniază că multe ordine se transmiteau verbal pentru a nu rămâne dovezi, iar cine nu le respecta era schimbat din funcţie. O dovadă că autorităţile girau aceste fapte este că deşi se realizau anumite anchete interne, vinovaţii erau întotdeauna reabilitaţi. Un comandant de penitenciar avea posibilitatea de a nu respecta ordinele? / Putea să le îndeplinească cu un grad de seriozitate mai ridicat sau mai puţin ridicat. Cu alte cuvinte ceea ce putea să facă, eventual, era să mai îndulcească aplicarea lor, dar nu să nu le execute. În sală unii sunt nemulţumiţi. Le mai trece imediat ce martorul afirmă că hrana era puţină pentru că regimul dorea să-i extermine pe indezirabili. De asemenea, Budeancă mai punctează că asistenţa medicală depindea de bunăvoinţa comandantului, fapt care stârneşte un nou protest al lui Vişinescu: Nu-i adevărat! Documentele dovedesc contrariul şi de data asta. Fostul comandant zâmbeşte amar. Din drepta lui, Cişmigiu arată către cineva din sală: O să-l audieze şi p-ăsta. Vişinescu rămâne la ale lui şi arată cu năduf către văduva lui Eremia: Asta o ştii? A încercat şi cu ăsta [cu Marcel Vrabie – n.m.], a venit aici. Cişmigiu continuă dialogul surzilor: De unde ştie el că se dădeau ordine verbale?!

La 12.02, prin aceeaşi uşă laterală, intră un alt încătuşat. Un poliţist burduhănos, cu un colţ al cămăşii evadat rebel din captivitatea curelei, îl însoţeşte. Judecătoarea întreabă nedumerită: Dumneavoastră cine sunteţi? / Mirică Virgil. / Şi ce căutaţi în sală? / Am contestaţie. / Nu în această sală! Este scos rapid, iar şedinţa continuă. Vişinescu ascultă acum cu încordare despre presupusele bătăi aplicate deţinuţilor. Depoziţia se încheie cu următorul dialog: Ce implicare are, în opinia dumneavoastră, Alexandru Vişinescu, mică, mare, medie? / Faptul că domnia sa a rămas în sistem după închiderea penitenciarului consider că este o dovadă că şi-a îndeplinit bine îndatoririle şi ordinele verbale sau scrise.

La întrebarea procurorului dacă izolarea s-a executat în camere speciale, martorul indică câteva încăperi aflate la subsolul penitenciarului. Trebuie să punctez că o asemenea informaţie se bazează doar pe surse orale şi nu se poate afirma cu certitudine că „politicii” au fost izolaţi acolo. De altfel, Cişmigiu simte momentul şi reacţionează: Neagra?! Nu exista aşa ceva. La Aiud! Spre norocul lui nu e luat în seamă de Curte. Intervenţia avocatului Vrabie mi-a întărit părerea că judecătoarea Carmen Veronica Găină este uneori părtinitoare: A afirmat că inculpatul Vişinescu a bătut. De unde cunoaşteţi acest fapt?. Martorul răspunde că din lucrări care există la dosar. Este firesc, cunoaşterea istorică se întemeiază şi pe surse care în instanţă nu sunt suficiente, astfel încât insistenţa avocatului mi s-a părut firească: Ce natură au aceste documente?. Răspunsul Curţii vine brutal: Asta e treaba noastră. Aş spune că este inclusiv treaba apărării. Marcel Vrabie insistă: Ştie concret pe cine a lovit Vişinescu? / N-aş putea să spun acum. / Dintre deţinuţii intervievaţi de dumneavostră a fost vreunul bătut? / Nu-mi amintesc. / Au fost cazuri în acre Vişinescu să fi aplicat sancţiuni mai blânde decât cele propuse de gardieni? / Nu-mi aduc aminte. Există această posibilitate. / Nu există posibilitatea ca neagra să fi fost confundată cu cea din Aiud? / Nu exclud posibilitatea, având în vedere că neagra era în mai multe penitenciare.

