O PERSPECTIVĂ PERSONALĂ ASUPRA EVALUĂRII CANTITATIVE A REPRESIUNII COMUNISTE

În vara lui 2013, aflat la Făgăraș pentru a susține o prelegere despre rezistența armată anticomunistă, am fost abordat în legătură cu numărul exact al grupurilor de partizani și al luptătorilor anticomuniști din România. Rezerva mea în a avansa acest număr, nu a mulțumit. Este evident că în prezent se pune accent pe identificarea unor date cât mai exacte și, dacă se poate, definitive în privința  evaluării cantitative a represiunilor de tot felul. Numeroasele proiecte de popularizare au nevoie de elemente cât mai succinte și în același timp de impact. În acest sens, în 2012 am avut o experiență mai puțin fericită. Expoziția Totalitarianism in Europe își propunea să expună publicului din mai multe țări un soi de “analiză cantitativă comparată a celor două totalitarisme, de stânga și de dreapta. În acest context mi s-a solicitat o documentare care avea drept scop furnizarea unor numere (deținuți politici, deportați, decedați, executați, transfugi etc.) care să contureze represiunea în cazul românesc. Deși mi-am exprimat încă de la început rezerva în privința onestității unui astfel de demers, în lipsa unor surse clare, mi-am îndeplinit sarcina de serviciu și am încercat să ofer câteva date, în limitele evidente de timp, cu rezerva că nu doresc să fiu parte din acest proiect. Dorința mi-a fost nesocotită și fără știrea mea numele mi-a fost atașat de acest proiect îndoielnic. Deși am refuzat să fac deplasări în străinătate, prilejuite de expoziție, am tras ponoasele când, în cadrul unei conferințe, mi s-a imputat, pe bună dreptate, responsabilitatea pentru numerele avansate în acest proiect. Evident, cel care își construise prelegerea pe baza acestei expoziții  nu avea de unde să cunoască aspectele “de culise”. Superficială și gândită probabil în spiritul stahanovist al depășirii normei de “proiecte”, această expoziție a fost, din punctul meu de vedere, un mare eșec și un prilej nefericit de cheltuială.

Evaluarea cantitativă a represiunii a revenit în atenția publicului odată cu încercarea de trimitere în justiție a “torționarilor”. Acest demers a fost acompaniat, din nefericire, de invocarea unor numere nesustenabile din punct de vedere documentar. Personal, cred că dorința de a capta atenția cu orice preț este riscantă și se situează în afara normelor deontologice. Dacă în anii ’90 și la începutul anilor 2000 se utiliza chiar “milionul” când se invoca numărul foștilor deținuți politici, în prezent s-ar părea că patimile s-au mai domolit. Cu toate acestea numărul invocat în ultima perioadă (peste 600 de mii de deținuți politici în intervalul 1948-1964) este la fel de nesigur și, cred eu, exagerat. Lăsând la o parte faptul că nu s-a identificat până în prezent vreo evidență exactă și definitivă a celor închiși, o simplă evaluare a capacității de deținere a penitenciarelor și coloniilor de muncă din România face destul de improbabil acest număr. În aceste condiții, până la probe solide, cred că cea mai înțeleaptă abordare ar fi plecarea de la un număr minim documentat. Fondul “Fișe matricole penale”, aflat în custodia AANP Jilava, este în momentul de față cel mai bun instrument în stabilirea numărului foștilor deținuți. Expuse în prezent pe site-ul IICCMER, fișele matricole penale dovedesc existența unui număr de “peste 76.000 de deținuți politici”. Este, cred eu, cel mai important reper, oferind un număr minim de plecare în evaluarea cantitativă a represiunii.

Evident, această bază de date nu este infailibilă. Deși teoretic toți deținuții poltici ar trebui să aibă fișă matricolă penală în acest fond, experiența mi-a dovedit că acest lucru nu este întotdeauna valabil. Concomitent trebuie să ținem seama și de faptul că fișele matricole penale ale unor deținuți politici se găsesc “rătăcite” în fondul destinat deținuților de drept comun. Totuși, personal, în mai mult de jumătate din cazurile vizate am identificat în această bază de date foile matricole ale deținuților politici căutați. Printr-o metodă la fel de puțin profesionistă, precum evaluările de până în prezent, dacă dublăm, triplăm sau chiar înmulțim cu patru acest număr minim, rezultatul este foarte departe de cei “peste 600 de mii” invocați în prezent. Iar acest fapt ar însemna că doar o fișă din patru se găsește azi în arhiva AANP Jilava, fapt pe care cel puțin până acum practica mi l-a infirmat.

Nu este în intenția mea să minimalizez natura criminală a comunismului. Cred însă că avem nevoie de surse clare pentru afirmații care se vor clare. În așteptarea unor dovezi că lucrurile au stat într-adevăr așa, este de dorit un discurs mai ponderat, menit a nu produce confuzie. Aceste rânduri sunt, de fapt, un apel la decență profesională. Iar presa care, chit că ne convine sau nu, este principalul canal de comunicare cu publicul larg, trebuie să dea dovadă de mai mult discernământ în preluarea, gestionarea și transmiterea informației.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Articole și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la O PERSPECTIVĂ PERSONALĂ ASUPRA EVALUĂRII CANTITATIVE A REPRESIUNII COMUNISTE

  1. Muresan Olimpia zice:

    Felicitări pentru articol. Consemnarea evenimentelor, evaluarea faptelor, scrierile pe teme de istorie, trecut, nu trebuie să fie marcate („în scriitură) de sentimente, resentimente, trăiri personale.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s