MUTAŢII PSIHICE ŞI ABUZURI PSIHIATRICE ÎN ANCHETELE POLITICE. CAZUL LOTURILOR „ARSENESCU”

În cele ce urmează nu voi insista pe aspecte care ţin de fondul teoretic al problemei, neavând calificare în câmpul de specialitate al psihiatriei. Ceea ce mi-am propus ţine în exclusivitate de perspectiva istorică, bazată pe cercetarea şi interpretarea surselor.

Ce au în comun lupta de partizani şi abuzul psihiatric? În mod normal nimic, doar că atunci când abuzul psihiatric este folosit ca o armă împotriva celor bănuiţi a desfăşura sau sprijini activităţi împotriva regimului, cele două concepte se intersectează nefericit. Cele de mai jos reprezintă o piesă în plus în puzzle-ul represiunii. Cazul următor este primul dintr-o succesiune de patru pe care le-am documentat.

1. SERGIU GEORGESCU

Imagine

Sergiu Georgescu înainte de arestare.
Sursa: ACNSAS, Fond Penal, Dosar nr. 261, vol. 1

Premisele privării de libertate în comunism erau de multe ori aleatorii, la bunul plac al organelor represive. Cel puţin până la debutul anilor ’60 frenezia conspiraţionistă indusă ideologic a condus la momente dintre cele mai neobişnuite. În angrenajul loturilor „Arsenescu”, constituite din partizani, susţinători, rude, prieteni sau simple cunoştinţe, cu o doză de implicare care variază de la angajamentul total, la cel minim sau inexistent, culpa magistratului Sergiu Georgescu[i] este în întregime una contrafăcută şi imaginară. A fost arestat chiar din incinta instanţei unde activa: „Am fost arestat la 3 iunie 1951, în mod abuziv. În acea zi am intrat în şedinţă, în calitate de Consilier la secţia a II-a fostei Curţii [sic!] de apel Bucureşti, am judecat procese grele (crime de război etc.) până la ora 15 când am fost ridicat şi în acea zi, seara, am fost transportat la Securitatea reg. Piteşti”[ii]. Motivele arestării sale se regăsesc în prietenia cu fraţii Ion şi Gheorghe Purnichescu, doi dintre partizanii lui Gheorghe Arsenescu. La sfârşitul lui 1948, părăsind adăposturile din munte, cei doi au călătorit incognito spre Bucureşti, unde au găsit un refugiu temporar în casa lui Sergiu Georgescu, veche cunoştinţă şi colaborator apropiat: „Învinuirea ce mi s-a pus în sarcină este aceia [sic!] că în luna sept. 1948 am găzduit în locuinţa mea din Bucureşti pe Ion şi Gheorghe Purnichescu, iar la plecare i-am ajutat cu o sumă de bani”[iii]. Deşi evenimentul în sine s-a petrecut, injustiţia derivă din circumstanţele specifice şi anume din faptul că Georgescu, la acea dată, nu cunoştea nimic despre apartenenţa celor doi la organizaţia de rezistenţă a lui Gheorghe Arsenescu.

Este vorba, de fapt, de cazul unui om nevinovat, chiar şi în raport cu justiţia vremii, ridicat şi „chestionat” la Securitatea din Piteşti de către Gheorghe Iordache, unul dintre cei mai violenţi anchetatori penali din cadrul Direcţiei Regionale de Securitate. Timp de patru luni Georgescu a fost presat pentru a admite că găzduirea şi suma de bani încredinţată celor doi au reprezentat sprijinul acordat, în cunoştinţă de cauză, unei organizaţii contrarevoluţionare şi nicidecum o reacţie firească, de prietenie. Confruntat cu refuzul acestuia de a admite „versiunea oficială”, metodele lui Iordache au constat în teroare şi violenţă brută: „Cercetările au durat de la 3 iunie 1951 – 25 sept. 1951 la Securitatea reg. Piteşti şi nu au scos la iveală fapte să dovedească vinovăţia mea. Am fost maltratat crunt, bătut de anchetator cu un cauciuc gros, în cap, noaptea pe la orele 13 ½ încât am căzut în nesimţire în biroul anchetatorului, mi-am pierdut cunoştinţa şi uzul raţiunii, nemaifiind responsabil de actele mele”[iv].

