MUTAŢII PSIHICE ŞI ABUZURI PSIHIATRICE ÎN ANCHETELE POLITICE. CAZUL LOTURILOR „ARSENESCU” III

ION ANDREESCU

Image

Ion Andreescu

Deşi nu a fost unul dintre cei activi în munţi, Ion Andreescu[i] a reprezentat o ţintă pentru Securitate şi din cauza faptului că a furnizat armament şi muniţie partizanilor[ii]. Condamnat în lipsă la 8 ani de închisoare, în 1950, timp de peste patru ani a fost căutat asiduu, fiind arestat în după amiaza zilei de 11 august 1953, în comuna Schitu Goleşti[iii]. Capturat într-un moment de maximă frustrare pentru Securitate – trecuseră peste patru ani de tentative eşuate de eliminare a partizanilor din Muscel[iv] – Andreescu a fost supus unei anchete fără menajamente. Deşi reprezintă cazul cel mai puţin documentat în cercetarea noastră, poate într-o măsură mai mare decât în privinţa celorlalţi, consecinţele l-au urmărit pentru tot restul vieţii.

Studiul documentelor nu ne îngăduie determinarea momentului exact al declanşării declinului său psihic, dar procesele verbale indică interogatorii foarte aspre şi de o lungă durată[v]. Primul indiciu cronologic al deteriorării stării sale psihice, din cauza brutalităţilor la care a fost supus în anchetă, ni-l furnizează o notă informativă din 1967, în care Andreescu îi relatează unui agent al Securităţii că „numai eu ştiu câtă bătaie am mâncat şi prin ce chinuri groaznice am trecut, m-au bătut numai în cap şi de atunci am rămas cu durere de cap”[vi].

În vara lui 1955 Andreescu a fost trimis în instanţă alături de primul lot al partizanilor lui Arsenescu, rejudecat în urma recursului intentat de autorităţi. Înainte de a fi condamnat, a fost nevoie de nu mai puţin de trei înfăţişări, cel puţin neobişnuite din perspectiva sa. De altfel, la înfăţişarea din iulie 1955, în depoziţia sa se consemna faptul că „inculpatul refuză să vorbească şi să semneze interogatoriul”[vii]. O lună mai târziu Andreescu era internat la „Serviciul de Psihiatrie Judiciară” din cadrul Spitalului Prof. Dr. Gh. Marinescu pentru a fi ţinut sub observaţie de către o comisie de expertiză[viii]. Ulterior solicitarea de eliberare provizorie întocmită de către avocatul său a fost respinsă de către instanţă, ca neîntemeiată, deşi documentul invoca inclusiv existenţa „bolii de nervi”[ix]. Adus din nou în instanţă, tribunalul a fost nevoit să constate că Andreescu „refuză să vorbească, e în greva tăcerii de trei luni. Avocaţii arată că e o situaţie maladivă. Acuzatul tace, fiind greva tăcerii. Formulându-i-se întrebările de pe verso refuză să scrie şi să semneze”[x]. Situaţia s-a repetat şi la termenul din decembrie 1955, când s-a constatat că acuzatul „păstrează aceeaşi tăcere ca şi în şedinţele anterioare. Refuză să scrie şi să semneze”[xi].

Într-o ultimă tentativă de a evita condamnarea lui Andreescu, avocaţii săi au întocmit un document concludent: „Ion Andreescu este arestat de la data de 1 august 1953 şi în acest moment este grav bolnav. În nici un caz nu poate fi vorba de o simulare ci de o boală care este foarte bine cunoscută în medicina noastră psihiatrică: SINDROM REACTIV DE DETENŢIE, aşa cum arată certificatul medical no. 325 din 4 oct 1955. Sindromul acesta este o stare maladivă provenită din cauza detenţiei şi prin netratare se poate ajunge la o boală incurabilă: schizofrenie. Deja, din martie şi până astăzi, chiar noi, apărătorii, am constatat că boala lui Ion Andreescu a progresat şi că de unde la început lua contact cu noi prin scris, acuma refuză să vorbească şi în acest mod cu noi. Deci boala a mers înainte şi dacă nu va fi eliberat el este cu totul pierdut”[xii].

Ion Andreescu a fost condamnat la şapte ani de închisoare corecţională. Documentele existente îl indică, pe toată durata detenţiei, ca având un comportament atipic, complet interiorizat, caracterizat printr-o tăcere deplină. Această stare s-a perpetuat şi după eliberare, o notă informativă din 1963 precizând că „după ce s-a întors de la închisoare, face pe mutul şi pe prostul”[xiii]. Starea sa psihică delicată este confirmată şi de documentele emise de către organe oficiale, un raport întocmit de şeful postului de miliţie din comuna Schitu Goleşti menţionând că „Andreescu este bolnav mintal” şi nu mai locuieşte acolo, pentru că nu mai are cine să-l întreţină[xiv]. Notele informative din anii ’80 îl indică drept o persoană singuratică, evitând contactele cu ceilalţi şi găsind un refugiu în practicarea ciclismului[xv].


