MUTAŢII PSIHICE ŞI ABUZURI PSIHIATRICE ÎN ANCHETELE POLITICE. CAZUL LOTURILOR „ARSENESCU” II

2. ECATERINA SĂNDESCU

Ecaterina Săndescu[i] a jucat periculos, încercând să înşele vigilenţa Securităţii. Relaţia sa specială cu Gheorghe Arsenescu şi implicarea soţului său, Vasile Săndescu[ii], în activităţile grupului de partizani au condus la un deznodământ tragic. Deşi Vasile fusese arestat încă din martie 1949, Ecaterina Săndescu a menţinut legătura cu Gheorghe Arsenescu, cu toate riscurile. Prin intermediul unor scrisori cifrate cei doi au stabilit câteva întâlniri cu prilejul cărora partizanul a primit informaţii şi alimente de la Ecaterina Săndescu. Concomitent, a acceptat propunerea Securităţii, devenind în mod formal colaboratoare, fără a oferi vreun „indiciu care să ducă la prinderea bandiţilor”[iii].

Drept consecinţă, în 1951 a survenit prima sa arestare. Lipsa de probe serioase a făcut ca Ecaterina Săndescu să fie internată administrativ timp de patru ani[iv]. Conform propriei mărturii, a fost maltratată cumplit în timpul cercetărilor: „Au adus vreo cinci sergenţi, între care şi Oprea. Bataie, cădeam pe jos, iară mă ridicam, în jurul unei mese. Îmi puneau mâinile pe  birou  şi  cu  o  vergea  de fier dădeau peste ele. Mă băteau ba unul, ba altul. Şi parcă am vrut să mă bag aşa, după sobă, ca măcar capul să-l salvez, dar nu am putut, că era îngustă firida aia”[v]. „M-a batut plutonierul Popescu si m-a aruncat în beci, peste nişte buşteni, în întuneric, şi a încuiat uşa. Eram îngrozită, îmi era frig, eram dezbrăcată, bătută, am început să plâng. […] Mă arestau, mă băteau, mă urmareau zi şi noapte, mă aruncau peste tot, fiind folosită ca momeală. M-au ameninţat cu moartea”[vi].

Având deja acest trecut traumatic, la 20 august 1961 Ecaterina Săndescu a fost rearestată, învinuită de săvârşirea infracţiunii de „favorizare la acte de teroare” şi reanchetată în lumina noilor dovezi obţinute de Securitate. La patru zile de la arestarea sa, anchetatorul penal de Securitate, locotenentul major Ispas Nicolae, a fost nevoit să constate că „susnumita a prezentat simptomele unei boli neuropsihiatrice” (sindrom reactiv cu elemente pitiatice), iar în urma examenului medical la care a fost supusă „s-a constatat că cea în cauză suferă de o boală gravă şi necesită un tratament îndelungat în spital”[vii]. Ca urmare, din august 1961 până în octombrie 1962, Ecaterina Săndescu a fost internată în secţia de neuropsihiatrie a spitalului-penitenciar de la Văcăreşti, cu o mică întrerupere în aprilie 1962, când anchetatorii au încercat să reia cercetările, însă fără succes[viii]. Constrâns de refuzul Procuraturii Militare de a mai acorda prelungirea arestului, anchetatorul a întocmit, nu fără un sentiment de regret, vizibil în text, un referat de punere în libertate a Ecaterinei Săndescu, în care preciza că, totuşi, „în cauză există suficiente probe pentru condamnare”[ix].

Presiunile la care a fost supusă, atât fizice cât şi psihice, coroborate cu regimul alimentar dezastruos, specific universului carceral comunist, au condus la zdruncinarea gravă a sănătăţii sale. Puţin timp înainte de eliberare, starea sa generală era „mult alterată”, formula aparţinând chiar medicilor „oficiali” – medicul şef al U.M. 0336 Piteşti şi medicul penitenciarului din Piteşti[x]. Conform unui referat medical întocmit de cei doi, înainte de eliberare, în octombrie 1962, Ecaterina Săndescu suferea de distrofie de gradul II-III, cântărind numai 39 de kilograme[xi]!

