REFLECŢII PE MARGINEA GROPILOR. DESPRE VINOVĂŢIE ŞI IDENTITATEA MORŢILOR LA PERIPRAVA

SONY DSC

Motto: „Pământ eşti şi în pământ vei merge”.

Pamântul e viu; hrăneşte şi în acelaşi timp consumă vitalitatea umană. Nisipul Deltei pare, însă, imun la asemenea reflecţii cu iz filozofic. Măruntaiele lui ascund drame umane încă neconsumate. La propriu. Străini de solul Deltei, deţinuţii ucişi şi îngropaţi la Periprava refuză, parcă conştient, să se contopească într-o plămadă căreia nu-i aparţin.

În lagăr nu sunt închişi numai legionarii

Am poposit pentru prima oară la Periprava cu mai bine de cinci ani în urmă, în 2008. Atunci scopul călătoriei mele acolo a fost identificarea locului pe care s-a clădit fosta colonie de muncă, precum şi efectuarea unei documentări în legătură cu morţii lagărului. Am fost descumpănit, vâzând ruinele înghiţite de vegetaţie, prădate de timp şi de lăcomia oamenilor. Singură, fosta clădire a comandamentului începea să se metamorfozeze în hotel de patru stele. Derutant. Naiv, mă întrebam ce părere au localnicii despre toate acestea. M-am dumirit destul de repede, încă de la primele contacte. Adulţi blazaţi, cu ochi tulburi. Copii blonzi, dar cu priviri rătăcite.

În lagăr s-a murit din cauze precise: din lipsa hranei şi a elementarelor condiţii sanitare şi de igienă,  de epuizare, tortură sau glonţ. Într-o discuţie cu doi dintre colegii de la Institut, comandantul lagărului, Ioan Ficior, afirma că morţii au fost puţini şi înhumaţi creştineşte. Belicos, a completat că „politicii” Peripravei erau legionari şi îşi cam meritau soarta. Mai mult, într-un dialog cu reporterii ziarului „Gândul” regreta că nu a făcut… mai mult. Se cuvine să-l liniştim pe Ficior şi să spunem că a făcut mult mai mult decât ar fi trebuit să facă chiar şi un individ angrenat în mecanismul represiv al comunismului. Se cuvine să spunem că la Periprava nu au fost închişi doar membri ai Mişcării Legionare. La Periprava s-a ajuns din cauza feluritelor forme de anticomunism, începând cu legionarismul mai mult sau mai puţin asumat şi terminând cu lipsa oricărei înregimentări ideologice. În plus, la Periprava nu au murit doar legionari. Ce trebuia să faci în anii ’50 pentru a deveni candidat pe „lista morţii” în acest loc înfiorător? Cea mai mică manifestare antisistem, mai mult sau mai puţin conştientă, îl putea conduce pe cel care o genera pe ultimul drum din Deltă.

Un tramvai spre moarte

ImagineInfernul de la Periprava a absorbit inclusiv reprezentanţi ai „clasei muncitoare”. În toamna mohorâtă a lui 1956, la puţin timp după evenimentele din Ungaria, un bucureştean oarecare se urca în tramvaiul 14. Fatidică cursă. Îmbătat şi la propriu şi la figurat de euforia evenimentelor, omul dă frâu liber unor reflecţii nu tocmai măgulitoare la adresa regimului. Nu trebuia să ai formaţie academică pentru a critica comunismul. Consecinţa? Este arestat şi condamnat la cinci ani de închisoare corecţională pentru că „a făcut agitaţie ostilă regimului din RPR aducând injurii la adresa regimului nostru şi Uniunii Sovietice faţă de publicul din tramvai”. Speriaţi şi puşi în gardă de situaţia omologilor maghiari, comuniştii de la Bucureşti suflă şi-n iaurt.