În general depoziţia lui Cosmin Budeancă a căutat să găsească echilibrul dintre dorinţa de a-l vedea condamnat pe Vişinescu şi adevărul care se poate proba istoric şi juridic. Faptul că martorul a refuzat să împrumute atitudinea unui procuror comunist i-a nemulţumit pe unii, însă a fost benefic pentru realizarea unui proces just. Următoarele două depoziţii au fost mai scurte şi, pe undeva, redundante.

Dorin Ivan

şi-a început depoziţia la 12.44. Scriitor şi jurnalist, a fost citat în calitate de autor al unui volum despre regimul de detenţie de la Râmnicu Sărat şi nu numai. În procesul de documentare a intervievat foşti deţinuţi, dar şi foste cadre (gardianul Panţuru, sanitarul Rusu, medicul Iancu Grunberg). În contrast cu cea a lui Cosmin Budeancă, depoziţia sa s-a remercat prin afirmaţii categorice şi, pe alocuri, eronate. Cu toate acestea, afirmaţiile sale au părut mai bine primite de sală, decât cele ale antecesorului. Încă o dovadă  că fondul emoţional este extrem de puternic în această speţă, inclusiv la cei neimplicaţi direct. Dorin Ivan începe prin a spune că a aflat de la Corneliu Coposu că la Râmnic au fost închişi 32 de deţinuţi, din care au supravieţuit doar cinci, o afirmaţie complet greşită, urmată de o aserţiune asemnănătoare: Rata de mortalitate a fost cea mai mare din ţară, poate din lume. Continuă spunând că morţii erau puşi în cutii de carton sau aruncaţi pur şi simplu, fapt care a stârnit protestul inculpatului: Se făcea coşciug. Confuziile martorului curg prin invocarea eronată a unui document publicat in cartea lui Alin Muresan si Dumitru Lăcătuşu, Casa Terorii, conform căruia regimul de la Râmnicu Sărat era diferenţiat clar de celelalte, dar şi prin indicarea a trei sinucideri în rândul politicilor de la Râmnic. Musceleanul Nicolae Adamescu, unul dintre cei  „sinucişi”, a fost eliberat la 27 noiembrie 1962. Pun astfel de afirmaţii pe seama profesiei mult mai liberale a lui Dorin Ivan (cea de jurnalist) şi pe lipsa unei documentări temeinice asupra închisorii de la Râmnicu Sărat. De altfel, la data la care şi-a realizat cartea, accesarea multor surse esenţiale era imposibilă.

Dorin Ivan lasă să se înţeleagă că bătaia era aproape instituţionalizată la Râmnic, existând „două pavilioane” destinate acestui scop, lucru de care mă îndoiesc. În timp ce asist nedumerit la afirmaţiile martorului, un sunet strident sparge monotonia. Vişinescu îşi căută telefonul prin haină. Apasă unul dintre butoane, la întâmplare, şi telefonul tace. Îndărătnic, aparatul sună din nou, stârnind nedumerirea judecătoarei: Ce se întâmplă? Un oarecare Adi îl caută insistent pe inculpatul care-i cere fâstâcit ajutorul lui Cişmigiu: De unde se închide?. Mai „updatat” tehnic, fostul inspector îi rezolvă problema.

Între timp, martorul Ivan se îndreaptă spre finalul depoziţiei: Erau ordine care veneau de undeva, anume? / Nu cunosc. / Comandantul avea vreo implicare? / Probabil adevărul e undeva, la mijloc. / Cât de vinovat e Vişinescu? / Eu cred că a dat dovadă, în cele mai multe cazuri, de exces de zel. Suntem şi în post acum… Spre final, o afirmaţie despre „bătaia simbolică” aplicată deţinuţilor stârneşte râsete. N-a fost o prestaţie prea fericită, iar avocatul Vrabie simte asta: Dumnealui cunoaşte vreun caz în care Alexandru Vişinescu a respins medicamentaţia sau internarea? / Da, Victor Pogoneanu, altul nu ştiu. Vişinescu şuieră din sală: A fost la Văcăreşti! Vrabie conchide: Îmi exprim părerea de rău că dumneavoastră va trebui să vă bazaţi pe asemenea declaraţii subiective.