[i] Ion Andreescu s-a născut la 13 noiembrie 1909 în Schitu Goleşti, Argeş. Militar de carieră, în 1929 a terminat şapte clase la liceul militar din Târgu Mureş, în 1931 a absolvit Şcoala Militară de Cavalerie din Târgovişte, iar în 1934 Şcoala de Cavalerie din Sibiu. Începând cu 1 iulie 1931 a funcţionat ca sublocotenent, comandant de pluton la Regimentul 1 Roşiori Arad şi apoi la Regimentul de Gardă Călare. Din 1936 a fost avansat locotenent şi transferat la Regimentul 4 Călăraşi Bucureşti. Între octombrie-decembrie 1940 a fost detaşat „pe lângă Preşedenţia Consiliului de Miniştri, la dispoziţia Cabinetului militar al Preşedenţiei”. Avansat căpitan, în octombrie 1941 a fost trimis timp de o lună în Germania, pentru perfecţionare. O cotitură decisivă în cariera sa s-a produs la 1 ianuarie 1942, când a fost eliminat din cadrele armatei din cauza legăturilor cu Mişcarea Legionară. În perioada martie-august 1942 a fost trimis pentru reabilitare pe frontul din Crimeea, alături de Divizia a 8-a Cavalerie. Cu toate acestea, în 1943 a fost trimis la Centrul de la Sărata pentru a prelua o companie care urma să plece pe frontul de Răsărit. Conform propriei declaraţii, „aici nu am stat nici 48 de ore şi am fugit, iar în luna noiembrie 1943 am fost scos definitiv din cadrele armatei cu drepturile la pensie”. A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 50, vol. 2, f. 370; Fond Informativ, dosar nr. 236681, f. 27.

[ii] Legăturile sale cu Gheorghe Arsenscu au debutat încă din 1929, cu ocazia frecventării Şcolii Militare de Cavalerie de la Târgovişte. A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 50, vol. 2, f. 393.

[iii] “Reţinerea susnumitului s-a produs prin somarea lui de către organele Miliţiei în timp ce mergea pe şosea, în urma cărui fapt neputând prezenta actul de identitate, ci numai un buletin de Bir. Populaţiei vechi, a fost reţinut şi înaintat acestei Regiuni de Securitate. La reţinerea sa susnumitul nu s-a opus”. A.C.N.S.A.S., fond Informativ, dosar nr. 196068, vol. 1, f. 148. O versiune alternativă, mai puţin credibilă, a arestării sale, prezentă într-o notă informativă, menţionează că “înainte de a fi închis reuşise să se ascundă într-o şatră de ţigani (căldărari) cu care mergea prin sate. Odată mergând în comuna Boteni, raionul Muscel, a fost recunoscut printre ţigani de o femeie de serviciu a sa […] şi arestat”. Idem, vol. 2, f. 42.

[iv] După arestările efectuate în prima jumătate a lui 1949, fiind căutat la domiciliu de către organele Miliţiei, din cauza legăturilor cu oamenii lui Arsenescu, Andreescu şi-a părăsit domiciliul, ascunzându-se în munţii sau în localităţile din Argeş, Braşov sau Dâmboviţa. În ianuarie 1950 se găsea în localitatea dâmboviţeană Priboiu, la locuinţa lui Ion Alexandrescu: „Ce să întâmpla? Atunci era unu’ din Boteni, echipa aia, din munţi… Andreeşti, aşa! Cu colonelu’ Arsenescu. Şi să îmbolnăvise, nu putea… Şi era rudă cu cumnatu-meu […]. A stat o iarnă la cumnatu-meu şi l-a adus şi la mine, aicea. Şi la unu noaptea, când era zăpadă, mă scotea la unu noaptea în pielea goală şi făceam cu zăpada aşa şi să fie al dracu’, nu răceam deloc! […] În fiecare seară de la unu noaptea. Făceai baie dă zăpadă şi pă urmă intrai în casă. […] Şi a stat vreo doi ani dă zile [sic!], da’ cu tata vorbea mai mult. Da-mi era frică… […] Dormea… prin pod stătea ziua, în pod. […] Ziceam că e o rudă d-a noastră. […] El nu prea ieşea afară să discute, stătea numa’ când ne strângeam noi, ai noştri. […] L-a chemat şi pe tata, pă chestia asta, la Securitate. L-a chemat: Domne, nu-l cunosc, a venit pă la mine, aşa… Fusese rudă cu nemurile noastre… Da. Cine a spus… Da’ plecase el… […] Da’ ce se întâmplă? Le duceau ciobanii, acolo, mâncare, în pădure, pă măgari le ducea brânză, le ducea dă toate şi lui îi aduceau aicea. Venea un cioban d-acolo, că avea avere multă, şi-i aducea brânză, mâncare, dă toate…”. Interviu cu Alexandru Alexandrescu, arhiva personală a autorului.

[v] De pildă, la 15 august 1953 Andreescu a fost anchetat în intervalul orar 0.30-8.15. A.C.N.S.A.S., fond Informativ, dosar nr. 196068, vol. 1, f. 32.

[vi] Idem, vol. 2, f. 21.

[vii] A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 50, vol. 6, f. 252.

[viii] Idem, vol. 8, f. 132.

[ix] Ibidem, f. 205.

[x] Ibidem, f. 236.

[xi] Ibidem, f. 348.

[xii] Ibidem, f. 391.

[xiii] A.C.N.S.A.S., fond Informativ, dosar nr. 196068, vol. 2, f. 42.

[xiv] Ibidem, f. 22.

[xv] Idem, vol. 3, passim. Ultima notă informativă existentă în dosarul său datează din 28 august 1989.

ANEXĂ

Image

Sursa: ACNSAS, Fond Informativ, Dosar nr. 196068, vol. 2, f. 42

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Haiducii Muscelului și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s