Imagine

Sergiu Georgescu în arestul Securităţii din Piteşti.
Sursa: ACNSAS, Fond Penal, Dosar nr. 261, vol. 3.

Poziţia omului încarcerat, confruntat cu neputinţa de a-şi proba nevinovăţia şi supus violenţei sistematice este de natură să provoace traume psihice majore. Sergiu Georgescu a suferit, indiscutabil, o asemenea traumă. De altfel, cazul său a devenit cunoscut printre ceilalţi deţinuţi, în limbaj uzual starea sa fiind asociată cu nebunia produsă de şocul anchetei[v].

Constrânşi de consecinţele violenţei aplicate, cei de la Securitatea din Piteşti au dispus muşamalizarea cazului prin transferarea deţinutului într-o unitate psihiatrică: „După aceasta m-au transportat cu o maşină mică de la Securitatea Reg. Piteşti la Spitalul unificat de Stat nr. 9 Bucureşti unde am fost internat la Pavilionul nr. 8 pentru deţinuţi de la data de 25 sept. 1951 – 13 martie 1956, fiind grav bolnav de catatonie cu elemente stupuroase şi schizofrenie după cum rezultă din certificatele medicale ale Spitalului nr. 9 depuse la dosar”[vi]. Procedura standard în asemenea cazuri era ca deţinuţii să fie depuşi, „pentru expertize”, direct în unitatea psihiatrică, actele de deţinere rămânând la dispoziţia organelor de Securitate. Ulterior, deşi conducerea spitalului solicita ridicarea deţinuţilor, Securitatea dispunea prelungirea internării[vii].

Este indiscutabil că starea lui Sergiu Georgescu necesita internarea şi tratamentul într-o unitate de profil, însă ceea ce primează în cazul de faţă este elementul care a produs mutaţia psihică şi, ulterior, abuzul psihiatric, derivat din manipularea de către Securitate a perioadei extrem de lungi de internare. Numeroasele documente referitoare la starea sa psihică, deşi converg în direcţia unei suferinţe reale, confirmate ulterior şi de către Georgescu, sunt discordante în privinţa diagnosticului definitiv. O comisie care a beneficiat inclusiv de expertiza Constanţei Parhon-Ştefănescu[viii], după examinarea prealabilă, „a constatat că prezintă o Melancolie cu elemente stupuroase”[ix], iar o notă trimisă de Securitate către Parchetul Militar Bucureşti specifica că deţinutul „se află internat la Spit[alul] de Stat nr. 9 Bucureşti prezentând sindrom depresiv cu fenomene confuzive de detenţie. Actualmente starea este uşor ameliorată dar are nevoie de continuarea tratamentului”[x].

„Continuarea tratamentului” s-a desfăşurat timp de aproximativ cinci ani  în incinta Spitalului nr. 9. Amânarea sine die a judecării sale a determinat parchetul militar să întocmească numeroase note care solicitau explicaţii referitoare la situaţia deţinutului. Răspunsurile, însă, erau întocmite de Securitate, care controla traficul de misive oficiale, prelungind discreţionar şi abuziv internarea deţinutului în incinta stabilimentului psihiatric, în ciuda ameliorării stării sale[xi]. În această situaţie, în decembrie 1954, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti „suspendă judecarea procesului privind pe inculpatul Georgescu Sergiu până la complecta însănătoşire şi dispune scoaterea de sub puterea mandatului de arestare nr. 15779 emis de parc[hetul] milit[ar] Buc[ureşti] la 13 martie 1952 şi internarea lui în Spit[alul] de Stat nr. 9 din Buc[ureşti]”.

Începând cu 1954, Georgescu, prin intermediul avocatului său, încearcă ieşirea din impas prin mijloace legale. La 11 ianuarie 1956 solicită repunerea pe rol a dosarului, pentru a fi judecat şi a-şi clarifica astfel situaţia[xii], iar o lună mai târziu solicită eliberarea provizorie. În urma recursului intentat de stat în cazul unora dintre cei implicaţi în primul lot „Arsenescu”, condamnaţi în 1950, Georgescu a fost convocat în instanţă la 30 aprilie 1956, alături de aceştia. Deşi a negat că ar fi cunoscut activitatea de rezistenţă a fraţilor Purnichescu, Georgescu a fost condamnat la cinci ani închisoare corecţională, tribunalul dispunând neexecutarea pedepsei în baza decretului 421 din 1955[xiii]. Sentinţa a fost concepută întocmai pentru a acoperi perioada internării la Securitate şi în incinta instituţiei de psihiatrie.