Născut la 11 noiembrie 1907, şoferul Gheorghe Dumitrescu nu a avut preocupări politice. Faptul în sine nu a fost suficient pentru a-l scuti de necazuri. A sosit la Periprava în decembrie 1959, după un periplu pe la Jilava, Gherla şi Salcia. N-a rezistat la regimul de detenţie patronat de Ioan Ficior decât două luni. Actul de moarte întocmit pe numele său consemnează tuberculoza pulmonară drept cauză a decesului.

Din Periprava evadează numai morţii

Constantin Bucalau in arestul Securităţii – 1950.
Sursa: ACNSAS, Fond Penal, dosar nr. 2661, vol. 2, fila 1

Comunismul a mursecat fără milă, dintr-un soi de vigilenţă criminală, şi din presupusa sa bază socială. Născut la 22 aprilie 1928, în Comăneşti, judeţul Bacău, Constantin Bucălău era un tânăr muncitor cu patru clase primare. Bunăstarea socialistă echivala în mintea sa cu posibilitatea confecţionării unui „costum de haine” şi cu o masă îndestulătoare în fiecare zi. Cu toate acestea, originea modestă nu i-a garantat locul în „paradisul” comunist şi nu i-a asigurat aceste minime cerinţe. Dimpotrivă, a sădit în existenţa sa germenii dramei. Mai târziu a aflat că afară „se trăieşte mai bine”. Ca atare s-a hotărât să fugă. Ajuns muncitor în portul Constanţa, în 1950, tânărul a fost arestat în timpul unui control de rutină. Ascuns la bordul unui vas sub pavilion olandez, cuprins de mirajul occidentului, Constantin Bucălău a încercat să „evadeze” din închisoarea cea mare. Temerara încercare l-a costat un an de închisoare corecţională pentru „tentativă de trecere frauduloasă a frontierei”.

ImagineDupă eliberare a încercat să se reintegreze în societate. Se pare că fără succes de vreme ce, şapte ani mai târziu, a fost rearestat şi condamnat la opt ani de închisoare corecţională pentru „uneltire”. Lipsa documentelor în ceea ce priveşte ultima arestare nu ne-a permis să clarificăm motivele, formula vagă a „uneltirii” fiind preluată din fişa sa matricolă penală. Există însă şi certitudini. Sumbre. După un an petrecut în închisorile de la Gherla şi la Salcia, în decembrie 1959, Constantin Bucălău a ajuns la Periprava, în acelaşi transport cu Gheorghe Dumitrescu. Nu s-a putut acomoda cu versiunea de reabilitare prin muncă propusă de regim şi a pus la cale o nouă evadare. Dintr-o închisoare mai mică. De data aceasta tentativa l-a costat viaţa. Constantin Bucălău a fost împuşcat mortal la 17  ianuarie 1960, la mai puţin de două luni de la sosirea la Periprava. Avea doar 31 de ani.

Omerta: responsabili şi tăinuitori

Am revenit la Periprava în august, anul acesta, pentru a identifica martori oculari ai evenimentelor petrecute la sfârşitul anilor ’50 şi începutul anilor ’60. Satul din Deltă m-a întâmpinat cu aceeaşi mină atemporală. Vârstnicii satului vorbesc despre torturi, decese şi gropi comune pentru „politici”. Până aici nicio surpriză. Doar indignare. Dar printre „informatorii” noştri, mai mult sau mai puţin voluntari, s-au aflat şi trei gardieni ai coloniei de muncă Periprava. Versiunea lor este diametral opusă celei a sătenilor obişnuiţi. Îmbrăcat elegant şi accesorizat cu nişte ochelari de soare Dolce&Gabbana contrafăcuţi, cu serenitatea conferită de o pensie de 1900 RON, fostul gardian Ion Mihalache – ironică coincidenţă de nume – ne-a relatat destins şi „distins” cum deţinuţii politici aruncau pâinea, din prea multă abundenţă culinară: „Că atuncea, în timpu’ ala, nici nu era pâine pe aicea, da’ ei aruncau pâinea, fiindcă aveau porţie… care munceau, vreau să spun. La gunoi, că nu mâncau toţi. Se săturau, să ştiţi. Care munceau”! Cu aceeaşi nonşalanţă, Mihalache ne-a spus că îi sunt străine cauzele morţii deţinuţilor: „Păi, eu ştiu din ce cauză mureau?! Păi, în viaţa civilă nu moare? Nu pot să vă justific cum mureau şi din ce cauză. Dar nu mureau de tortură”.

