ÎNSEMNĂRI DE LA PROCESUL LUI ALEXANDRU VIȘINESCU

Ieri, la ora 9, a început la Curtea de Apel București procesul lui Alexandru Vișinescu. Fostul comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat a fost trimis în judecată în urma unei sesizări penale depuse de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului.

DSC01856

Celularul penitenciarului Râmnicu Sărat

Las deoparte aspectele care țin de pregătirea speței și de încadrare și zăbovesc un pic asupra desfășurării acestei prime înfățișări și asupra atmosferei din sală. Surprinzător pentru mulți, Vișinescu s-a prezentat chiar de la debut. Însoțit de două, trei rubedenii și reprezentat de avocatul său, fostul comandant a luat loc în a doua bancă din rândul din dreapta, scuturat ca de un început de Parkinson. Intrând un pic mai târziu, m-am pomenit fără să vreau suflând în ceafa lui.

Termenul a fost, în linii mari, destul de arid reprezentând o etapă pregătitoare pentru ceea ce va urma. Înfățișarea a consemnat constituirea unei părți civile, în persoana soției generalului Ion Eremia, unul dintre cei închiși la Râmnicu Sărat, autor al unui volum de contestare a realităților comuniste („Gulliver în țara minciunilor”). Invocând precaritatea sănătății la ieșirea din detenție (printre altele, doamna Eremia a susținut că la eliberare soțul său avea 30 de kilograme), costurile tratamentelor și operațiilor ulterioare, dar și problemele provocate familiei de trecutul „pătat” al generalului, soția sa a solicitat despăgubiri morale și materiale în valoare de o sută de mii de euro. E mult, e puțin, e îndreptățit? Aprecierile rămân la latitudinea fiecăruia din noi, iar decizia finală aparține tribunalului. În orice caz, consemnarea solicitărilor doamnei Eremia a fost fragmentată de mai multe intervenții ale judecătoarei, menite a determina respectarea procedurilor din sala de judecată.

La cele de mai sus apărarea a avut o singură interogație. Insidioasă, aceasta solicita doamnei Eremia să spună în fața instanței „până la ce dată generalul Eremia a făcut parte din structurile RPR?”. Încercând să semnaleze că fostul deținut ar fi fost inițial parte integrantă din sistem, întrebarea este totuși lipsită de relevanță. Vișinescu este incriminat pentru tratamentele aplicate deținuților politici în penitenciar, indiferent de coloratura lor politică sau de afilierea instituțională precedentă. În treacăt fie spus, atunci când se amintește de victimele de la Râmnicu Sărat abordarea este una care are de-a face mai degrabă cu corectitudinea politică, decât cu onestitatea profesională. Fiindcă în afară de foști membri ai PNȚ, la Râmnicu Sărat au fost închiși și membri ai aparatului de stat din timpul celui de-al doilea război mondial (Constantin Pantazi, Ion Petrovici, Gheorghe Jienescu, Nicolae Dragomir etc), dar și comuniști căzuți în dizgrație (Vasile Luca, Alexandru Iacob) sau angajați ai instituțiilor RPR surprinși că sprijineau activități împotriva regimului (Valentin Cristea).

Pentru a încheia cu rezumatul înfățișării de ieri, voi mai aminti doar că alte două părți civile constituite în proces nu s-au prezentat (Iacob Elena și Cernea Anca Maria) și că un element de noutate a fost solicitarea fostei deținute politic, Aurora Dumitrescu, de introducere în cauză a Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Toate cele de mai sus au părut a se desfășura în fața unui Vișinescu destul de atent, însă ignorat de cei de lângă el. Tremurând, privirea îi juca întrebător, când spre însoțitorul așezat în stânga, când spre avocatul său. La dialogurile șoptite ale celor doi, Vișinescu dădea senzația că participă ilicit, trăgând cu urechea. Nicio urmă de protest, nicio lămurire cerută avocatului. Sfătuit dinainte, sau poate depășit de moment și copleșit de vârstă, ori în virtutea vechilor deprinderi, Vișinescu s-a arătat disciplinat în sala de judecată, părând a se lăsa complet pe mâna celor care s-au angajat să-l apere. A tăcut pe când în fața lui s-au depănat rând pe rând cele de mai sus.

Auzind cele invocate de avocatul său, referitor la momentele de panică și disperare pe care le traversează, precum și la faptul că ar fi lipsit de discernământ, m-am întrebat dacă Vișinescu joacă un rol oarecare sau pur și simplu își îndeplinește propriul rol. Nu voi forța un răspuns acum. Dacă Vișinescu va trăi (pentru că la vârsta lui se poate întâmpla orice), cred că momente viitoare în desfășurarea procesului ne vor lămuri complet în privința asta.