Ion Constantinescu[xiv], unul dintre cei rejudecaţi în 1956, descria impresia pe care i-a provocat-o contactul cu Georgescu:

„Fostul consilier de la curtea de apel, Sergiu Georgescu, sta izolat într-un colţ al arestului păzit de un sergent major care-l adusese de la spitalul central. Avea o privire rătăcită. Vlad [Ion Constantinescu – n.n.] aflase despre el că nu mai era în deplinătatea facultăţilor mintale. Ancheta îl scosese din minţi. Bolborosea de unul singur cuvinte fără sens, chiar când era apostrofat de paznic. Sergiule, ce-i cu tine, rupse tăcerea Costică Greculescu. De ce nu vorbeşti. Ai nevoie de ceva? V-am spus că n-aveţi voie să scoateţi o vorbă, interveni unul din caralii. Fostul consilier de curte rămase mut cu privirea pironită în peretele din faţa lui, fără să schiţeze vreun gest”[xv]. „În arest îl regăsiră pe Sergiu ţintuit pe canapea. Ţipa la caraliul care avusese inspiraţia nefericită să-l lovească. Arăta cu degetul locul unde fusese lovit”[xvi].

Surprinzător, epilogul poveştii s-a consumat 13 ani mai târziu, pe fondul reglării de conturi între „baronii” lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Un recurs extraordinar împotriva sentinţei din 30 aprilie 1956, a Tribunalului Militar Bucureşti, a fost introdus chiar de către ministrul justiţiei, în septembrie 1969. O reabilitare fără o miză ideologică importantă, putea servi drept probă în dosarul unei „destalinizări” târzii. Din perspectivă istoriografică, un astfel de caz se tranformă într-o adevărată oportunitate pentru cercetătorul interesat de represiunea comunistă. Posibilitatea oferită fostului inculpat a scos la iveală elementele lipsă din urzeala înscenării judiciare, dar şi o explicaţie neaşteptată pentru întregul curs al terorii:

„Actele de anchetă făcute la Securitatea reg. Piteşti de către locot. Major de securitate Iordache Gheorghe, în anul 1951, au reprezentat plăsmuiri grosolane, ticluite în cursul anchetei. Declaraţiile care au stat la baza învinuirilor mele conţin neadevăruri, nu se coroborează între ele şi nici cu alte fapte şi elemente, au fost luate după 3 ani de la naţionalizarea întreprinderilor şi au fost smulse de la martori – coinculpaţi principali – prin constrângeri fizice şi presiuni morale, prin înscenări şi samavolnicii, falsuri şi ilegalităţi […]. M-am îmbolnăvit grav din cauza loviturilor crunte şi bestiale primite de la anchetatorul locot. major de Securitate Iordache Gh. […] Menţionez că anchetatorul locot. major de Securitate Iordache Gh., de la Securitatea Reg. Bucureşti, n-a fost obiectiv, fiindcă atunci când a fost comisar la o circă de Poliţie din Capitală, 1945-1947, l-am anchetat eu în calitate de judecător de instrucţie, pentru faptul că ţinuse arestat pe un muncitor sindicalist – după câte îmi aduc aminte – mai mult de 48 de ore pentru cercetări, fără să ceară autorizaţia parchetului. Acest fapt l-a comunicat anchetatorul în 1951 la Securitatea Reg. Piteşti lui Alexandrina Purnichescu spunându-i: <Ce crede tov. Consilier Serghe Georgescu că o să scape aşa de uşor de aici fiindcă m-a anchetat pe mine când era judecător de instrucţie?>. Tov. anchetator Locot. major Iordache Gh. a promis tot în 1951 la Securitatea din Piteşti fraţilor Purnichescu că dacă va declara [sic!] că subsemnatul am ştiut că ei au făcut parte din banda Arsenescu, se vor duce [sic!] cu ei la Trib. Militar în ziua când se vor judeca şi va ruga completul de judecată să le dea o pedeapsă cât mai mică, între 5 şi 10 ani”.[xvii]

Imagine

Aristotel Cojocaru in arestul Securitatii din Pitesti.
Sursa: ACNSAS, Fond Penal, Dosar nr. 261, vol. 2.