Experienţa traumatică suferită în timpul derulării anchetei penale de la Securitate a marcat-o pentru tot restul vieţii. Dosarele informative întocmite pe numele soţului său, vin să confirme acest fapt. Cu toate acestea, după 1989 a reuşit să rememoreze fragmente din acest trecut traumatic, mărturia sa fiind o importantă sursă pentru cercetătorii preocupaţi de mecanismele represive dezvoltate de comunism în România.


[i] Ecaterina Săndescu s-a născut la 2 martie 1919, în Buneşti, Argeş.

Imagine

Vasile Sandescu in arestul Securitatii – 1949.
Sursa: ACNSAS, Fond Penal, Dosar nr. 261, vol. 4

[ii] Vasile Săndescu, născut la 23 decembrie 1911 în Câmpulung-Muscel. A fost arestat la 27 martie 1949 şi condamnat la 10 ani temniţă grea, pedeapsă redusă ulterior la 7 ani. A fost închis la Jilava, Valea Neagră-Peninsula, Poarta Albă, Piteşti. A fost eliberat la 22 februarie 1956. A.A.N.P., fond Fişe matricole penale.

[iii] A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 50, vol. 17, f. 155. Ecaterina Săndescu a fost şi victima unei înscenări a căpitanului Cârnu Ioan, care a dorit s-o folosească drept momeală pentru capturarea lui Gheorghe Arsenescu. În acest sens “a fost chemată la Serviciul de Securitate Muscel şi i s-a cerut numitei Ana Ianotescu să meargă la Săndescu Ecaterina şi să-i spună acesteia că a fost vizitată de banditul Arsenescu care i-a lăsat un pachet şi pentru că îi e frică să-l mai ţină la dânsa vrea să-l lase la numita Ecaterina Săndescu care la rândul ei să-l predea iarăşi lui Arsenescu.” Ibidem, f. 156.

[iv] În acest interval, Ecaterina Săndescu a fost închisă la Piteşti, Târgşor şi Mislea. A.A.N.P., fond Fişe matricole penale.

[v]http://www.arhivelenationale.ro/images/custom/image/Pdfuri/Revista/Revista%202_2008/16%20Dorin%20Dobrincu.pdf, accesat la 22 iulie 2013 – Dorin Dobrincu, The Anti-Communist Armed Resistance on the Southern Slope of the Făgăraş Mountains and the Iezer Mountains. The Groups led by Colonel Gheorghe Arsenescu and Lieutenant Toma Arnăuţoiu (1948-1960) (III), p. 162.

[vi] http://www.scritube.com/istorie/Arestarea22222172.php, accesat la 22 iulie 2013. Folosirea sa drept momeală de către Securitate, este confirmată şi într-un proces verbal de interogatoriu al unei foste deţinute, Iuler Elisabeta, realizat la 29 octombrie 1953, la Securitatea din Brăila: “Titica Săndescu a povestit cum a fost arestată de Securitate şi a plimbat-o prin munte, ca să o vadă Arsenescu Gheorghe şi acesta să fie arestat. A spus că cu toate că s-au plimbat prin munţi, nu au putut să aresteze pe Arsenescu Gheorghe”. A.C.N.S.A.S., fond Informativ, dosar nr. 196970, vol. 1, f. 156.

[vii] A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 50, vol. 69, f. 36.

[viii] Ibidem, ff. 102-103. Medicii de la spitalul penitenciar Văcăreşti au constatat “un sindrom reactiv de tip stupuros, caracterizat prin atitudine imobilă, împietrită, cu expresia feţei şi privirea fixă, ochii sticloşi cu negativism verbo-motor, cu absenţa reacţiilor la excitanţii exteriori. Pe acest fond episodic bolnava a prezentat stări de anxietate paroxistică cu manifestări halucinatorii vizuale terifiante. […] Afecţiunea are un caracter reversibil, curabil, necesitând tratament de specialitate. […] Este responsabilă pentru faptele săvârşite în trecut.” Ibidem, f. 40.

[ix] Ibidem, f. 103.

[x] Este vorba despre medicii Stan Gheorghe, respectiv Rădescu Sebastian. Ibidem, f. 104.

[xi] Ibidem.

ANEXE

Imagine

Sursa: ACNSAS, Fond Penal, Dosar nr. 50, vol. 69, f. 35.ImagineSursa: ACNSAS, Fond Penal, Dosar nr. 50, vol. 69, f. 104

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Haiducii Muscelului și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s