Din sală, pe neaşteptate, intervine Anca Cernea, dornică să adreseze o întrebare martorului. Este apostrofată de judecătoare, de vreme la la începutul şedinţei nu era prezentă. A întârziat sau a lipsit la toate termenele de până acum. Dorin Ivan termină la 13.53, moment în care Vişinescu merge la toaletă, la braţ cu Cişmigiu. Se consemnează o altă premieră: martorii (Budeancă şi Ivan) fac corecturi pe forma printată a declaraţiei. La revenire, Vişinescu dă sfaturi avocatului; din tonul vocii pare să-şi fi pierdut încrederea în el.

Tudor Călin Zarojanu

începe la 14.09, în calitate de biograf al lui Corneliu Coposu. Depoziţia sa este cea mai succintă de până acum (aproximativ 15 minute), însă este echilibrată şi pe un ton sobru şi elegant. Martorul Zarojanu spune ce i-a relatat Corneliu Coposu pe subiect, ocolind chestiunile discutabile şi fără a îngroşa tuşa: După părerea lui Corneliu Coposu, Râmnicu Sărat a fost cea mai dură închisoare. Cişmigiu scuipă cu năduf: Cică asta a fost cea mai dură! Ptiu! Referitor la vinovăţia lui Vişinescu spune limpede: Pentru acest tip de regim şi sistem e nevoie de oameni devotaţi, pentru că altfel alternative există întotdeauna.

Pentru Zarojanu nimeni nu are întrebări. Totuşi, Vişinescu se teme şi îi şopteşte lui Cişmigiu, cu trimitere la doamna Eremia: Asta se înscrie pentru întrebări. Se teme degeaba; asta nu are nimic de comentat şi astfel şedinţa se încheie la 14.35. Data viitoare, pe 8 ianuarie 2015, orele, 10, va continua audierea martorilor (Bratu Alexandru, Lucia Hossu etc). Între timp, avocatul lui Vişinescu a primit îngăduinţa să studieze documente clasificate pentru a-şi pregăti apărarea.

Procesul lui Alexandru Vişinescu trece în 2015, iar interesul în jurul său deja păleşte. Senzaţia că e prea târziu şi prea puţin se încăpăţânează să persiste. Nu că la început ar fi gemut de lume, dar deja în jurul cazului rămân doar pasionaţii sau interesaţii. Discutând cu un jurnalist străin înaintea termenului de azi, îi transmiteam aceste senzaţii. Pentru el, însă, 25 de ani păreau ca un interval firesc, de maturare. Neîncrederea mă face să cred ca s-a maturat până s-a acrit. Azi camerele de filmare aproape că lipsesc. Totuşi, din precauţie, Vişinescu şi Cişmigiu stau pe o bancă din hol, ca doi pensionari în parc; îl aşteaptă pe nepotul taximetrist care acum umblă prin Dorobanţi cu ceva clienţi. Avocatul Vrabie a şters-o de mult, dar Cişmigiu este încă sub impresia şedinţei: Scriitor şi jurnalist… Auzi ce concluzie trage el că erai devotat regimului, nu că erai pregătit!

Îi las pe cei doi în plata Domnului şi în grija taximetristului şi mă duc într-ale mele. Până la anul.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Cazul Alexandru Vișinescu și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la ÎNSEMNĂRI DE LA PROCESUL LUI ALEXANDRU VIȘINESCU (17.12.2014)

  1. Magareta zice:

    Daca nu ati retinut, Anca Cernea a intrebat daca e posibil ca Dl Coposu sa fi tinut prelegeri detinutilor de drept comun, in scopul educarii morale a acestora. Era o reactie la marturia lui Cismigiu.

    • Ba am retinut. De altfel a revenit cu aceeasi intrebare si joi, insa daca as introduce chiar toate lucrurile pe care le-am retinut/consemnat, articolele ar deveni si mai lungi. Si asa consider ca sunt foarte stufoase si pun la incercare rabdarea celor putini care isi fac timp sa le citeasca. De buna seama selectia momentelor este subiectiva si este supusa variabilelor firesti (dorinta de sinteza, uneori oboseala, alteori presiunea timpului) 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s