Alături de Georgescu, în procesul de reabilitare au compărut şi patru dintre cei implicaţi în aceeaşi speţă: Ion şi Gheorghe Purnichescu, Clidis Frangulea[xviii] şi Cojocaru Aristotel[xix]. Mărturiile cheie au aparţinut celor doi fraţi care au putut acum să declare că activitatea lor în grupul condus de Gheorghe Arsenescu i-a fost complet străină lui Georgescu. Deasemenea, alături de Frangulea şi Cojocaru, au confirmat violenţa anchetei precum şi mobilul răzbunării în cazul anchetatorului Iordache[xx]. Drept consecinţă, reabilitarea a fost pronunţată rapid, fără alte complicaţii.

Derivat din articulaţiile criminale ale regimului comunist, dar amplificat dintr-o răzbunare personală, cazul lui Sergiu Georgescu este elocvent pentru maniera în care în care s-au desfăşurat anchetele politice în anii ’50.


[i] Sergiu Georgescu s-a născut la 20 octombrie 1907 în localitatea Râul Alb, Dâmboviţa. Elev eminent, a fost absolvent al Şcolii Normale din Târgovişte şi al Seminarului Teologic din Craiova. Din 1930 a urmat cursurile facultăţilor de Teologie, Litere şi Filozofie şi Drept, din Bucureşti, devenind licenţiat al ultimelor două. Doctor în Drept, din 1938, în 1939 a fost „confirmat judecător inamovibil la Judecătoria Mixtă Piteşti”. Ulterior a ocupat mai multe poziţii în sistemul judiciar din capitală, ajungând, în 1947, până la poziţia de consilier la Secţia a VIII-a a Curţii Criminale Bucureşti. În 1951 Georgescu ocupa postul de Consilier la Secţia a II-a Penală a Curţii Bucureşti. A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 261, vol. 3, ff. 144-146.

[ii] Idem, dosar nr. 50, vol. 9B, f. 5.

[iii] Ibidem, f. 5.

[iv] A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 50, vol. 9B, ff. 5-6.

[v] Într-o tentativă de revizuire a sentinţei de condamnare, din 2 aprilie 1955, Ion Constantinescu, unul dintre cei condamnaţi în loturile “Arsenescu”, invoca şi “cazul lui Sergiu Georgescu, înnebunit tot în anchetă, azi încă la Spitalul Central”, ca o dovadă a valorii juridice nule a declaraţiilor furnizate sub tortură. A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 50, vol. 8, f. 34.

[vi] Idem, vol. 9B, f. 6.

[vii] Idem, vol. 82, f. 40. Documentul edificator pentru această procedură este redat integral într-o anexă a studiului.

[viii] Din aceeaşi comisie mai făceau parte Dr. Lechter C, Dr. Retezeanu A, Dr. Maller O şi Dr. Tomorug E. Idem, vol. 11, f. 54.

[ix] La dosarul său există ataşată o definiţie, dintr-un tratat de psihiatrie medico-legală: „Melancolia cu stupoare se caract[erizează] prin acea exagerare a turburării descrise mai sus, adică în care pacientul rămâne în inacţiunea cea mai complectă, rămâne cu desăvârşire indiferent faţă de tot ce-l înconjoară, absolut inert/stupid, activitatea sa intelectuală este în întregime oprită sau concentrată asupra unui singur obiectiv; privirea îi este foarte vagă şi indiferentă; nemişcarea este absolută, ridicat sau culcat, pacientul nu execută nici o mişcare; este ca o statuie şi uneori atitudinea lui îmbracă forma catatonică, cu fixarea atitudinilor, gesturi stereotipe, sugestibilitate, este împins, înaintează, este oprit, rămâne în acelaşi loc, voinţa sa pare complectamente anihilată. Numai opunerea faţă de unele acte subzistă, ca refuzul de a fi alimentat, de exemplu. Această stare stupuroasă, care – natural – reduce persoana la inactivitatea fizică şi psihică absolută, comportă mult mai puţine reacţii medico-legale, în afara refuzului alimentării şi de lipsa oricăror griji de igienă sau altele”. Ibidem, f. 56.

[x] Ibidem, f. 20.