Am reuşit să justificăm noi şi în numele domniei sale. Odată întors la Bucureşti, în arhiva CNSAS am identificat mai mult procese verbale de constatare a decesului unor deţinuţi politici semnate inclusiv de „supraveghetor Ion Mihalache”. Diagnostic frecvent? Distrofie gradul III – stare caşectică. Printre cei „avizaţi” pentru lumea cealaltă de către Mihalache s-a aflat şi Gheorghe Dumitrescu. Un om care într-o zi mohorâtă de toamnă a slobozit câteva sudalme la adresa regimului, într-un tramvai, în drum spre casă.

ImagineÎn septembrie am poposit pentru a treia oară la Periprava, alături de colegi, în tentativa de a identifica gropile în care au fost aruncaţi deţinuţii politici răpuşi de sistemul de detenţie păstorit de comandantul Ioan Ficior. Le-am găsit. Pentru prima şi singura dată părerile cadrelor, ale foştilor deţinuţi şi ale localnicilor au coincis în indicarea locului de îngropare: un colţ nemarcat în cimitirul Peripravei. Săpăturile au dat la iveală ceea ce alţii s-au străduit din plin să ascundă. Din fundul gropilor ne-au întâmpinat cu luciri reci, de viplă, cei morţi. Poate o ultimă şansă de evadare pentru un tânăr muncitor, căruia „paradisul” i-a fost impus cu forţa.

Epilog

Imagine

Ioan Ficior

Cuprins brusc de un acces de fervoare mistică, fostul comandant al lagărului Periprava, Ioan Ficior, le spunea „smerit” reporterilor veniţi să-i înregistreze versiunea: „Dumnezeu este bun, bunătatea lui ţine în veci şi credincioşia lui din neam în neam. Eu sunt un om creştin şi nu mă dedau la fapte care mi se impută. Sunt şi am fost crescut în familie de credincioşi, baptişti”. Pesemne că de la momentul în care, într-o autobiografie redactată agramat, acesta îşi repudia familia şi religia, trecuseră liniştitor de multe decenii: „Am reuşit în întregime ca atât eu, cât şi soţia mea să rup complectamente cu misticismul şi să pornim pe drumul arătat de partidul nostru de învăţătura Marxism Leninismului ducând în acelaşi timp muncă şi cu părinţi mei arătând care este adevăratul izvor nesecat de învăţătură, nu acela din care se adăpează ei, ci acela din care mă adăp eu şi milioane de oameni ai munci am reuşit nu prea în mare măsură să scot din concepţie lor misticismul mai crezând în aşa zisul Dumnezeu”.

Timp de peste o jumătate de secol peste mostra de umanism comunist de la Periprava s-a aşternut omerta vinovaţilor, în virtutea unor complicităţi care funcţionează şi astăzi. Concomitent, după 1989, supravieţuitorii au strigat în deşert. Peste toţi şi toate, Ioan Ficior. Comandant. Pensionar. Responsabil. Acuzat.

[Informaţiile necesare redactării acestui articol provin din dosare din fondurile Penal şi Informativ ale CNSAS, din fondul Fişe matricole penale al AANP, din lucrări de specialitate şi din interviuri cu foşti gardieni ai lagărului de la Periprava]

Textul a fost publicat, în cea mai mare parte, şi în ediţia online a Observatorului Cultural.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Cazul Ioan Ficior-Periprava și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la REFLECŢII PE MARGINEA GROPILOR. DESPRE VINOVĂŢIE ŞI IDENTITATEA MORŢILOR LA PERIPRAVA

  1. Pingback: ÎNSEMNĂRI DE LA PROCESUL LUI IOAN FICIOR (28.04.2015) | Undeva, în est…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s