Judecând după rapiditatea cu care s-a ridicat de pe bancă, finalul a părut a veni ca o ușurare. Aplecat de spate, un ins cândva înalt și ciolănos, Vișinescu se îndreaptă spre ieșire, fără să fi auzit ultima solicitare a Curții. Este întors din drum de unul dintre ziariștii care s-au ocupat de „hăituirea” lui: „Domnu’ Vișinescu, trebuie să dați buletinul”. Revenit, Vișinescu pare pierdut în mijlocul sălii, deși avocatul s-a înfiripat lângă el. Mâinile tremurânde scotocesc nesigure prin buzunare în căutarea actului unei identități care după 1989 s-a topit în anonimat: buzunarul drept, buzunarul stâng, buzunarul de la piept și din nou în buzunarul drept, de unde iese într-un sfârșit portofelul. În el doar o copie a documentului buclucaș. Vișinescu bâiguie o scuză; îngăduitoare în fața octogenarului,  judecătoarea îi solicită actul în original la următoarea înfățișare. Ușurat, bătrânul comunist își flutură mecanic mâna, luându-și la revedere în termeni cât se poate de burghezi: „Sărut mâna, doamnă. Sărut mâna…”.

alexandru-visinescu-1

Foto: Mediafax

Pe coridor și la ieșire, presă, ceva rubedenii ale unor foști deținuți politici, câțiva dintre cercetătorii care au documentat cazul, dar și „politruci” deghizați alcătuiesc un cortegiu funest. Telefoane, reportofoane, microfoane îi sunt vârâte pe sub nas. Flancat de însoțitori, probabil cei care speră că-i vor moșteni imobilele și poate ceva pus de-o parte din pensie, Vișinescu își merită „alaiul”. Pe treptele tribunalului, indiferente, gălăgioase și făcând glume deocheate la adresa unor tinere îmbrăcate provocator, urcă la braț neamurile vreunui inculpat. Vișinescu nu există pentru ei. Îi poate învinovăți cineva?

Alexandru Vișinescu, directorul temutei închisori de la Râmnicu Sărat, funcționar zelos și atroce! Acum, un bătrân gârbovit, hăituit de presă și adus în instanță mult prea târziu. Ce mai are de pierdut? Câteva tabieturi, printre care prânzul la restaurantul din centrul capitalei, și, poate, grăuntele de mândrie personală care încă mai zăbovește înlăuntrul gradatului în rezervă. Zdrențele unei uniforme pătate, cândva simbol al dreptului de viață și de moarte asupra unor semeni de-ai săi. Pentru că acest proces are doar o valoare simbolică, la rândul ei știrbită de senzația că este oferit din „mărinimia” factorilor decizionali. În plus, Vișinescu și ceilalți (Ficior, Cormoș) au servit și probabil vor mai servi și ca instrumente de propagandă electorală. Unele lucruri nu se schimbă niciodată. Să ne mulțumim chiar și cu atât. Să sperăm că un verdict de condamnare va stârni și ceva reflecții pedagogice. Deși se spune că oamenii nu învață niciodată…

P.S. Voi continua să relatez aici desfășurarea proceselor responsabililor din penitenciarele comuniste. De asemenea, voi publica mărturii importante ale unora dintre cei implicați direct în aceste spețe (victime, responsabili, martori). Următorul termen în procesul Vișinescu este pe 22 octombrie 2014. Orele 10.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Cazul Alexandru Vișinescu și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la ÎNSEMNĂRI DE LA PROCESUL LUI ALEXANDRU VIȘINESCU

  1. Stanga Constantin zice:

    E trist ca abia acum ,dupa 25 de ani de la Revolutia din 1989,se incearca (si aceasta intr-un mod timid sa nu zic poticnit) o reparatie morala atat de necesara in societatea romaneasca .Multi din activistii comunisti si vajnicii tortionari, cu drept de viata si moarte asupra semenilor lor, au murit de batranete ,fara remuscari si fara constientizarea uriasului rau pe care l-au facut . Degringolada societatii romanesti de astazi se datoreaza in buna masura tocmai ambiguitatii legilor si lipsei de justitie sociala si morala .Poate pare patetic ,dar am convingerea ca nu poti construi un esafodaj solid pe minciuna ,pe imoralitate pe injustitie …Dumnezeu e insusi DREPTATEA SI CREDINTA ,dar aici pe pamant si coltul nostru de Europa era de datoria noastra sa facem dreptate !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s