[xi] Într-o notă adresată Parchetului Militar Bucureşti de către Securitatea din Piteşti, se specifica că Sergiu Georgescu „se află internat la Spit[alul] de Stat nr. 9 Bucureşti prezentând sindrom depresiv cu fenomene confuzive de detenţie. Actualmente starea este uşor ameliorată[,] dar are nevoie de continuarea tratamentului”. Ibidem, f. 20.

[xii] „Menţinerea mea în această situaţie are o influenţă neprielnică asupra stării sănătăţii mele şi arăt că spitalul central prin adresa nr. [?] din 26 sept. 1955 a cerut să vă pronunţaţi dacă pot să fiu lăsat la domiciliul meu fapt care va contribui la refacerea sănătăţii mele. Întrucât la această adresă nu s-a răspuns, solicit repunerea pe rol a dosarului pentru a fi judecat”. Solicitarea este semnată, în numele petentului, de către avocatul Ion Pora. Ibidem, f. 83.

[xiii] Ibidem, f. 106.

[xiv] Ion Constantinescu, născut la 14 decembrie 1915 în Ciumeşti, Argeş. A fost arestat la 8 aprilie 1949 şi condamnat la 15 ani muncă silnică, pedeapsă majorată ulterior la 16 ani. A executat pedeapsa în închisorile Piteşti, Baia Sprie, Aiud, Valea Nistrului, Satu Mare, Jilava, Văcăreşti, Gherla, Galaţi, Botoşani. A fost eliberat la 24 iunie 1964. A.A.N.P., fond Fişe matricole penale.

[xv] Ion Constantinescu Mărăcineanu, Cuibul cu bibelouri. Pseudoroman, vol. III, Editura Vasile Cârlova, Bucureşti, 2000, p. 211.

[xvi] Ibidem, p. 215

[xvii] A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 50, vol. 9B, f. 7.

Imagine

Frangulea Clidis. Sursa: ACNSAS, Fond Penal, Dosar nr. 261, vol. 1

[xviii] Clidis Frangulea, născut la 22 iunie 1899 în Chiselet, Călăraşi. A fost arestat la 25 aprilie 1951. A fost închis la Piteşti, Jilava. A fost eliberat la 24 aprilie 1952. A.A.N.P., fond Fişe matricole penale; A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 261, vol. 3, f. 162.

[xix] Aristotel Cojocaru, născut la 18 august 1913, în Gemenea, Dâmboviţa. A fost arestat la 25 aprilie 1951 şi condamnat la 3 ani închisoare corecţională. A executat pedeapsa în închisorile Piteşti, Craiova, Jilava, Poarta Albă, Valea Neagră-Peninsula, Galeşu. A fost eliberat la 27 aprilie 1954. A.A.N.P., fond Fişe matricole penale.

[xx] Gheorghe Purnichescu: „Nu menţin declaraţiile de la anchetă, din 1951, fiindcă le-am dat sub presiuni, fiind arestat. Declaraţia de la fila 76 este scrisă de mine, dar s-a dictat de organul de Securitate [sublinierea noastră], care a afirmat în faţa mea că numitul nu va mai scăpa de astă dată, deoarece i-a picat în mână. Toate declaraţiile de la anchetă cu privire la inculpat nu le menţin fiind date sub presiune şi dictate”. A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 50, vol. 9B, ff. 24-25. Ion Purnichescu: “Am dat declaraţiile de la anchetă exercitându-se asupra mea presiuni şi loviri şi nu le menţin”. Ibidem, f. 26. Clidis Frangulea: “Ulterior l-am văzut [pe Georgescu] tot într-o sală a penitenciarului, lovit, bătut şi părea a fi un om ce nu se află în deplinătatea facultăţilor mintale, după comportarea ce avea. […] Cunosc că Georgescu Sergiu a făcut greva foamei de câteva ori din cauză că era maltratat”. Ibidem, f. 27. Aristotel Cojocaru: “Am fost arestat într-o celulă alăturată cu inculpatul şi ştiu că acesta a fost bătut şi maltratat”. Ibidem, f. 28 verso.

ANEXĂ

Imagine

Sursa: ACNSAS, fond Penal, dosar nr. 50, vol. 82, f. 40.

Materialul, în cea mai mare parte, face parte dintr-un studiu publicat in volumul „Experimentul Piteşti – Reeducarea prin tortură”, Editura Fundaţia Culturală Memoria, Piteşti, 2013.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Haiducii Muscelului și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s